TVR va difuza un program special in memoriam Irina Petrescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/tvr-va-difuza-un-program-special-in-memoriam-irina-petrescu/

Din programul In memoriam Irina Petrescu, spectatorii vor putea viziona ,,Planeta Cinema”, ,,Suflete tari”, ,,Escu de România”, ,,Portrete în acvaforte” şi filmul ,,Răutăciosul adolescent”.

Un articol de Andrada Văsii|21 martie 2013

În cadrul programului In memoriam Irina Petrescu, spectatorii vor putea viziona la ,,Planeta Cinema”, având-o ca invitată pe invitată Irina Petrescu,  ,,Suflete tari”, ,,Escu de România”, ,,Portrete în acvaforte” şi filmul ,,Răutăciosul adolescent”. 

Sâmbătă şi duminică TVR 1 difuzează două programe in memoriam Irina Petrescu, o ediţie de colecţie a emisiunii Planeta Cinema, în care realizatoarea TVR Eugenia Vodă a avut-o ca invitată pe îndrăgita actriţă, şi drama Suflete tari, în care regretata Irina Petrescu a jucat alături de Ion Caramitru şi Valeria Seciu.

Sâmbătă seară, de la ora 22.50, telespectatorii TVR 1 o vor putea revedea pe frumoasa actriţă, în ipostaza de parteneră de discuţie a Eugeniei Vodă la Planeta Cinema. Emisiunea care a prefaţat apreciata serie Profesioniştii de la TVR 1 a beneficiat, de asemenea, de recunoaştere din partea criticilor, Eugenia Vodă primind, pentru Planeta Cinema, Premiul UCIN pentru Critica de Film sau Premiul APTR pentru cel mai bun interviu.

Am filmat această discuţie cu Irina Petrescu în 1996, deci, iată, acum aproape două decenii! A fost un interviu dificil, cu un artist care vorbea extrem de greu despre el însuşi (dovadă faptul că, după câte ştiu, nici nu există interviuri video mai mari de cinci minute cu Irina Petrescu!). Irina Petrescu a fost o figură care a marcat istoria filmului românesc, şi totuşi de o mare modestie, ca apariţie publică. A fost o vedetă autentică, dar care a ales, structural, o viaţă de „antivedetă”… Când am făcut acel interviu chinuitor (pentru ambele!), nu mă gândeam că va sosi clipa când el va avea, din păcate, statutul de „document”…, mărturiseşte realizatoarea Eugenia Vodă.

Duminică, de la 17.15, TVR 1 difuzează piesa de teatru Suflete tari, de Camil Petrescu. Din distribuţie fac parte, alături de Irina Petrescu, Valeria Seciu, Tamara Creţulescu, Ion Caramitru, Mircea Anghelescu, Traian Stănescu, Alexandru Repan, Costel Constantin etc. Regia artistică a piesei pusă în scenă în 1979 este semnată de Cornel Todea.

Suflete tari este povestea unui bibliotecar îndrăgostit de fiica patronului său. Prăpastia socială dintre ei este de netrecut, pentru că în perioada interbelică rangurile şi nobleţea primau într-o căsătorie. Nu diferența de rang este cea care îl opreşte pe Andrei Pietraru, însă, ci orgoliul nemăsurat al alesei sale, mult prea pretenţioasă. Povestea lor este ca un război, iar în final amândoi pierd, fiecare învins de propriu său narcisism.

Două emisiuni in memoriam Irina Petrescu sunt programate şi la TVR 2, joi, 21 martie, respectiv vineri, 22 martie. Joi, de la 15.30, telespectatorii TVR 2 pot urmări o ediţie de colecţie Escu de România, realizată de Dora Muller, iar vineri, de la 15.25, realizatoarea Sanda Vişan evocă personalitatea regretatei actriţe în Portrete în acvaforte.

De asemenea, duminică, 24 martie, de la ora 14.10, TVR 2 difuzează filmul de comedie Răutăciosul adolescent, o producţie 1969, regizată de Gheorghe Vitanidis, în care Irina Petrescu joacă alături de Iurie Darie, Virgil Ogăsanu şi Ioana Bulcă. Filmul a participat la a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Moscova, unde Irina Petrescu a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă.

Una dintre cele mai distinse prezenţe ale cinematografiei româneşti, Irina Petrescu a fost descoperită la 19 ani de faimosul regizor Liviu Ciulei, care i-a oferit rolul principal în pelicula „Valurile Dunării“ (1959). Actriţa s-a impus în lumea artistică prin ţinuta şi eleganţa sa, dar şi pentru frumuseţea, seriozitatea şi rigurozitatea cu care îşi făcea meseria. Irina Petrescu s-a stins din viaţă marţi, 19 martie, la vârsta de 71 de ani.

Ultimul spectacol în care a jucat a fost „Sfârşit de partidă“, regizat de Alexandru Tocilescu, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.