„Uciderea cerbului sacru”. Cinism
https://www.ziarulmetropolis.ro/uciderea-cerbului-sacru-cinism/

CRONICĂ DE FILM Aşa cum ne-a obişnuit, Yorgos Lanthimos, cel mai titrat cineast grec al ultimilor ani, vine cu un nou film-şoc, „Uciderea cerbului sacru”. Însă împinge cinismul la extrem – deopotrivă faţă de personaje şi spectatori. O simplă demonstraţie de stil, o pedalare în gol.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 Ianuarie 2018

Prima imagine din „Uciderea cerbului sacru” (2017), al doilea lungmetraj realizat în engleză şi cu staruri internaţionale, după „Homarul” (2015), al teribilistului cineast grec Yorgos Lanthimos (care a mai regizat anterior alte trei filme-parabolă şoc în Grecia, între care şi mai cunoscutul „Kynodontas”), este un prim-plan direct cu ceea ce pare o operaţie pe cord deschis.

Este un posibil semnal, în special pentru spectatorii nefamiliarizaţi cu bizareriile operei celui mai titrat regizor elen al momentului, că va urma un film care nu-şi va menaja spectatorii – o decorticare brutală.

Vedem destul de repede că suntem într-un spital de lux, aparent în America (lucru care se va clarifica pe parcurs, deşi nu e indicat niciun oraş), şi că imaginea din debut are legătură cu protagonistul – un chirurg specializat în cardiologie, Steven (jucat de Colin Farrel, care avea unul din rolurile centrale şi în „Homarul”), soţul unei doctoriţe, Anna (Nicole Kidman), şi tatăl unei fete şi al unui băiat.

Tot destul de repede facem cunoştinţă şi cu un alt personaj, tânărul şi aparent anxiosul Martin (jucat de Barry Keoghan, interpretul unuia din personajele principale din „Dunkirk”), care se întâlneşte des cu Steven într-o cafenea sau la spital şi pe care Steven decide să îl introducă şi familiei – legătura dintre cei doi, precum şi intenţiile şi puterile neaşteptate ale tânărului vor fi devoalate treptat.

Este premisa tipică, deloc originală, a unei naraţiuni în care un străin se infiltrează în viaţa unei familii relativ bogate, cu potenţiale urmări terifiant-tragice (tradiţia genului este destul de substanțială, de la „Teorema” lui Pasolini la „Funny Games”, clasicul film al lui Haneke, indubitabil unul din maeştrii lui Lanthimos).

Şi fără să cunoşti înclinaţia grecului spre subiecte absurd-extreme (îşi scrie scenariile împreună cu Efthimis Filippou), devine destul de evident încă de la primul contact cu personajele, de la primele cadre şi de la primele sunete de pe coloana sonoră că va urma ceva ce se vrea tulburător. Că ceva e putred cu această familie aproape blocată într-o viaţă aseptică.

Însă personajele sunt atât de fără relief şi de înţepenite în şabloanele prestabilite (chiar şi pentru standardele unui film de gen spre care trimite a doua jumătate) şi privite cu un atât de mare dispreţ de chiar cei care le-au creat, încât e imposibil să te apropii de drama vreunuia dintre ele, să-ți pese de ele, de unde şi sentimentul că violenţa adusă de deznodământ este gratuită şi că potenţialele efecte de horror s-au pierdut pe drumul demonstraţiei simpliste a lui Lanthimos.

Arsenalul etalat de regizor în asaltul său nemilos asupra spectatorului, urmărind să îi inducă acestuia un sentiment de nesiguranţă, să-l destablizeze, în pregătirea unei inevitabile explozii finale, se dovedeşte repetitiv şi nu foarte original.

În primul rând, mişcările de aparat. Pentru a contrabalansa postúrile aproape încremenite ale personajelor (unele priviri fixe, în gol, tot mai tulburate pe măsură ce schema narativă avansează), dar mai ales pentru a amplifica sentimentul de nelinişte, Lanthimos alternează „zoom in”-urile şi „zoom out”-urile cu uşoare travelinguri orizontale şi, uneori, chiar cu deplasări în diagonală ale camerei, pentru a crea un disconfort evident spectatorului şi a reflecta şi stilistic ciudăţeniile personajelor. La asta se adaugă numeroasele unghiuri neobişnuite de filmare şi unele cadre de interior în care imaginea pare cvasi-deformată.

În al doilea rând, coloana sonoră. La început, constă în sunete scurte, reci, tăioase, care se tot înmulţesc şi se amplifică, până la asediul auditiv din secvenţele decisive dinspre final.

Este un dispozitiv regizoral destul de rigid şi rudimentar, lipsit de fantezie şi de inventivitate. Şi nu face decât să dezvăluie adevăratul interes al lui Lanthimos: să epateze prin stil, să şocheze o parte a publicului de filme arthouse, să câştige bunăvoinţa unor critici care îi apreciază presupusa îndrăzneală şi să acceadă la marile festivaluri şi la premii, sub aparenţa că spune ceva răscolitor despre ideea de vină şi despre răul din om şi din lume. Este lipsit de onestitate şi chiar ridicol să pretinzi că demaşti lipsa de moralitate şi cinismul fiind la rândul tău extrem de cinic.

„Uciderea cerbului sacru” („The Killing of a Sacred Deer”)  intră în cinematografe vineri, 26 ianuarie, fiind distribuit de Independenţa Film.

22
/01
/19

Film Now și Digi 24 transmit în direct, astăzi, 22 ianuarie, în jurul orei 15.20, anunțul oficial al nominalizărilor la premiile Academiei Americane de Film. Cea de-a 91-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Los Angeles.

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

14
/01
/19

Aflat la cea de-a 5-a ediție, Oscar Weekend aduce la Cinema Elvire Popesco cele mai titrate filme ale anului 2018, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”.

09
/01
/19

Folosirea tot mai numeroaselor servicii de streaming pare să înlocuiască încet dar sigur mersul la cinema. O platformă ca Netflix a devenit cunoscută în special pentru seriale. Însă există câteva site-uri unde cinefilii pot să vadă filme de artă, vechi sau noi, la un preţ accesibil.

07
/01
/19

Filmele biografice „Green Book” şi „Bohemian Rhapsody” şi drama „Roma” au fost marile câştigătoare la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care a avut loc duminică seară la Los Angeles.

06
/01
/19

PREVIEW Anul 2019 se anunță promițător pentru cinematografia română. Cele mai așteptate sunt noile filme realizate de Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu, cu o potențială premieră la Cannes. Tot în acest an va ieși în săli și „Nu mă atinge-mă”, controversatul debut al Adinei Pintilie.

28
/12
/18

OPINIE Scris și regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat și s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneția, unde a obținut, fără rezerve, Leul de Aur.

21
/12
/18

Primul week-end din 2019 aduce pe marile ecrane din România o nouă producție Columbia Pictures: “Holmes & Watson” – o comedie de aventuri, probabil cel mai amuzant film de până acum despre celebrul detectiv și asistentul său. Cei nerăbdători îl vor putea urmări, în avanpremieră, încă din 28 decembrie 2018.

20
/12
/18

Jason Momoa aduce pacea între lumea de la suprafaţă şi regatul celor şapte mări în ,,Aquaman”, alături de Amber Heard, Willem Dafoe, Nicole Kidman şi Dolph Lungdren, într-un un nou film din seria universului DC, care va putea fi vizionat de vineri, 21 decembrie, în 3D, IMAX 3D, Dolby Atmos şi 4DX.  

20
/12
/18

Ce merită să păstreze memoria cinefilă și istoria cinema-ului din anul 2018? Am făcut o listă, inevitabil subiectivă, a celor mai ambițioase și mai reușite filme văzute în acest an. Filme de mari autori: de la Lars von Trier, Alfonso Cuarón sau Steven Spielberg, până la Chang-dong Lee sau Hirokazu Koreeda.

Page 1 of 22612345...102030...Last »