Tyrone Power şi Annabella. Dragoste înflăcărată curmată de război
https://www.ziarulmetropolis.ro/tyrone-power-si-annabella-dragoste-inflacarata-curmata-de-razboi/

Povestea de dragoste dintre Tyrone Power, tatăl Rominei Power, actuala stea a muzicii uşoare italiene, şi Annabella, actriţa ingenuă de origine franceză, a început pe platourile de la Hollywood. El era numit “primul amorez” şi Rege al cinematografului anilor ’40, iar căsătoria sa a isterizat fanele din America şi din întreaga lume.

Un articol de Monica Andrei|25 august 2015

Nepoata actriţei franceze Germaine Dermoz, pe numele ei real, Susanne Charpentier, Annabella, actriţa de origine franceză care a cucerit Hollywoodul cu un surâsul ei plin de lumină s-a născut în 14 iulie 1907, în La Varenne Saint Hilaire, Franța. Copila a iubit cinematograful încă din adolescenţă.

În joaca ei, improvizează într-o magazie cu niște verișori, un studio de film unde “regizează” cam tot ce vede pe la cinema. La 15 ani îl cunoaşte pe Abel Gance, în biroul tatălui ei, care era gazetar. Acesta căuta o ingenuă pentru un film cu Napoleon Bonaparte. Se impune în cinematografie fără studii de actorie, grație regizorului René Clair, iar când apare filmul cu sonor, era deja un nume pe afişele filmului francez. Joacă alături de: Albert Préjean, Charles Boyer, Jean Murat.

Îşi ia pseudonim după poemul “Annabel Lee” scris de Edgar Poe. Povestea spune că, Naratorul, care se îndrăgostise de Annabel Lee în tinereţe o iubeşte şi după moartea lui, dând vina pe serafimi, că au ucis-o.

Cam tot atunci, îl cunoaşte la filmări, şi se căsătoreşte cu Jean Murat care era cu 21 de ani mai în vârstă ca ea. Devine cuplul invidiat în Franţa anilor ‘30.

Annabella pleacă în Anglia pentru a-şi perfecţiona limba engleză, pentru un nou rol. Între timp îl cunoaşte pe Robert Kane producător în studiourile de film americane “Fox” care-i propune un rol într-un film cu o poveste de dragoste ce are loc prin saloanele aristocratice ale castelelor din Irlanda, apoi printr-o şatră, unde actriţa trebuia să joace în travesti.

Actorul cu cele mai multe povești de dragoste

Tyrone Power este băiatul bine crescut, simplu, modest, gentil, care şi-a dorit un cămin liniştit. S-a născut în 5 mai 1913 la Cincinnati-Ohio, într-o familie cu trei generații de actori celebri. Alături de tatăl său Debutează la 7 ani într-un spectacol de teatru. La 17 ani, tatăl său moare în urma unui atac de cord și e nevoit să-și întrețină mama și sora, iar lupta pentru a obține roluri în filme devine crâncenă. Într-o zi norocul îi surâde. Patronul de la studiourile “20th Century Fox” îi remarcă fotogenia și orbitoarea frumusețe de Adonis necesare reușitei. Îl distribuie alături de Madeleine Carroll în filmul “Lloyd’s of London”, rol care-i aduce consacrarea.

“La 23 de ani Tyrone Power are doi ochi imenși bruni și sumbri, o figură romantică. Privirea lui biciuitoare pare a făgădui insondabile abisuri de pasiune. El posedă una din superbele voci auzite vreodată pe ecran. Și mai are o fermecătoare și maleabilă personalitate. E frumos și sclipitor de inteligent, ceea ce explică cum a putut străluci cu atâta ușurință în orice gen de film, de la epopeea istorică la comedia de salon, de la muzical la western, de la dramă la filmul de aventuri.” (Gene Sheppard).

800px-Tyrone_Power_-_stillÎn 1938, e proclamat “Rege a Hollywoodului” şi idolul tuturor femeilor, în cadrul unei festivități anuale. “Primul–amorez” care nu rata nicio gală sau orice alt eveniment monden, era amabil, fără intrigi şi rivali, fiind implicat într-un “love story” cu câte o parteneră din filmul unde juca, de către publicul său, dar aspectul făcea parte și din activitatea de promovare a studioului de film.

Până la moartea tatălui său, studiase în cele mai bune colegii din America. Devine popular, pentru că, în studioul de film știa să vorbească cu tact omului de serviciu, recuziterului, scenaristului sau regizorului. “Primul și cel mai mare defect în ochii biografilor săi, în căutarea elementelor senzaționale, era educația, cultura, pregătirea profesională. Chiar în momentul când era starul sărbătorit al Hollywoodului s-a comportat cu o seniorială discreție, fapt care plăcea tuturor.” (Dick Martin).

Actorul cu cele mai multe poveşti de dragoste, cu faima sa de “amant cuceritor” şochează lumea hollywoodină când o întâlneşte pe Annabella, cea care i-a răpit definitiv inima.

O lecţie de franceză cu urmări neprevăzute

Când Annabella a aterizat la Hollywood era o celebritate în Franţa, dar puţini americani îi văzuseră filmele ei de mare succes. Pe tot parcursul turnării filmului “Dineu la Ritz”, Tyron e impresionat de generozitatea, volubilitatea, gentiţelea şi frumuseţea ei. Actrița vedea în el un Făt-Frumos din poveștile și visurile copilăriei sale. Tyrone avea nevoie de lecţii de franceză, iar Annabella devine profesoara lui. Lecţiile de dicţie în limba franceză au urmări neprevăzute în viaţa lor. După o banală aventură, îşi dau seama că se doreau, se căutau, se iubeau, deşi Annabella era căsătorită și avea o fetiță cu actorul Jean Murat, care trăia în Franța.

După terminarea filmului, actriţa se întoarce în Franţa. Edwige Feuillere scrie în cartea sa de memorii: “Jean [soţul Annabelei] îmi tot spunea că o vedetă de cinema este necesar să iasă în lume, aşa cum făcea marea lui soţie, vedetă internaţională, «Zette» cum o alinta. El era foarte mândru şi îndrăgostit de ea. În timp ce noi turnam la Paris, ea la Hollywood începea o carieră de star. Pentru întoarcerea în patrie îi pregătise o broşă cu rubine, diamante, safire şi tricolorul nostru [francez] să nu uite că ea va rămâne o franceză indiferent de succesele ei. A doua zi, el pleca deja la Le Havre ca să întâmpine vaporul care o aducea în patrie. Printre ziarişti, fotografi, curioşi află că Annabella anunţa că se mărită cu Tyrone Power”.

Căsătorit în secret cu una mai bătrână ca el

Annabella, cu chipul ei luminos de copil nevinovat, îl cucerise pe Tyrone Power. După divorț se întoarce în America. S-au căsătorit în secret la Yuma, departe de ochii presei, fără fotografi, fără invitaţi, fără ceremonie cu fast.

“Anulează căsătoria!” striga în telefon mama lui Tyrone, în timp ce actorul se străduia să obțină binecuvântarea. Îşi educase fiul să-i ceară părerea, să nu se căsătorească cu orice femeie ce se credea vedetă. Degeaba îi făgăduise fiul, că va veni să o vadă zilnic, sau că-i va asigura bătrâneţile cu o rentă considerabilă.

“Cu ani în urmă mama celebrului actor era foarte mândră că fiul ei nu-și pierduse capul pentru o femeie și că nu se gândea la căsătorie. Și fiul din când în când se îndrăgostea… Se pare, însă, că toate femeile care-i furau inima aveau caractere dominante și mama se amesteca mereu, atrăgându-i atenția asupra pericolului din umbră… Ascultător, Tyrone îi făcuse pe plac și renunțase în repetate rânduri, până a apărut Annabelle, cu chipul ei de copil nevinovat. Și mama și-a închipuit că un înger ca ea nu poate fi primejdios”. (Film Weakly)

1j9za0nggn1iz90i

O franţuzoaică cucerise un idol al Americii. Vestea căsătoriei a uluit lumea. Furioase, dezamăgite, fetele rănite sau femeie măritate au scris ziarelor cerând să se anuleze căsătoria.

“…Și astfel s-a săvârșit racolarea celui mai frumos bărbat american din Hollywood de către o mult hulită franțuzoaică ce a pus stăpânire pe el cu forme legale” scrie în Revista “Pour Vous”.

Mulți catolici de la Hollywood se căsătoriseră și divorțaseră. Actrițe cu copii se recăsătoriseră fără să provoace indignare. Scrisorile adresate publicațiilor culturale ale vremii trădau din dezamăgirea și isteria fanelor actorului. Prin sacii de scrisori erau mesaje de genul: “când am aflat că acest bărbat s-a căsătorit cu una mai bătrână ca el, m-am rugat lui Dumnezeu să-i călăuzească paşii pe calea cea bună. Mi-am dat seama că rugile mele sunt zadarnice.”

În timp ce tinerii căsătoriţi îşi văd de viaţa lor, petrec luna de miere la Roma, jurnaliștii declanşează anchete despre, ca să afle “secretul” despre “reţeta” mariajului lor, mai ales că actrița era cu patru ani mai în vârstă decât actorul.

Un proverb spune că femeia îmbătrânește ca vinul roșu. Dacă e de calitate câștigă savoare, are buchet și rafinament. Dacă e de proastă calitate, se acrește. La începutul mariajului, serafica Annabella e ca vinul roșu de bună calitate. Arată că face parte din categoria femeilor care au înțelepciunea să dea întâietate bărbatului în căsnicie. Tandră, spirituală, frumoasă, nu impune nimic, deși are opinii. Îi place să audă critici despre filmele sale. Aducându-i-se reproșul despre faptul că vorbește cu accent, își pune profesor de dicție, ca să nu mai vorbească engleza cu accent francez.

“Soția mea e o tovarășă ideală. E poate singura care știe să ducă o viață în comun fără certuri, fără reproșuri și fără farfurii aruncate în cap…” spunea Tyrone Power prin interviuri.

Când cei doi se întorc din luna de miere, în America, îşi aranjează un cămin pe ţărmul Pacificului, într-o superbă vilă cu piscină și grădină japoneză, având vecin pe Gary Cooper. După divorțul de Jean Murat își aduce fiica, Anne, în America; Tyrone o înfiază. În casa lor au loc cele mai rafinate şi sofisticate petreceri unde toată lumea se simțea minunat.

Tyrone_Power_and_AnnabellaIzbucneşte al Doilea Război Mondial. Lumea e marcată de groază, dezolare, moarte. La Hollywood se toarnă filme din realităţile frontului. Tyrone se înrolase în marina americană. “Ce vă voi spune acum poate să pară melodramatic. Mi-am regăsit sufletul. Războiul m-a învăţat în trei ani atâtea. Simt că am îmbătrânit brusc,” declară unor camarazi jurnaliști. Războiul a sfâșiat inimi, a distrus căsnicii și vieți, a omorât oameni.

O franțuzoaică trebuia să conviețuiască cu americanul cu care se măritase, însă rănile războiului persistau în mintea inima și viața lor. Reîntorși în aceeași casă după niște ani, descoperă că sunt doi străini. Își dau seama că fac parte din tabere adverse. Războiul le mușcase inimile și le spulberase dragostea. Ca să nu mai salveze aparențele, hotărăsc de comun acord să se despartă.

Tyrone dezvăluie primul despre decizia luată, însă știrea divorţului lor n-a mai surprins. Annabella s-a întors în Franţa, unde a mai jucat în câteva filme. S-a recăsătorit, dar soțul ei a decedat după doi ani. Actrița a decedat în 18 septembrie 1996.

Tyrone Power s-a căsătorit cu Linda Christian, o “vânătoare de celebrități”, devenind tatăl a două fetiţe. Una dintre ele este Romina Power actuala cântăreață a muzicii uşoare italiene.

Unicul fiu l-a avut de la ultima soţie, Deborah Ann Minardos, cu care s-a însurat în 1958. În 15 noiembrie a aceluiași an, a suferit un atac de cord, în timp ce turna în Spania filmul “Solomon and Sheba”, în regia lui King Vidor, alături de Gina Lollobrigida. N-a apucat să-și cunoască fiul atât de mult dorit, născut după moartea actorului.

(sursa: Tyrone Power: The Last Idol )



19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.