Ultima scrisoare a actriței Lillian Gish
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultima-scrisoare-a-actritei-lillian-gish/

Povestea lor în film se desfăşoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

Un articol de Monica Andrei|8 noiembrie 2016

Povestea actriței, care și-a început cariera în teatru, la doar cinci ani, face parte din mitologia americană. Blonda serafică, frumoasa modestă cu ten alb și trupul fragil, care emana parfumul unui romantism seducător, Lillian Diana De Guiche, a trăit între 14 octombrie 1893 – 27 februarie 1993, și avea nume de afiș Lillian Gish. Joacă teatru cu familia și pleacă în turneu cu ei. Cobora dintr-un tren, urca în altul și se confesa jurnalului: „Pentru mine, când călătoresc, un miros mă trezește dintr-un somn adânc mai repede decât un sunet. Am descoperit că țările au mirosuri specifice. În Franța, îndeosebi la Paris, domină mirosul castanilor. Pentru mine, România miroase a lemn ars, Iugoslavia a cafea prăjită, Italia a oregano. Statul Ohio se identifică cu mireasma dulce de plante proaspete cu parfumul de lapte dulce”.

Turneele, impresiile și întâlnirea cu Griffith

Timpul trece, surorile Gish cresc, duc o viață disciplinată și sănătoasă, se dedică teatrului, își fac singure costumele și caută roluri. Joacă pentru a se întreține. Printr-o întâmplare, au ajuns pe platoul de filmare, grație unei prietene care le-a prezentat lui David Griffith. „Îmi amintesc cum într-o zi, pe la începuturile verii, – nota cineastul în ale sale memorii – pe holurile studiolului Biograph, toată posomorala a dispărut datorită prezenței a două fete care stăteau alături pe bancă. Erau surorile Lillian și Dorothy Gish. Lillian, de-o frumusețe încântătoare, eterică. Abia când am citit ce scria criticul Alexander Woollcott despre spectacolul Dama cu cameliiDar în scena dragostei, în jurul domnișoarei Griffith plutea o stranie lumină pe care nu o aranjase niciun electrician -, atunci am știut cine era și m-am convins în timp că avea dreptate”.

Scotocesc prin fișierul memoriei – scrie Lillian în autobiografia sa – ca să caut prima impresie despre David Griffith. Arăta teribil de înalt, în ochii mei tineri și avea un aer viguros și bătrânesc. Sub pălăria de paie cu bor lat, trasă ștrengărește, favoriții lui castanii erau cam lungi. Avea un nas proeminent, iar profilul lui părea că aparține unei efigii romane și avea buza de jos groasă, iar maxilarul inferior greoi. Sub privirea lui am simțit o căldură ireală“.

Eșecuri, umilințe, bani puțini și multă muncă

Ne aflăm pe la începuturile cinematografiei, în epoca filmului mut. Regizorul care a creat arta de a istorisi o poveste pe peliculă a trăit între 23 ianuarie 1875 și 23 iulie 1948. A făcut pionierat în arta regiei de film, înțelegând rostul celei de-a șaptea arte, ca un nou vehicul al gândirii. David Wark Griffith se trăgea dintr-o familie nobilă. Tatăl său fusese colonel, făcea parte din aristocrația americană și avea o plantație. După ce-și făcuse destule datorii, ipotechează casa, iar în urma decesului său, familia încarcă bruma de lucruri rămase într-o căruță și pornește spre Louisville.

griffith

David Griffith

Când se stabilesc în orașul pitoresc cu trubaduri și câteva teatre unde se juca vodevil și se dădeau concerte, David avea 10 ani. Înalt, cu nas încovoiat, în jeanși până la glezne și bocanci, cu cămașa desfăcută și bretele roșii, intră într-o seară la teatru, o vede jucând pe Julia Marlowe, în rolul Julietei din piesa lui Shakespeare. La ultimele ovații, știa deja că va face teatru.

Se maturizase brusc, avea ambiții, iar ca să se poată întreține vindea trufandale, apoi cărți, devine reporter. Își cheltuiește banii pe lecții de canto, studiază opera, adună partituri. Se documentează prin biblioteci, căci dorea să devină scriitor. Credea cu tărie că a scrie piese de teatru însemna să apară sub reflectoare, ca să învețe „meșteșugul” scenei. Intră într-o trupă de actori ambulanți. Joacă teatru, citește mult, scrie, face turnee, primește bani puțini. Pornea la drum cu un cufăr burdușit cu drame, comedii, nuvele și poeme. O găsește în trupă pe Linda Arvidson. Se însoară pe fugă cu ea. Viața de scriitor înseamna succesul ce ascundea în umbra lui eșecuri, umilințe, bani puțini și multă muncă. Într-o zi, la o cafea, un prieten îi recomandă o companie de film, unde producătorii căutau disperați pe cineva care să le livreze subiecte și să scrie pentru ei.

 

Succesul primului film regizat și arcade de un penny la kinetoscop

În 1908, scenariile lui David Griffith ajung pe masa unui producător de la Biograph Company, care-i oferă un onorariu fabulos și i se propune să regizeze. E lipsit de experiență, avea nevoie de bani și nu avea de ales. Învață să umble cu o camera de filmat, inventează primele cadre, acordă dimensiune momentului într-o scenă, caută să redea atmosfera și cheia situațiilor. Creează emoție în mișcare. Concluziile experiențelor sale, despre ce însemna regia de film atunci, le exprimă în scris. „Aventurile lui Dollie” e primul film rudimentar, de zece minute. Filmulețul este introdus într-un aparat numit kinetoscop unde spectatorii introduceau o monedă, ca să vadă imaginile mișcătoare. Metoda devine o distracție a timpului. Circula vorba că lumea mergea să vadă „arcade de un penny”. Succesul este colosal, i se mărește salariul.

Dumnezeu are grijă de actori. Sunt copiii lui preferați

Când surorile Gish au ajuns în studioul de film, cariera lui Griffith abia începuse. Mary Pickford și Blanche Sweet erau pe atunci vedetele studioului Biograph Company. Griffith intuiește că Lillian este fotogenică. Vede în ea femeia-copil, întruchiparea fragilității. Datorită ei inventează prim-planul. Observă că surâsul ei în film hipnotiza publicul din sală. „Ajunsesem să fac filme cu speranța că vom primi cămin și hrană până să ne putem reîntoarce în teatru. Știam că Dumnezeu are grijă de actori. Sunt copiii lui preferați. Îmi plăcea să fac filme, dar nu agream notorietatea și publicitatea care mă înconjura.”

George Jean Nathan vrea un copil, o cere în căsătorie, dar Lillian Gish era prea absorbită de munca ei de pe platoul de filmare ca să devină o soție bună. „Îi voi fi recunoscătoare pentru cunoștințele în domeniul literaturii, vinurilor, artiștii anilor ’30-’40 pe care i-am cunoscut prin el, și întotdeauna am fost bucuroasă că nu m-am măritat cu el și nu i-am stricat viața.” Credea cu tărie că „suferința îndurată pentru a aduce un copil pe lume este un fleac, în comparație cu suferințele pentru a crea un personaj. Copiii mei sunt filmele mele” – scria Lillian Gish în jurnalul ei. Actrița nu s-a căsătorit niciodată, n-a avut copii.

O zi pe platoul de filmare cu Griffith

Vrei să fii o stea, până când numele tău devine cuvânt din vocabularul unei familii?” o întreabă într-o zi David Griffith. A rămas modestă până la capătul vieții ei. Celebritatea presupunea multă muncă, iar Lillian Gish era în studio câte 12-14 ore. Nu lipsea de la repetiții, se machia și demachia singură, își ducea și aducea costumul de la magazie, format din rochia de epocă cu cercuri grele, pe platoul de filmare, căci atunci, nu exista cabinieră.

David Griffith începea orice zi pe platoul de filmare cu o aceeași replică: „Ai cumva un creion?”. Urma o dictare. Actrița își amintește că a luat notițe la filmări „pe file de ziar, șervețele, carnețele, orice hârtie aveam în geantă. Totul țâșnea spontan din creierul lui Griffith. Era pionul activității încurajând, provocând, dirijând. Forța lui era atât de mare, încât urmărea o repetiție, citea niște însemnări, discuta cu colaboratorii lui, în același timp, relua o scenă de zeci de ori pentru efectul dorit. Avea rezultate extraordinare în lucrul cu animalele și copiii. Vocea sa poseda o calitate hipnotică. A adormit odată niște pisoi. Cânta o arie, boxa cu umbra lui, dansa cu o fată din trupă și termina totul cu hohote de râs. În trupa noastră era o atmosferă fericită“.

waydowneast_still_01

„Way Down East”, în regia lui David Griffith, cu Lillian Gish

Una din extravaganțele regizorului era de a face cadouri și n-a fost niciodată proprietarul unei case. Viața lui era toată pe platoul de filmare și prin hoteluri. „Era zgârcit, însă când luam masa cu el, achita nota, deși se plângea tot timpul că nu are bani. Fuma enorm, doar țigările altora. A băut doar whiskey cu sifon și bere. Își îngrijea corpul, făcea box dimineața căci avea fobia microbilor și era preocupat să nu răcească. Era lipsit de înfumurarea de a se considera regizor. Purta pălării cu borul lat ca să nu se observe nasul său vulturesc și bărbia masivă. Când urmărea filmările stătea picior peste picior masându-și creștetul capului. Poseda vaste cunoștințe de istorie, literatură și muzică. Strângea câte un grup pentru că-i plăcea să se distreze, neapărat din acel grup făcea parte Charlie Chaplin. Avea un glas poruncitor și era un povestitor grozav. Când povestea ceva, aduna lume în jur, apoi boxa cu umbra lui. Impunea respect. Ne spunea mereu: Noi jucăm pentru întreaga lume! A fost conștient de la începuturi de importanța muzicii în film.”

Ultima scrisoare, un trandafir, o inimă frântă și o înmormântare cu câțiva actori

Prima soție a lui David Griffith a murit în 1936, apoi s-a recăsătorit cu Evelyn Baldwin, care a divorțat de el în 1947. După divorț, regizorul primește cele trei pisici în custodie și se mută la un hotel, începând o existență de sihastru. În 1945, a primit o diplomă Doctor Honoris Causa în literatură pentru contribuția adusă cinematografiei. A decedat singur, în camera de hotel, la 73 de ani. Un frate, fosta nevastă, Charlie Chaplin și câțiva actori au participat la funeralii. După ce mâinile ei duioase au aruncat ultimul trandafir roșu în mormânt, ajunsă acasă, cu o inimă sfâșiată de durere, Lillian Gish i-a scris ultima scrisoare.

Dragă David,

Oare ai plecat cu inima grea? Știu cât de adâncă era credința ta în bunătatea familiei umane. Dacă Gandhi ne-a lăsat drept moștenire pilda vieții sale și învățăturile lui, tu ai găsit calea care le poartă până la cele mai îndepărtate unghere ale globului. Cronica scrisă de tine acestui mijloc de expresie o pot vedea toți în filmele pe care le-ai realizat între 1908-1912. Ai spus că ai fost crescut de negri, îi iubeai și îi înțelegeai, așa cum numai tu erai în stare – și în clipa aceea s-a născut ideea filmului tău preferat „Intoleranța”. Filmul acela a fost răspunsul dat de noi criticilor aduse operei tale, „Nașterea unei națiuni”. Fie că realizai mici poeme ca: „Idilă în Valea Fericită”, „Susie, inimă sinceră”, „Muguri zdrobiți”, „Marea iubire”, „Cel mai însemnat lucru din viață”, „Inimile lumii”, „Drumul spre est”, „Orfelinele furtunii” sau „Nu-i viața minunată?”, toate sunt monumente lăsate în urma ta, pentru a le arăta drumul altora, care își vor iubi îndeajuns visele de pe celuloid. Fie ca rugile de mulțumire înălțate de ei către un mentor iubitor, răbdător, să ajungă până la tine. Nici un secol care a dăruit lumii un Dante, un Edison, un Griffith nu poate fi pe de-a întregul rău. Spre tine zboară dragostea noastră, în semn de rămas bun, scumpe David. Ești mult iubit, dragul nostru David. N-o să mai privim niciodată o ființă ca tine. Semnat Lillian Gish.

Actrița Lillian Gish a murit la 100 de ani. Toată viața a fost călăuzită de unul dintre citatele favorite ale regizorului David Griffith: „Ceea ce obții este întristarea vieții. Ceea ce dăruiești este viața însăși”. (Sursa: Lillian Gish – „Filmele, domnul Griffith și eu”, Editura Meridiane)

Când surorile Gish au ajuns în studioul de film, cariera lui Griffith abia începuse. Mary Pickford și Blanche Sweet erau pe atunci vedetele studioului Biograph Company. Griffith intuiește că Lillian este fotogenică. Vede în ea femeia-copil, întruchiparea fragilității. Datorită ei inventează prim-planul.



26
/11
/18

Cinesseur despre Bertolucci: Zicea Truffaut, prin '75: "Astăzi, un regizor trebuie să admită ideea că munca sa va fi judecată, eventual, de cineva care nu a văzut niciodată un film de Murnau".  După aproape 20 de ani, Bertolucci îi prelua vorbele și completa: "Am ajuns să fim judecați de oameni care nu au văzut niciun film de Truffaut"

26
/11
/18

Cineastul italian Bernardo Bertolucci a murit, în dimineaţa zilei de luni, la Roma, la vârsta de 77 de ani, din cauza unui cancer, potrivit agentei lui, Flavia Schiavi. Considerat unul dintre giganții cinematografiei, Bertolucci a fost recompensat cu două premii Oscar, dar şi cu un Palme d'Or onorific.

26
/11
/18

Prima ediție a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) începe luni la București cu proiecția în premieră în România a multipremiatului film „Wajib – Invitație la nuntă” (2017), regizat de Annemarie Jacir. Festivalul are loc între 26 și 28 noiembrie la Cinema PRO din București.

25
/11
/18

CRONICĂ DE FILM Scris împreună cu Lia Bugnar, „Moon Hotel Kabul” (2018), noul film al regizoarei Anca Damian, are în centru un jurnalist, jucat de Florin Piersic Jr., pus în situaţia de a-şi reconsidera viaţa după moartea suspectă a unei traducătoare din România pe care o întâlneşte în Afganistan.

25
/11
/18

Centrul Ceh continuă Documentary Mondays și Fiction Tuedays cu două noi proiecții. Astfel, veţi putea vedea luni, 26 noiembrie, filmul documentar „Occupied Cinema”, iar marți, 27 noiembrie, filmul mut ceh „Erotikon”. Ambele proiecții vor avea loc de la ora 20:00, cu intrarea liberă.

24
/11
/18

„Un om la locul lui”, filmul de debut în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, rulează din 23 noiembrie în mai multe cinematografe din țară. Din distribuție fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădălina Constantin și Adrian Titieni.

23
/11
/18

Timp de șapte zile, între 23 și 29 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco cele mai bune filme din cinematografia germană recentă vor fi proiectate în cadrul celei de-a 13-a ediție a Zilelor Filmului German organizate la București de Goethe-Institut.

21
/11
/18

„APOSTOLUL BOLOGA”, filmul realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Dominic Dembinski, a avut luni, 19 noiembrie prima proiecție publică la care au fost prezenți jurnaliști si echipa filmului. Adaptare a romanului „Pădurea Spânzuraţilor” de Liviu Rebreanu, filmul are o distribuție de excepție, în sală fiind prezenți: Alexandru Repan, Adrian Titieni, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Andras Demeter, Andrada Fuscaș, Mihai Bica.

21
/11
/18

În perioada 22 – 25 noiembrie, Asociația CulturALL, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB, pregătește la București prima ediție a Bucharest Best Comedy Film Festival, ce va avea loc în 2019. Timp de patru zile, personalități internaționale din lumea cinematografiei se întâlnesc la București pentru a stabili structura festivalului și regulamentul de selecție a filmelor ce vor concura, în 2019, pentru titlul „Comedia Anului”.             

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

20
/11
/18

Regizorul care a semnat “Afacerea Est” sau seriile “Umbre” și “Hackerville” participă la realizarea unui documentar colectiv despre România. “Am cunoscut oameni și am văzut locuri. Posibilitatea de a povesti despre ele și altora este fabuloasă. Să vadă ce am văzut eu, să audă ce-am auzit eu și, dacă este făcut bine, să simtă, poate, ce am simțit eu”, spune Igor Cobileanski.

20
/11
/18

Moromeții 2 s-a lansat oficial în cinematografele din întreaga țară vineri, 16 noiembrie, și a adus după primul weekend peste 52.000de spectatoriînsălile din peste 50 de orașe. Cel mai așteptat film al anului devine astfel și cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani, până acum un număr total de 70.878 de spectatori urmărind filmul.

19
/11
/18

Mickey Mouse, şoricelul desenat de Walt Disney în 1928 și devenit, ulterior, mascotă a companiei Disney, a împlinit 90 de ani pe 18 noiembrie. Faimosul șoricel a adunat de-a lungul anilor sute de apariții pe tv și a devenit un brand evaluat la câteva miliarde de dolari.

19
/11
/18

Documentarul „Ghost Hunting” (2017), premiat la Berlin și propus de Palestina pentru Premiile Oscar, va putea fi văzut la Festivalul Filmului Palestinian (FFP) din România, în prezența regizorului Raed Andoni. De asemenea, alte patru filme de succes, printre care și drama multipremiată „3000 de nopți” (2015), de Mai Masri, vor fi proiectate în cadrul primei ediții a FFP. Festivalul va avea loc între 26 și 28 noiembrie la Cinema PRO din București.

19
/11
/18

Prima zăpadă, Ali MacGraw, bătaie cu bulgări, Ryan O'Neal, om de zăpadă, anul 1970, sărutări în zăpadă, Francis Lai, Love Story, unul dintre cele mai romantice filme ale tuturor timpurilor, îmbrățișări la gura sobei și multe lecturi,