Ulițkaia, Cărtărescu și Le Rider deschid Festivalul de Literatură de la Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/ulitkaia-cartarescu-si-le-rider-deschid-festivalul-de-literatura-de-la-timisoara/

La finalul acestei luni are loc cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM), un proiect internaţional dedicat literaturii, cu accent pe zona Europei Centrale si de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 15 evenimente vor avea loc în oraşul de pe Bega în perioada 25-28 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitaţi cu elevii de la cele mai importante licee din Timişoara, conferinţe la Universitatea de Vest.

Un articol de Petre Ivan|4 octombrie 2016

FILTM 2016 vine cu o serie de noutăţi menite să atragă noi categorii de public: în primul rând, amintim parteneriatul cu Université de Paris-Sorbonne (Paris IV), anume, cu centrul Cultures et sociétés d’Europe orientale, balkanique et médiane – EUR’ORBEM, care face posibile o serie de evenimente dedicate lumii universitare, realizate cu sprijinul Universității de Vest.

Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara se va desfășura sub semnul victoriei Timișoarei, capitală culturală europeană în 2021. E o victorie și pentru cei care organizăm Festivalul, fiindcă am reușit, și de data aceasta, să invităm la Timișoara nume sonore ale literaturii europene. Va fi o ediție în care vom împărtăși unii cu alții, ca niciodată până acum, bucuria de fi înăuntrul culturii. (Robert Șerban, Președintele Festivalului)

Pe lângă satisfacţia de a vedea, în ultimii patru ani, cum proiectul FILTM a crescut şi s-a impus ca un eveniment de marcă al Timişoarei, organizatorii festivalului împărtăşesc anul acesta bucuria timişorenilor la aflarea veştii că oraşul a fost desemnat Capitala Europeană a Culturii în 2021.

„Mai există o literatură central-europeană?”, aceasta este întrebarea la care una dintre conferințele organizate în cadrul Festivalului își propune să ofere perspective, un eveniment al cărei amfitrioană este scriitoarea Adriana Babeți și la care iau parte: Xavier Galmiche (Université de Paris IV – Sorbonne), Kazimierz Jurczak (Universitatea Jagiellonă, Cracovia), Balázs Imre (Universitatea Babeş-Bolyai), Adriana Babeţi şi Radu Pavel Gheo (Universitatea de Vest din Timişoara).

Lyudmila Ulitskaya

Lyudmila Ulitskaya

Una dintre noutățile ediției din acest an a FILTM o reprezintă prezența evenimentele dedicate celor mai mici dintre cititori, prin întâlnirile cu trei dintre cei mai cunoscuţi scriitori de literatură pentru copii şi tineret de la noi: Ioana Nicolae, Adina Popescu şi Florin Bican.

Unul dintre momentele de greutate ale Festivalului îl constituie cele 3 seri de lecturi publice și dezbateri planuite să aibă loc în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara în perioada 26-28 octombrie, zilnic, începând cu ora 18.00.

Timișoara este un microcosmos fascinant al pluralității culturale, etnice și religioase, care redă bogăția civilizației europene. (Jacques Le Rider)

Prima seară îi va așeza față în față pe doi dintre cei mai cunoscuţi scriitori ai momentului, Ludmila Ulițkaia şi Mircea Cărtărescu, într-un dialog moderat de Mircea Vasilescu.

Cea de a doua seară este dedicată poeziei, în cadrul căreia publicul va putea să-i asculte pe: Nikola Madzirov (Republica Macedonia), Delimir Rešicki (Croaţia) şi, din România, pe Ioana Nicolae, Ruxandra Cesereanu şi Adrian Bodnaru – amfitrion: scriitorul Ioan T. Morar.

Foto: Festivalul de Literatură de la Timișoara , Lyudmila Ulitskaya –

10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.