Ultima noapte de dragoste ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultima-noapte-de-dragoste/

CRONICĂ DE FILM A doua parte a unei preconizate trilogii (prima, „Dragoste 1. Câine”, a avut premiera la Sarajevo”), „Dragoste 2. America”, de Florin Șerban, urmăreşte o posibilă ultimă întâlnire între doi iubiţi, într-o casă dintr-o pădure. Un film cu dialoguri artificiale, dar cu o imagine (Oleg Mutu) impunătoare.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 septembrie 2018

Un el și o ea își petrec câteva zile într-o casă izolată dintr-o pădure (într-o perioadă istorică nedeterminată, dar aparent nu foarte îndepărtată): se plimbă, își spun declarații de dragoste, fac amor sau filosofează, citând inclusiv din Sfântul Augustin.

Pe el îl cheamă Anton (actorul basarabean Igor Babiac, cunoscut pentru rolul principal din „La limita de jos a cerului”), are înclinații artistice și un ușor accent moldovenesc, este tuns scurt și, după cum îi spune iubitei, se pregătește pentru o călătorie lungă cu vaporul, într-un container – de unde și indiciul că ar fi vorba de destinația America, menționată încă din titlu.

Pe ea o cheamă Beatrice (actrița de etnie maghiară Emőke Pál), are accent unguresc și pare căsătorită cu un alt bărbat, David (Constantin Dogioiu, polițistul din „Pororoca”), ce își face la un moment dat apariția în intimitatea celor doi, căutându-și soția. Vizita se încheie cu o încăierare între bărbați, filmată de la o distanță care elimină orice potențial dramatism.

Este singurul moment cu o oarecare impuls narativ, pentru că restul filmului este construit din secvențe contemplative cu cei doi iubiți în posibila întâlnire ultimă a lor.

Iar monotonia este spartă înspre final de o scenă dintr-un bar, în care camera îl urmărește de aproape doar pe Anton, povestind momentul când a cunoscut-o pe Beatrice, în urmă cu mai mulți ani. Scena pare plasată într-o perioadă de dinaintea acțiunii de până atunci și poate aduce unele informații de ajutor pentru descifrarea firului narativ lapidar.

Artificialitatea și prețiozitatea dialogurilor (montate uneori ca un comentariu din off, desprinse de imagine) sunt contrabalansate prin imaginea impunătoare (dar deloc calofilă) semnată de Oleg Mutu și prin panoramările lente ale camerei. Panoramări care, în lipsa unei dramaturgii ofertante, rămân cam singurul obiect de admirație.

Și asta pentru că „Dragoste 2. America”, în ciuda bizareriei și bunelor sale intenții, nu reușește nici să transmită pasiunea dintre cei doi protagoniști, nici să implice foarte mult spectatorul. Un film închis în el însuși.

 

„Dragoste 2. America” a avut recent o avanpremieră la București și urmează să fie lansat în cinematografe cel mai probabil la începutul anului viitor. 

03
/07
/14

Personajul de benzi desenate Batman, care a stat la baza mai multor desene animate, seriale de televiziune, lungmetraje şi jocuri video, va sărbători pe 23 iulie 75 de ani de la prima sa apariţie într-o revistă de benzi desenate.

03
/07
/14

Filmele "Bridges of Sarajevo", de Cristi Puiu, şi "Câinele japonez", de Tudor Jurgiu, au fost selectate în competiţia celei de-a 61-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Pula, din Croaţia, care se va desfăşura între 12 şi 26 iulie.

02
/07
/14

Transilvania Film anunță premiera în cinematografe a coproducției româno-spaniole – Canibal. Regia filmului ce va avea premiera în cinematografele din țară pe 11 iulie este semnată de cunoscutul regizor de origine spaniolă Manuel Martín Cuenca.

01
/07
/14

TVR 1 a programat pentru miercuri, 2 iulie, în seara de pauză de la Cupa Mondială FIFA Brazilia 2014, un documentar atipic, realizat de un regizor atipic, despre un personaj care nu poate fi încadrat în niciun tipar: Diego Armando Maradona.

29
/06
/14

CRONICĂ DE FILM Realizat de Guillaume Canet, actor francez tentat ocazional de regie, „Blood Ties” („Legături de sânge”) se înscrie în categoria unei posibile nișe de retro-cinema, tot mai frecventată în ultimii ani. Nu este o plecăciune în fața unui anumit regizor, cât a unui gen și stil clar asumate, la modă odată.

27
/06
/14

Lungmetrajul "Quod Erat Demonstrandum", de Andrei Gruzsniczki, a fost selectat în secţiunea Variety Critics' Choice: Europe Now! a celei de-a 49-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, din Cehia, informează site-ul oficial al evenimentului.

27
/06
/14

Sibiul, cea mai aclamată destinație turistică românească în presa internațională din ultimii ani, menționat în prestigioasa publicație Huffington Post, este subiectul celui mai nou film și al unei inedite colecții de fotografii realizate de Dumitru Budrala, unul dintre antropologii de marcă din România și din Europa.

25
/06
/14

Proiectul Cinema-Edu aduce limbajul artistic al cinematografiei în vocabularul fiecărui licean. Pe parcursul a șase luni de proiecții, elevii învață să aprecieze filmele de artă și, mai ales, să înțeleagă formele sale de vizionare.

25
/06
/14

Lungmetrajul "Kira Kiralina", regizat de Dan Piţa, o adaptare după romanul omonim scris de Panait Istrati, va intra în cinematografele din România pe 5 septembrie. Pelicula îi are în distribuţie pe Iulia Dumitru, Iulia Cîrstea, Corneliu Ulici, Ștefan Iancu, Mircea Rusu, Florin Zamfirescu, Andrei Runcanu şi Ovidiu Niculescu.

24
/06
/14

Sâmbătă aceasta, pe 28 iunie, Grădina Botanică din Bucureşti se transformă în cinema outdoor şi se pregăteşte pentru cel mai mare picnic nocturn din capitală. Nu orice fel de picnic, ci unul cu scurtmetraje premiate la marile festivaluri ale lumii, poveşti cinematografice care vor pune la încercare imaginaţia cinefililor bucureșteni între 21:00 și 5 dimineaţa.

22
/06
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE. Debut în regie al directorului de imagine Nicolae Mărgineanu, „Un om în loden” (1979) este un mai mult decât onorabil film polițist, vizionabil și astăzi, în pofida a două mari ghiulele propagandistice care îl trag în jos.