„Twin Peaks” 2017. Ce mai ştii de Laura Palmer?
https://www.ziarulmetropolis.ro/twin-peaks-2017-ce-mai-stii-de-laura-palmer/

CRONICĂ DE FILM Difuzate în România pe HBO, primele două episoade din noua serie „Twin Peaks”, extrem de aşteptată, ne reintroduc în universul coşmaresc-suprarealist, deopotrivă perturbator şi fascinant, al lui David Lynch.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 mai 2017

Greu de anticipat după doar două episoade evoluţia unei serii care va avea în final 18 părţi, însă cel puţin un lucru este cert: David Lynch (secondat de coautorul Mark Frost) nu face deloc concesii celor care nu sunt deja admiratori necondiţionaţi (sau potenţiali) ai stilului său sibilinic şi mai ales ai primei serii, devenită cult – o celebritate care s-a transferat de la o generaţie la alta de cinefili.

De altfel, punctul de pornire în noua aventură este, inevitabil, tocmai în producţia din 1990-1991, un racord exprimat şi prin reluarea multor personaje, jucate de aceiaşi actori. Din această perspectivă, varianta 2017 devine şi un prilej de chestionare a receptării, de testare a reacţiei spectatorilor după 25 de ani de la primele impresii puternice declanşate de bizareria orăşelului fictiv Twin Peaks, a cărui atmosferă unică a devenit legendară.

Butada conform căreia cel mai neinspirat lucru în cazul unui exerciţiu cinematografic al lui David Lynch ar fi să se folosească o grilă obişnuită de analiză în încercarea de a desluşi misterele în care e învăluită naraţiunea se aplică şi noii serii. O realizare a cărei radicalitate conceptuală o transformă într-o operă psihedelică aproape abstractă, de o libertate inhibitoare.

Odată trecută în plan secund grija de a urmări firul narativ (acelaşi amestec, printre altele, de horror cu film poliţist), despre care poţi anticipa sau măcar spera că se va desluşi treptat, pe măsura trecerii de la un episod la altul, rămâne plăcerea de a admira, cu luciditate, dezinvoltura cu care David Lynch explorează suprarealismul.

Şi cum construieşte renumita atmosferă – prin excentricitatea scenografiei şi a personajelor, prin langoarea mişcărilor de cameră, al cărei efect este hipnotic, prin dominaţia întunericului şi, bineînţeles, prin captivanta coloană sonoră.

Un suprearealism ca stare de fapt, care face ca întâlnirea dintre lumea celor vii şi lumea celor morţi, semn sub care pare să stea noua serie, să fie cel mai banal lucru. Într-atât de obişnuit, încât o simplă panoramare a camerei de filmat poate dezvălui în aceeaşi secvenţă prezenţa concomitentă a câte unui reprezentat din cele două universuri: unul al oamenilor, damnat şi dominat de crimă şi oroare, şi altul al fantasmelor, terifiant.

Între ele, în afara timpului şi a spaţiului, soporifica şi celebra Cameră Roşie, unde îl reîntâlnim captiv pe agentul Cooper (jucat de acelaşi Kyle MacLachlan). Şi unde totul e posibil. La fel ca în întreg imperiul abisal al lui David Lynch.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.