Ultima cină cu Brâncuşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultima-cina-cu-brancusi/

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

Un articol de Monica Andrei|17 mai 2016

Prin 1924, la „Capşa”, vestita cofetărie bucureşteană ce devenise cafenea, scriitorii se salutau cu entuziasm glorios: „Vine Brâncuşi!” Lumea artistică bucureşteană fierbea în aşteptarea sosirii lui, de la Paris. Sculptorul a venit şi s-a instalat la hotel „Bulevard”. Au avut loc primele întâlniri, mese festive, cafele cu taifasuri lungi.
Vintilă Russu Şirianu povesteşte în ale sale memorii cum Octavian Goga, Lucian Blaga, Adrian Maniu, Camil Ressu, Cezar Petrescu şi  Păstorel Teodoreanu hotărâsc să-l convingă pe autorul Păsării maiastre să ia cina într-o seară cu ei.  „L-om bea pe maestrul cel cuceritor de lumi şi l-om cinsti pe Vinea pentru versurile lui”, spunea Păstorel când invita lumea pentru cina de la restaurantul “Modern” din Bucureşti.
Constantin Brâncuşi intră în restaurant. „Ne ridicăm. Nu-mi puteam lua ochii de la dânsul. Îl vedeam pentru prima oară. Se apropie cu umblet uşor balansat, de marinar. Guler larg, cravata moale, haină largă. O supleţe îmblănită, de urs. S-a oprit în faţa noastră. Barba lunguiaţă, dezordonată, ascuţită, în vânt, are luciu de lac negru şi presăriri sure ici-colo. Ne priveşte scurt, repede, cu ochi sfredelitori, cu o sprânceană puţin ridicată în accent circumflex. Ai impresia că te-a fotografiat. În saltul şi vorba lui e un stil rustic. După ţuicile cu icre şi măsline, la primele pahare de vin care stropesc saramura de crap, o animaţie plăcută ne încălzeşte pe toţi. Făuritorul «Coloanei infinitului» nu era deloc o persoană acomodantă şi nici uşor de satisfăcut. Avea oroare de snobism”.
Păstorel Teodoreanu, care a orânduit felurile de bucate pe tipicul bucătăriei româneşti, a avut imprudenţa să-l întrebe dacă i-a plăcut peştele. “E crap de crescătorie, cam umflat în grăsime, cam aromat, saramura e prea lungă” . Toţi izbucnesc în râs. Sculptorul bea liniştit. Nu râde.
“Să ştiţi de la mine că râsul sănătos ţine şi de foame,” spune maestrul. “S-a atacat ghiveciul adus în talger de pământ ars, după toate regulile artei. După un vin rose adus de Cezar, Păstorel îl întreabă iar dacă i-a plăcut ghiveciul.  «Bucătarul s-a căznit. Prea mult morcov, a stat la foc prea tare…»  La muşchiuleţul de purcel, făcut pe grătar, în cămaşă de mălai, aveau cu toţii o satisfacţie; de cum a gustat două îmbucături, mormăie în barbă radicând furculiţa: «Asta, bun!…»”
A urmat un Bourgogne vechi, vinul favorit al sculptorului. Pe când gustau brânzeturile multe şi bune, Brâncuşi povestește de ce a refuzat să lucreze cu Rodin, concluzionând: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” („La umbra marilor copaci nu creşte nimic”). Apare, neinvitat, H. Vulturescu. (În orice local intra, se amesteca în conversaţie sau doar asculta și îmbuca ce apuca; în plus, fuma câte 200 de ţigări pe zi, una după alta.)
Urmează desertul, cafelele cu rom, sticle cu vin. La masă, în zumzet de stup, Cezar Petrescu era binedispus şi vorbea ca o maşină de scris. Vulturescu pufăia. “Văd că ştii să tragi bine din lulea, dom’le Vulturescu, dar aici se bea. Ştii să bei?” i se adresează artistul, iar acesta răspunde: „Sunt un cunoscător eminent şi un băutor, scumpe maestre”. Calm, sculptorul se ridică de lângă Cezar Petrescu şi Camil Ressu și se aşază între Păstorel şi Vulturescu, făcându-i  semn lui Păstorel să umple paharul.
“Nu ştiu câţi de «toarnă» am auzit.  Într-un târziu, Păstorel  nu mai  poate ţine paharul în mână; cu coatele căzute pe spetează, se visează ofiţer şi comandă: «ba-te-rie, iute marş!» Eminentul băutor moţăie cu capul pe masă. Brâncuşi e cel care toarnă, proaspăt, lucid, feroce. Râde şi toarnă. Apoi îl ia pe Păstorel de subţiori şi porneşte o “ciuleandră”, după care îl aşază pe scaun şi-l ciupeşte de obraji. Taraful cântă discret. Pe Vulturescu îl apucă de ceafă, cum apuci căţelul, îl trage pe verticală, porneşte cu el o rotire formidabilă. Scenă din Panait Istrati. Când l-a trântit pe scaun pe Vulturescu, abia mai respira. Îl aud pe Păstorel întrebând despre ce s-a întâmplat.Vulturescu îi răspunde: «extraordinar, de azi dimineaţă n-am mai aprins ţigara de la chibrit!» Îşi aprinde ţigara.

Ca un fachir, cu barba în vânt şi pupila de diamant, Brâncuşi îi face semn lui Păstorel spre sticlă şi pahare: «toarnă!». Pe chipul lui dansează expresii luciferiene. Vulturescu a debutat cu un poem al fasolei şi toate virtuţiile ei post-digestive, toate licenţele pornografice redate cu aşa o artă savantă încât n-aveau indecenţă. Sala duduia de râs”.
După această ultimă cină, Brâncuși nu s-a mai întors în România.

 

În 1951, a făcut statului român oferta de a-i lăsa moşternire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii secţiunii de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Arte a Academiei Române au luat în discuţie propunerea şi au respins oferta artistului, considerându-l „un reprezentant al burgheziei decadente”. Astfel, atelierul său a revenit statului francez.
Constantin Brâncuşi a murit la Paris, în 1957, „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”.  A fost îngropat în Cimitirul Montparnasse.

21
/08
/20

E dimineața zilei de 23 august 1926. O zi de luni. Rudolph Valentino, primul sex-simbol de la Hollywood, se trezește pe patul său de la New York Polyclinic Hospital. Nu știe că e ultima dimineață din viața lui… Are 31 de ani.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

14
/08
/20

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

31
/07
/20

În seara de 4 august 1984, Richard Burton s-a dus la culcare pentru ultima dată. Nu s-a mai trezit niciodată. Cauza morții: hemoragie cerebrală. Peste câteva zile a fost înmormântat în cimitirul din Celigny (Geneva), îmbrăcat în costum roșu galez și împreună cu un volum de poezie de Dylan Thomas.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

10
/07
/20

A fost odată o artistă care avea să danseze încă din copilăria petrecută la San Francisco. Peste ani, avea să fie considerată creatoarea care a inventat dansul modern. Isadora Duncan, dansatoare și coregrafă, spirit curios și neconvențional, a căutat întotdeauna un adevăr personal prin arta ei, un adevăr mai presus de corp.

03
/07
/20

E 3 iulie 1883. Într-o casă dintr-un oraș european plin de poezie, de nostalgie, dar și de curiozitate față de un viitor, se naște un băiat. Peste ani, numele lui va figura în nenumărate biblioteci și va fi cunoscut în lumea întreagă.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

Pagina 2 din 3412345...102030...Ultima »