Turul cu povești… “Cămine în Mișcare” continuă pe 8 septembrie, la Margina, Timiș
https://www.ziarulmetropolis.ro/turul-cu-povesti-camine-in-miscare-continua-pe-8-septembrie-la-margina-timis/

Proiectul cultural Cămine în Mişcare continuă seria de pre-evenimente şi îi invită pe cei care sunt curioşi, în data de 8 septembrie, la Margina (jud. Timiş), la un tur în care vor vedea şi auzi poveştile căminelor din zonă, însoţite de bucate tradiţionale şi cafele cu givăneli.

Un articol de Petre Ivan|7 septembrie 2018

Programul va fi completat cu un spectacol de teatru al celor de la Auăleu, Ferma, prezentat în premieră în această zonă a Banatului, precum și cu ateliere creative și instalații de artă comunitară, evenimentul făcând parte dintr-o suită de astfel de activități pregătite de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană și Asociația Prin Banat.

Turul cu poveste Margina-Sintești-Peșă-Zorani-Margina, se va face cu căruțe trase de cai, cu o primă oprire la Muzeul Satului din Sintești, urmată de un picnic cu produse locale la izvorul de la Peșă, locul în care se întâlneau, în tinerețe, străbunicii și bunicii de acum ai satelor din jur.

Turul va continua cu o altă oprire în Zorani, unde vom asculta o poveste de viață, culeasă în cadrul proiectului Cămine în Mișcare și care a inspirat spectacolul de teatru “Altă zi cu soare”, pus în scenă de cei de la Asociația Solidart.

Turul este organizat în parteneriat cu Centru de Informare Turistică Margina și cu sprijin logistic din partea Primăriei și Consiliului Local al Comunei Margina.

Înscrierile la tur se pot face până joi, 6 septembrie, ora 20:00, aici , unde poate fi consultat și programul complet.

O altă „Fermă a animalelor”

Spectacolul de teatru Ferma este o punere în scenă în stilul propriu celor de la Auăleu, a romanului lui George Orwell: „Ferma animalelor”, o satiră care reflectă evenimentele din perioada lui Stalin, care critică nu numai coruperea revoluției pe care conducătorii ei o practică, dar și modul în care indiferența, răutatea, ignoranța, lăcomia și miopia distrug orice posibilitate a unei utopii. Reprezentația va avea loc la Căminul Cultural Margina, de la ora 17:30.

În cadrul acestui pre-eveniment, începând cu ora 15:00, vor avea loc o serie de ateliere creative, jocuri pentru copii, iar cei prezenți vor fi invitați să participe la construcția unei instalații de artă comunitară.

Taxa de participare pentru turul Margina-Sintești-Peșă-Zorani-Margina este de 35 de lei/persoană și se achită la fața locului. Participarea la tur devine valabilă doar în urma completării formularului de înscriere.

Prin participarea la tur sunt susținuți producătorii locali. Participarea la spectacolul de teatru prezentat de Auăleu și la celelalte activități din program are intrarea liberă.

Concomitent cu acest pre-eveniment, la Margina se va desfășura și ruga comunei, 8 septembrie fiind data la care se sărbătorește nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mică.

Prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mișcare a avut loc în 18 august, la Făget, unde Petrila Quartet a susținut la Muzeul de Istorie și Etnografie un concert de muzică clasică dedicat Centenarului Marii Uniri, iar trupa de teatru Auăleu a continuat seara în Parcul Regele Mihai I, cu spectacolul de teatru HUOOOOO!!!.

Evenimentul principal al proiectului Cămine în Mișcare va avea loc între 28 și 30 septembrie, în satele Margina și Zorani, jud. Timiș, iar programul complet al acestuia va fi disponibil foarte curând pe site și pe pagina de Facebook .

Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces este un proiect al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, produs de Asociația Prin Banat, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și se desfășoară sub egida Anului European al Patrimoniului 2018.

Este singurul proiect din programul cultural Timișoara 2021 care se desfășoară în jurul Timișoarei, în regiunea Banatului istoric, gândit pentru a încuraja oamenii să-şi împărtăşească moştenirea culturală şi poveştile personale cu cei din jur.

Foto: Cămine în Mișcare – facebook

13
/03
/18

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Federația Comunităților Evreiești din România, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (CNR UNESCO), Federația Europeană a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (FEACCU) organizează expoziția „Dăruire”, la un an de la dispariția unuia dintre cele mai importante nume ale artei contemporane - pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger.

08
/03
/18

Cea de-a cincea ediție Art Safari București va avea loc în această primăvară, între 11 și 20 mai, în Piața George Enescu din București. Evenimentul va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziție de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) și o expoziție dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina Șerban.

05
/03
/18

Astazi, de la ora 20.00, va avea loc la ARCUB, cea de a doua ediție Microistoria. Povești adevărate spuse pe viu. Proiectul arhivează povești ale oamenilor obișnuiți, spuse live chiar de ei, și capabile să-i inspire și pe alții.

08
/02
/18

Iubitorii de poezie și nu numai sunt asteptați, astăzi (8 februarie), de la ora 19.00, la Muzeul Național al Literaturii Române,la sediul MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), la lansarea unui mărțișor literar aparte – Cărţişorul de Autor Nichita Stănescu.

07
/02
/18

1.060 de femei artiste din România indexate, un premiu pentru întreaga creație și 10 lucrări de artă donate celui mai vechi muzeu din țară. Sâmbătă 10 februarie 2018, orele 12:30, va avea loc un nou eveniment cuprins în proiectul de cercetare și cultură vizuală „Centenarul femeilor din arta românească”, coordonat de PostModernism Museum în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.

05
/02
/18

Manchester Art Gallery a retras temporar un tablou din perioada victoriană - "Hylas and the Nymphs", de JW Waterhouse - în care apar adolescente nud într-o acţiune menită să "încurajeze dezbaterea" despre cum astfel de imagini ar trebui afişate în epoca modernă. În urma reacţiilor apărute în mediul online tabloul a fost expus din nou, la o săptămână de la retragere.

Pagina 20 din 57« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »