„Twin Peaks” 2017. Ce mai ştii de Laura Palmer?
https://www.ziarulmetropolis.ro/twin-peaks-2017-ce-mai-stii-de-laura-palmer/

CRONICĂ DE FILM Difuzate în România pe HBO, primele două episoade din noua serie „Twin Peaks”, extrem de aşteptată, ne reintroduc în universul coşmaresc-suprarealist, deopotrivă perturbator şi fascinant, al lui David Lynch.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 mai 2017

Greu de anticipat după doar două episoade evoluţia unei serii care va avea în final 18 părţi, însă cel puţin un lucru este cert: David Lynch (secondat de coautorul Mark Frost) nu face deloc concesii celor care nu sunt deja admiratori necondiţionaţi (sau potenţiali) ai stilului său sibilinic şi mai ales ai primei serii, devenită cult – o celebritate care s-a transferat de la o generaţie la alta de cinefili.

De altfel, punctul de pornire în noua aventură este, inevitabil, tocmai în producţia din 1990-1991, un racord exprimat şi prin reluarea multor personaje, jucate de aceiaşi actori. Din această perspectivă, varianta 2017 devine şi un prilej de chestionare a receptării, de testare a reacţiei spectatorilor după 25 de ani de la primele impresii puternice declanşate de bizareria orăşelului fictiv Twin Peaks, a cărui atmosferă unică a devenit legendară.

Butada conform căreia cel mai neinspirat lucru în cazul unui exerciţiu cinematografic al lui David Lynch ar fi să se folosească o grilă obişnuită de analiză în încercarea de a desluşi misterele în care e învăluită naraţiunea se aplică şi noii serii. O realizare a cărei radicalitate conceptuală o transformă într-o operă psihedelică aproape abstractă, de o libertate inhibitoare.

Odată trecută în plan secund grija de a urmări firul narativ (acelaşi amestec, printre altele, de horror cu film poliţist), despre care poţi anticipa sau măcar spera că se va desluşi treptat, pe măsura trecerii de la un episod la altul, rămâne plăcerea de a admira, cu luciditate, dezinvoltura cu care David Lynch explorează suprarealismul.

Şi cum construieşte renumita atmosferă – prin excentricitatea scenografiei şi a personajelor, prin langoarea mişcărilor de cameră, al cărei efect este hipnotic, prin dominaţia întunericului şi, bineînţeles, prin captivanta coloană sonoră.

Un suprearealism ca stare de fapt, care face ca întâlnirea dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi, semn sub care pare să stea noua serie, să fie cel mai banal lucru. Într-atât de obişnuit, încât o simplă panoramare a camerei de filmat poate dezvălui în aceeaşi secvenţă prezenţa concomitentă a câte unui reprezentat din cele două universuri: unul al oamenilor, damnat şi dominat de crimă şi oroare, şi altul al fantasmelor, terifiant.

Între ele, în afara timpului şi a spaţiului, soporifica şi celebra Cameră Roşie, unde îl reîntâlnim captiv pe agentul Cooper (jucat de acelaşi Kyle MacLachlan). Şi unde totul e posibil. La fel ca în întreg imperiul abisal al lui David Lynch.

18
/06
/15

Actriţa sud-africană Charlize Theron şi actorul american Sean Pean s-au despărţit, punând astfel capăt unei relaţii care a durat aproximativ 18 luni, afirmă mai multe surse citate de presa americană.

17
/06
/15

Actorul britanic John Hurt, de două ori nominalizat la Oscar pentru rolurile din filmele "Expresul de la miezul nopţii/ Midnight Express" şi "Omul elefant/ The Elephant Man", a anunţat printr-o declaraţie de presă că a fost diagnosticat cu cancer pancreatic.

17
/06
/15

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 24 - 28 iunie, pentru a noua ediţie şi va fi deschis de proiecţia peliculei "Kurt Cobain: Montage of Heck", de Brett Morgen, primul documentar despre solistul trupei Nirvana realizat cu ajutorul familiei sale.

16
/06
/15

Cea de-a noua ediţie a evenimentului Noaptea Institutelor Culturale are loc în Bucureşti vineri, începând cu ora 16.00, şi va aduce publicului un program variat, cu filme, muzică, teatru, spectacole de dans, ateliere de creaţie, degustări de preparate tradiţionale şi târguri de produse hand-made.

16
/06
/15

Cu puțin înainte de finalul anului școlar, Cinema-Edu a încheiat cu succes cea de-a 5-a ediție a sa, începută în luna februarie. Unul dintre cele mai complexe programe naționale de educație alternativă, Cinema-Edu a reușit să le facă cunoștință liceenilor români cu nouă filme de artă, între lunile februarie și iunie 2015, în cadrul a 90 de evenimente susținute în capitală și în alte cinci orașe din România.

16
/06
/15

Povestea fermierului Niels Stokholm care își îngrijește ferma lui biodinamică în armonie totală cu natura a impresionat juriul competiției principale a Pelicam 2015 format din fostul comisar european Dacian Cioloș, regizoarea Farida Pacha și André Abreu de Almeida, de la Tara Oceans.

15
/06
/15

O selecție de filme din programul celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula între 17-18 și 20-21 iunie la Cinema Elvire Popesco din București.

13
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat în cadrul secţiunii Un Certain Regard la Cannes şi, mai recent, la TIFF-ul clujean, "Un etaj mai jos", noul lungmetraj al lui Radu Muntean, este un pseudo-„film de gen”, ambalat în estetica realistă şi antispectaculară a Noului Cinema Românesc.

11
/06
/15

Miercuri, 17 iunie, începând cu ora 19:00, noua ediție CineȘoc de la Sala ARCUB din strada Batiște nr. 14 își propune să impresioneze și să șocheze publicul iubitor de film prin proiecția Manda Bala (Send a Bullet, 2007), un documentar impresionant despre lumea ascunsă a Braziliei, unde corupția este la putere.

11
/06
/15

Pe 12 iunie, Timbuktu se lansează în cinematografele din țară. Regizorul filmului, Abderrahmane Sissako, a găsit într-o tabără de refugiați o mică vedetă de cinema.Cu peste 1 milion de spectatori în Franța, filmul a câștigat numeroase premii importante și a obținut o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin.