Ultima cină cu Brâncuşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultima-cina-cu-brancusi/

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

Un articol de Monica Andrei|17 mai 2016

Prin 1924, la „Capşa”, vestita cofetărie bucureşteană ce devenise cafenea, scriitorii se salutau cu entuziasm glorios: „Vine Brâncuşi!” Lumea artistică bucureşteană fierbea în aşteptarea sosirii lui, de la Paris. Sculptorul a venit şi s-a instalat la hotel „Bulevard”. Au avut loc primele întâlniri, mese festive, cafele cu taifasuri lungi.
Vintilă Russu Şirianu povesteşte în ale sale memorii cum Octavian Goga, Lucian Blaga, Adrian Maniu, Camil Ressu, Cezar Petrescu şi  Păstorel Teodoreanu hotărâsc să-l convingă pe autorul Păsării maiastre să ia cina într-o seară cu ei.  „L-om bea pe maestrul cel cuceritor de lumi şi l-om cinsti pe Vinea pentru versurile lui”, spunea Păstorel când invita lumea pentru cina de la restaurantul “Modern” din Bucureşti.
Constantin Brâncuşi intră în restaurant. „Ne ridicăm. Nu-mi puteam lua ochii de la dânsul. Îl vedeam pentru prima oară. Se apropie cu umblet uşor balansat, de marinar. Guler larg, cravata moale, haină largă. O supleţe îmblănită, de urs. S-a oprit în faţa noastră. Barba lunguiaţă, dezordonată, ascuţită, în vânt, are luciu de lac negru şi presăriri sure ici-colo. Ne priveşte scurt, repede, cu ochi sfredelitori, cu o sprânceană puţin ridicată în accent circumflex. Ai impresia că te-a fotografiat. În saltul şi vorba lui e un stil rustic. După ţuicile cu icre şi măsline, la primele pahare de vin care stropesc saramura de crap, o animaţie plăcută ne încălzeşte pe toţi. Făuritorul «Coloanei infinitului» nu era deloc o persoană acomodantă şi nici uşor de satisfăcut. Avea oroare de snobism”.
Păstorel Teodoreanu, care a orânduit felurile de bucate pe tipicul bucătăriei româneşti, a avut imprudenţa să-l întrebe dacă i-a plăcut peştele. “E crap de crescătorie, cam umflat în grăsime, cam aromat, saramura e prea lungă” . Toţi izbucnesc în râs. Sculptorul bea liniştit. Nu râde.
“Să ştiţi de la mine că râsul sănătos ţine şi de foame,” spune maestrul. “S-a atacat ghiveciul adus în talger de pământ ars, după toate regulile artei. După un vin rose adus de Cezar, Păstorel îl întreabă iar dacă i-a plăcut ghiveciul.  «Bucătarul s-a căznit. Prea mult morcov, a stat la foc prea tare…»  La muşchiuleţul de purcel, făcut pe grătar, în cămaşă de mălai, aveau cu toţii o satisfacţie; de cum a gustat două îmbucături, mormăie în barbă radicând furculiţa: «Asta, bun!…»”
A urmat un Bourgogne vechi, vinul favorit al sculptorului. Pe când gustau brânzeturile multe şi bune, Brâncuşi povestește de ce a refuzat să lucreze cu Rodin, concluzionând: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” („La umbra marilor copaci nu creşte nimic”). Apare, neinvitat, H. Vulturescu. (În orice local intra, se amesteca în conversaţie sau doar asculta și îmbuca ce apuca; în plus, fuma câte 200 de ţigări pe zi, una după alta.)
Urmează desertul, cafelele cu rom, sticle cu vin. La masă, în zumzet de stup, Cezar Petrescu era binedispus şi vorbea ca o maşină de scris. Vulturescu pufăia. “Văd că ştii să tragi bine din lulea, dom’le Vulturescu, dar aici se bea. Ştii să bei?” i se adresează artistul, iar acesta răspunde: „Sunt un cunoscător eminent şi un băutor, scumpe maestre”. Calm, sculptorul se ridică de lângă Cezar Petrescu şi Camil Ressu și se aşază între Păstorel şi Vulturescu, făcându-i  semn lui Păstorel să umple paharul.
“Nu ştiu câţi de «toarnă» am auzit.  Într-un târziu, Păstorel  nu mai  poate ţine paharul în mână; cu coatele căzute pe spetează, se visează ofiţer şi comandă: «ba-te-rie, iute marş!» Eminentul băutor moţăie cu capul pe masă. Brâncuşi e cel care toarnă, proaspăt, lucid, feroce. Râde şi toarnă. Apoi îl ia pe Păstorel de subţiori şi porneşte o “ciuleandră”, după care îl aşază pe scaun şi-l ciupeşte de obraji. Taraful cântă discret. Pe Vulturescu îl apucă de ceafă, cum apuci căţelul, îl trage pe verticală, porneşte cu el o rotire formidabilă. Scenă din Panait Istrati. Când l-a trântit pe scaun pe Vulturescu, abia mai respira. Îl aud pe Păstorel întrebând despre ce s-a întâmplat.Vulturescu îi răspunde: «extraordinar, de azi dimineaţă n-am mai aprins ţigara de la chibrit!» Îşi aprinde ţigara.

Ca un fachir, cu barba în vânt şi pupila de diamant, Brâncuşi îi face semn lui Păstorel spre sticlă şi pahare: «toarnă!». Pe chipul lui dansează expresii luciferiene. Vulturescu a debutat cu un poem al fasolei şi toate virtuţiile ei post-digestive, toate licenţele pornografice redate cu aşa o artă savantă încât n-aveau indecenţă. Sala duduia de râs”.
După această ultimă cină, Brâncuși nu s-a mai întors în România.

 

În 1951, a făcut statului român oferta de a-i lăsa moşternire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii secţiunii de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Arte a Academiei Române au luat în discuţie propunerea şi au respins oferta artistului, considerându-l „un reprezentant al burgheziei decadente”. Astfel, atelierul său a revenit statului francez.
Constantin Brâncuşi a murit la Paris, în 1957, „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”.  A fost îngropat în Cimitirul Montparnasse.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

08
/05
/16

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povestește în memoriile sale cum, eliminat din școala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaște pe George Coșbuc.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

09
/04
/16

Între „misterele Bucureştiului” care stăruie de mai bine de un secol și jumătate, moartea violentă a lui Barbu Catargiu ocupă un loc aparte. Asasinat politic? Crimă pasională? Faptă de nebun? Răspunsul n-a fost aflat, deşi din vreme în vreme istoricii se pleacă, din păcate fără succes, asupra acelui moment. Dosarul a dispărut destul de repede după întocmire, procurorul Deşliu a fost demis şi lumea a început să se lanseze în ipoteze.

04
/04
/16

Prezenţa patrupedelor pe uliţele, apoi pe străzile oraşului, e o realitate consemnată încă de la întemeierea lui, pe vremea legendarului cioban Bucur. Ţinuţi la început să păzească proprietăţile, dar înmulţiţi fără socoteală, câinii au ajuns şi obiect de distracţie în mahalale.

02
/04
/16

„Chestiunea orientală” a însemnat un concept istoric vehiculat cu ardoare din sec. XVIII până la războiul din 1877-1878. Era vorba de disputele dintre marile puteri pentru dominarea drumului spre Orientul Apropiat. Ele au generat războaiele austro-ruso-turce, desfăşurate mai toate şi pe pământ românesc.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

28
/03
/16

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

23
/03
/16

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi organizează expoziţia Viaţa românească – 110 ani de la apariţie, ce valorifică patrimoniul MNLRI şi extraordinara colecţie a istoricului literar Nicolae Scurtu. Vor fi expuse în premieră documente de patrimoniu deosebit de valoroase pentru istoria noastră literară, de la scrisori şi fotografii la ediţii princeps, ediţii cu autograf sau cărţi de vizită.

22
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Oraş de câmpie, cu mai toate casele făcute din chirpici, paiantă ori nuiele  - asta până la mijlocul secolului al XIX-lea – Bucureştiul a rămas expus tuturor calamităţilor: inundaţii, cutremure, incendii. Acestea din urmă pârjoleau o uliţă, o mahala, până în 1847, când au distrus aproape o treime din el.

21
/03
/16

„Cu Bach, viaţa ar fi suportabilă chiar şi într-un canal” - Emil Cioran. Considerat, alături de Mozart şi Beethoven, cel mai mare compozitor al lumii, Johann Sebastian Bach s-a născut într-o zi de 21 martie (1685).

Pagina 20 din 34« Prima...10...1819202122...30...Ultima »