Ultima şansă de a vedea „Scufiţa roşie“, în regia Stelei Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultima-sansa-de-a-vedea-scufita-rosie-in-regia-stelei-popescu/

Dacă nu aţi apucat să vedeţi „Scufiţa roşie“, în regia Stelei Popescu, la Opera Comică pentru Copii, aveţi şansa de a participa la ultimele două reprezentaţii din această stagiune pe 17 şi pe 24 mai, de la ora 17.00.

Un articol de Andrada Văsii|16 mai 2013

Dacă nu aţi apucat să vedeţi „Scufiţa roşie“, în regia Stelei Popescu, la Opera Comică pentru Copii, aveţi şansa de a participa la ultimele două reprezentaţii din această stagiune, pe 17  şi pe 24 mai, de la ora 17.00.

„Scufiţa roşie“ înseamnă pentru mine o experienţă de mare emoţie pentru că este primul spectacol pe care l-am regizat, iar colaborarea cu Opera Comică pentru Copii înseamnă mereu o bucurie pentru mine. Când lucrezi cu Smaranda Oţeanu Bunea nu greşeşti niciodată, rezultatul nu poate fi decât unul foarte bun.

Stela Popescu,
regizor

Întâmplările imaginate de scriitorul francez Charles Perrault şi preluate apoi de Fraţii Grimm vor prinde viaţă prin interpretarea plină de farmec a soliştilor teatrului. Îi veţi revedea pe micii artişti ai Operei Comice pentru copii: Jennifer Dumitraşcu, Ana Isopescu, Teddy Murg, Bogdan Şerban, Lucia Racoveanu, Roberta Enişor, alături de colegii lor „mari“: Valentino Tiron, Gabriela Daha, Raluca Oprea.

Veţi fredona alături de artiştii teatrului muzica modernă şi plină de umor a tânărului compozitor Roman Vlad, povestea derulându-se în decorul imaginat de scenografa  Viorica Petrovici.

În coregrafia Sorinei Tiron, veţi aplauda Baletul Operei Comice pentru Copii: Alis Gheorghe, Alexa Corneanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă,  Mihai Pricope, Andy Ardeleanu, Ionuţ Birjovanu, Daniel Manea, Octavian Iuga.

Info:

Pentru rezervarea biletelor:

telefon 021/319.28.19

de luni până joi între orele 9.00 – 16.00

vineri între orele 9.00 – 18.00

Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.

15
/01
/24

Scriem cuvinte în grabă, le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greşite, preluate multe dintre ele din mass-media şi propagate cu o viteză uimitoare. Pe Facebook, pe whatsApp, aruncăm cuvinte, propoziții, toate scrise rapid și cel mai adesea fără grijă. Corectitudinea exprimării nu prea mai interesează pe nimeni.

15
/01
/24

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își ia cu tristețe rămas bun de la actorul András Csíky, laureat al premiilor Kossuth și Jászai Mari, distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, care s-a stins din viață în data de 13 ianuarie 2024, la vârsta de 94 de ani

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.