Turneul ,,Pianul călător”, susținut de către Horia Mihail, se va încheia la Tulcea
https://www.ziarulmetropolis.ro/turneul-pianul-calator-sustinut-de-catre-horia-mihail-se-va-incheia-la-tulcea/

După ce a făcut o plimbare de weekend prin parcurile bucureştene şi s-a întors pentru o săptămână la sediul Radio România, cel de-al treilea pian călător este gata să plece în noua călătorie ce are ca destinaţie finală Tulcea.

Un articol de Andrada Văsii|19 aprilie 2013

După ce a făcut o plimbare de weekend prin parcurile bucureştene şi s-a întors pentru o săptămână la sediul Radio România, cel de-al treilea pian călător este gata să plece în noua călătorie ce are ca destinaţie finală Tulcea.

Până acum turneul s-a dovedit o poveste de succes. Horia Mihail a străbătut toate zonele istorice ale ţării, adunând mii de kilometri, mii de spectatori dar şi nenumărate minute de  aplauze. Iar pentru că prietenii vechi nu se uită niciodată, Horia Mihail s-a reîntâlnit cu primele două piane călătoare la Sânnicolau Mare şi la Mediaş.

Întâlniri pline de emoție

Pianistul a avut o primă întâlnire cu cel de-al treilea pian călător, un Steinway recondiţionat şi pus la dispoziţie de Radio România, în foişoarele din parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, pe 13 şi 14 aprilie, unde au avut loc două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ARCUB. Sute de bucureşteni s-au oprit din plimbarea lor atraşi de ineditul acestor evenimente şi de muzica lui Horia Mihail.

Călătoriile acestea, alături de piane, înseamnă foarte mult pentru mine. A cânta în oraşe mici, în care nu există piane de concert este o mare bucurie, pentru că aici, cu precădere, vezi încântarea de pe feţele oamenilor. Eu cred că aşa atragem spectatori spre sala de concert, nu aducând copiii cu forţa în săli, ci mergând în întâmpinarea lor.

Horia Mihail,

pianist

Deopotrivă pianul şi pianistul au devenit vedete, fiecare fiind admirat şi răsplătit cu aplauze. De altfel spectatorii din parcuri spuneau:„Extraordinar, lăudabil, o acţiune de mare suflet.’’. „În afară de Festivalul George Enescu la care mergem în piaţă toamna, e ceva unic in viaţa mea, cred că nu o să mai văd aşa ceva.”, „Sunt pentru zece zile în ţară, luni plec şi pot să zic, cu emoţie,  că aceasta e România.”, „Mi se pare minunată ideea mai ales pentru oamenii care poate nu merg la Ateneu sau  la concerte clasice, dar acum au contact cu piese cântate foarte frumos la pian.”

Călătoria pianului de 700 de kg

După ce pianistul a revenit la Sala Radio, pe 17 aprilie, cu un recital în care a interpretat ,,Patetica”, ,,Sonata Lunii” şi ,,Appassionata” de Beethoven în faţa unei săli arhipline şi pentru ,,Concertul nr. 4 in Sol major pentru pian şi orchestră” de acelaşi compozitor, programat pe 19 aprilie acompaniat de Orchestra Naţională Radio, dirijată de Jin Wang , pianul şi pianistul, celebrând o prietenie veche de când lumea, vor pleca împreună la drum cu destinaţia finală Tulcea.

Pianul, care cântăreşte 700 de kg va fi coborât, montat şi acordat în fiecare oraş menţionat în traseul de mai jos, la finalul călătoriei urmând să se despartă de Horia Mihail, după recitalul de Tulcea de pe 27 aprilie, de la Teatrul Jean Bart. Aici pianul va rămâne pentru 3 ani, fiind pus la dispoziţia comunităţii de Radio România.

Itinerar ,,Pianul Călător”

20 aprilie, Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu, Recital ,,Pianul Călător”

21 aprilie, Tecuci, Casa de Cultură, Recital ,,Pianul Călător”

22 aprilie, Roman, Casa de Cultură, Recital ,,Pianul Călător”

27 aprilie, Tulcea Teatrul Jean Bart, Recital ,,Pianul Călător”

Info:

Toate recitalurile şi concertele încep la ora 19.

Cea de-a treia ediţie a turneului Pianul Călător, desfăşurată în perioada 24 martie – 27 aprilie 2013, este organizată de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo.

Traseul turneului poate fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Foto credit: Virgil Oprina

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.

21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

Pagina 3 din 15112345...102030...Ultima »