Ultima bandă a lui Krapp, de Samuel Beckett, în regia lui Toma Dănilă, la Unteatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultima-banda-a-lui-krapp-de-samuel-beckett-in-regia-lui-toma-danila-la-unteatru/

Scrisă de celebrul dramaturg Samuel Beckett (1906-1989), câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură, pentru actorul irlandez Patrick Magee, în 1958, piesa Ultima banda a lui Krapp este montată în România în regia lui Toma Dănila, avândul pe Constantin Cojocaru în distribuţie. Avanpremiera va avea loc în 25 noiembrie, de la 19:30, la UNTEATRU.

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2018

Ultima banda a lui Krapp a avut premiera în 1958 la Royal Court Theatre, din Londra. A fost jucată cu succes, de-a lungul timpului, de actori precum John Hurt, Harold Pinter și Robert Wilson.

Un eseu complex despre singurătate, această « monodramă », cum a fost numită uneori, este despre bătranul Krapp, scriitor ratat și alienat, care dialoghează într-un fel absurd cu sinele lui din tinerețe, ascultând în fiecare an o bandă magnetică veche, un fel de jurnal în care amintirile legate de pierderea mamei, bucuria iubirii și tristețea despărțirii se împletesc într-un puzzle ce formează linia vieții sale.Confruntându-se cu abandonul și singuratatea, acum, după 30 de ani de la înregistrarea benzii, pare că nu mai poate da un sens existenței lui decât amintindu-și cu nostalgie și sarcasm de anii tinereții.

„Poate că cei mai frumoși ani ai mei s-au dus. Atunci când încă puteam să mai fiu fericit. Dar nu i-aș vrea înapoi, nu acum, cu tot focul ăsta din mine. Nu, nu i-aș mai vrea înapoi.”

Cuvintele trecutului supraviețuiesc și rămân martorii din urmă, de ele se agață bătrânul, ca alte personaje ale lui Beckett.

„Am iubit!” pare el să spună, dezvăluind o laturămai puțin cunoscută a lui Samuel Beckett, scriitor definit mai ales ca reprezentant absolut al teatrului absurdului.

„Când Toma Dănilă mi-a propus personajul Krapp din Ultima bandă a lui Krapp, de Samuel Beckett, am fost şi uimit şi înfricoşat! Dar toate astea s-au făcut bucurie de lucru. Mă simt mândru şi fericit de asta. Krapp, cel simţit de mine, trebuie să pună spectatorul pe gânduri prin emoţie şi luciditate şi, de ce nu, şi cu haz privindu-şi propria viaţă…” – Constantin Cojocaru, actor

„Mă fascinează bătrânețea și mai ales singurătatea oamenilor bătrâni. Amestecul de neputință fizică și retragerea în fantasmele amintirilor, incapacitatea de a își mai proiecta existența în viitor, regretul anilor trecuți sau, dimpotrivă, sentimentul de împlinire a misiunii lor pe acest pământ mă determină să aleg acest gen de texte.Ultima bandă a lui Krappnu face excepție, ba din contră, ne-a obligat să ne forțăm limitele înțelegerii singurătății umane, atât pe mine, cât și pe Constantin Cojocaru, din punctul meu de vedere actorul absolut pentru a-l interpreta pe Krapp-ul lui Samuel Beckett.” – Toma Dănilă, regizor

„Marele merit al spectacolului şi al lui Constantin Cojocaru, în primul rând, este acela de a nu obosi nicio secundă. Krapp, cu volutele gândurilor lui întortocheate, rămâne fascinant de la început până la sfârşit. Constantin Cojocaru are o expresivitate uluitor de rafinată în acest spectacol. Fizionomia lui trece prin transformări radicale prin nuanţe abia perceptibile. (…) „Ultima bandă a lui Krapp” este(…)o amputare de sentimente pe cord deschis.” – Alina Epingeac, Yorick.ro

„Krapp își găsește în tandemul Toma Dănilă – Constantin Cojocaru un alter ego pe măsura lui. Beckett ar fi fost mulțumit de ce se joacă la Unteatru acum. (…) Un one-man-show jucat la Sala Mică a Unteatru care merită văzut și dezbătut.”  – Nona Ropotan, Bookhub.ro

Ultima bandă a lui Krapp / Krapp’s Last Tape – INFO

de Samuel Beckett

Traducerea: Toma Dănilă și Ania Tudoran-Dănilă

Regia, scenografia, ilustrația muzicală și lightdesign: Toma Dănilă

Cu: Constantin Cojocaru

Afiș: Valentin Vârlan

Durata spectacolului: 1 oră

Prețul biletului: 40 ron

Avanpremiera: 25 noiembrie 2018, ora 19:30

UNTEATRU, Str. Sfinții Apostoli nr.44, sector 5, București

Bilete online: www.unteatru.ro/tichete/ ; www.mystage.ro; http://www.tomtix.ro/

Foto: Ultima bandă a lui Krapp – facebook

 

 

11
/10
/14

Filosoful şi matematicianul francez René Descartes, autorul celebrului dicton "Cogito ergo sum" ("Cuget deci exist"), prezenta o excrescenţă osoasă de aproximativ 5,4 centimetri pătraţi în zona sinusurilor, o tumoare benignă care nu a avut însă legătură cu moartea sa, potrivit oamenilor de ştiinţă.

10
/10
/14

"Câinele japonez", debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este eligibil pentru nominalizarea la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin la gala din 2015, alături de pelicule din alte 82 de ţări, potrivit anunţului făcut joi de Academia americană.

10
/10
/14

Reputata actriţă Luminiţa Gheorghiu revine pe marile ecrane, pentru prima dată într-un rol de comedie, din 24 octombrie, în “Cuscrii”, un film regizat de Radu Potcoavă. Ursul de Aur la Berlin, premiul Asociației Criticilor de Film la Los Angeles, sunt doar câteva dintre premiile câștigate de Luminița Gheorghiu, de-a lungul carierei.

10
/10
/14

În 95% din cazuri, atunci când ne uităm la un personaj feminin pe o scenă românească ceea ce vedem este un punct de vedere masculin. La noi, poveștile femeilor sunt spuse de către bărbați. Ce-ar fi să aflăm ce au de spus femeile despre ele însele? Acesta este punctul de plecare pentru tema primei ediții a Platformei Internaționale de Teatru București - „Viitorul este feminin”.

10
/10
/14

Naţionaliştii de pripas şi-au pus fularul tricolor în jurul gâtului şi au ieşit la defilare. Că nu ştiu ei foarte bine ce e dragostea...de ţară, de fotbal, de oameni, nici nu mai contează, o gură mare e capabilă să anihileze un întreg batalion de idei, sentimente şi concepte bine structurate.

09
/10
/14

Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2014 a fost acordat scriitorului francez Patrick Modiano, "pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie", a precizat Comitetul Nobel. Patrick Modiano are 69 de ani şi este cel de-al 11 scriitor de origine franceză care câştigă Premiul Nobel pentru literatură.

09
/10
/14

Cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, “Festivalul Internațional de Film Comedy” debutează vineri, 10 octombrie. Lungmetrajul “Hector în căutarea fericirii”, în regia lui Peter Chelsom, este programat în Deschiderea Comedy Cluj, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic.