Ultima scrisoare a actriței Lillian Gish
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultima-scrisoare-a-actritei-lillian-gish/

Povestea lor în film se desfăşoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

Un articol de Monica Andrei|8 noiembrie 2016

Povestea actriței, care și-a început cariera în teatru, la doar cinci ani, face parte din mitologia americană. Blonda serafică, frumoasa modestă cu ten alb și trupul fragil, care emana parfumul unui romantism seducător, Lillian Diana De Guiche, a trăit între 14 octombrie 1893 – 27 februarie 1993, și avea nume de afiș Lillian Gish. Joacă teatru cu familia și pleacă în turneu cu ei. Cobora dintr-un tren, urca în altul și se confesa jurnalului: „Pentru mine, când călătoresc, un miros mă trezește dintr-un somn adânc mai repede decât un sunet. Am descoperit că țările au mirosuri specifice. În Franța, îndeosebi la Paris, domină mirosul castanilor. Pentru mine, România miroase a lemn ars, Iugoslavia a cafea prăjită, Italia a oregano. Statul Ohio se identifică cu mireasma dulce de plante proaspete cu parfumul de lapte dulce”.

Turneele, impresiile și întâlnirea cu Griffith

Timpul trece, surorile Gish cresc, duc o viață disciplinată și sănătoasă, se dedică teatrului, își fac singure costumele și caută roluri. Joacă pentru a se întreține. Printr-o întâmplare, au ajuns pe platoul de filmare, grație unei prietene care le-a prezentat lui David Griffith. „Îmi amintesc cum într-o zi, pe la începuturile verii, – nota cineastul în ale sale memorii – pe holurile studiolului Biograph, toată posomorala a dispărut datorită prezenței a două fete care stăteau alături pe bancă. Erau surorile Lillian și Dorothy Gish. Lillian, de-o frumusețe încântătoare, eterică. Abia când am citit ce scria criticul Alexander Woollcott despre spectacolul Dama cu cameliiDar în scena dragostei, în jurul domnișoarei Griffith plutea o stranie lumină pe care nu o aranjase niciun electrician -, atunci am știut cine era și m-am convins în timp că avea dreptate”.

Scotocesc prin fișierul memoriei – scrie Lillian în autobiografia sa – ca să caut prima impresie despre David Griffith. Arăta teribil de înalt, în ochii mei tineri și avea un aer viguros și bătrânesc. Sub pălăria de paie cu bor lat, trasă ștrengărește, favoriții lui castanii erau cam lungi. Avea un nas proeminent, iar profilul lui părea că aparține unei efigii romane și avea buza de jos groasă, iar maxilarul inferior greoi. Sub privirea lui am simțit o căldură ireală“.

Eșecuri, umilințe, bani puțini și multă muncă

Ne aflăm pe la începuturile cinematografiei, în epoca filmului mut. Regizorul care a creat arta de a istorisi o poveste pe peliculă a trăit între 23 ianuarie 1875 și 23 iulie 1948. A făcut pionierat în arta regiei de film, înțelegând rostul celei de-a șaptea arte, ca un nou vehicul al gândirii. David Wark Griffith se trăgea dintr-o familie nobilă. Tatăl său fusese colonel, făcea parte din aristocrația americană și avea o plantație. După ce-și făcuse destule datorii, ipotechează casa, iar în urma decesului său, familia încarcă bruma de lucruri rămase într-o căruță și pornește spre Louisville.

griffith

David Griffith

Când se stabilesc în orașul pitoresc cu trubaduri și câteva teatre unde se juca vodevil și se dădeau concerte, David avea 10 ani. Înalt, cu nas încovoiat, în jeanși până la glezne și bocanci, cu cămașa desfăcută și bretele roșii, intră într-o seară la teatru, o vede jucând pe Julia Marlowe, în rolul Julietei din piesa lui Shakespeare. La ultimele ovații, știa deja că va face teatru.

Se maturizase brusc, avea ambiții, iar ca să se poată întreține vindea trufandale, apoi cărți, devine reporter. Își cheltuiește banii pe lecții de canto, studiază opera, adună partituri. Se documentează prin biblioteci, căci dorea să devină scriitor. Credea cu tărie că a scrie piese de teatru însemna să apară sub reflectoare, ca să învețe „meșteșugul” scenei. Intră într-o trupă de actori ambulanți. Joacă teatru, citește mult, scrie, face turnee, primește bani puțini. Pornea la drum cu un cufăr burdușit cu drame, comedii, nuvele și poeme. O găsește în trupă pe Linda Arvidson. Se însoară pe fugă cu ea. Viața de scriitor înseamna succesul ce ascundea în umbra lui eșecuri, umilințe, bani puțini și multă muncă. Într-o zi, la o cafea, un prieten îi recomandă o companie de film, unde producătorii căutau disperați pe cineva care să le livreze subiecte și să scrie pentru ei.

 

Succesul primului film regizat și arcade de un penny la kinetoscop

În 1908, scenariile lui David Griffith ajung pe masa unui producător de la Biograph Company, care-i oferă un onorariu fabulos și i se propune să regizeze. E lipsit de experiență, avea nevoie de bani și nu avea de ales. Învață să umble cu o camera de filmat, inventează primele cadre, acordă dimensiune momentului într-o scenă, caută să redea atmosfera și cheia situațiilor. Creează emoție în mișcare. Concluziile experiențelor sale, despre ce însemna regia de film atunci, le exprimă în scris. „Aventurile lui Dollie” e primul film rudimentar, de zece minute. Filmulețul este introdus într-un aparat numit kinetoscop unde spectatorii introduceau o monedă, ca să vadă imaginile mișcătoare. Metoda devine o distracție a timpului. Circula vorba că lumea mergea să vadă „arcade de un penny”. Succesul este colosal, i se mărește salariul.

Dumnezeu are grijă de actori. Sunt copiii lui preferați

Când surorile Gish au ajuns în studioul de film, cariera lui Griffith abia începuse. Mary Pickford și Blanche Sweet erau pe atunci vedetele studioului Biograph Company. Griffith intuiește că Lillian este fotogenică. Vede în ea femeia-copil, întruchiparea fragilității. Datorită ei inventează prim-planul. Observă că surâsul ei în film hipnotiza publicul din sală. „Ajunsesem să fac filme cu speranța că vom primi cămin și hrană până să ne putem reîntoarce în teatru. Știam că Dumnezeu are grijă de actori. Sunt copiii lui preferați. Îmi plăcea să fac filme, dar nu agream notorietatea și publicitatea care mă înconjura.”

George Jean Nathan vrea un copil, o cere în căsătorie, dar Lillian Gish era prea absorbită de munca ei de pe platoul de filmare ca să devină o soție bună. „Îi voi fi recunoscătoare pentru cunoștințele în domeniul literaturii, vinurilor, artiștii anilor ’30-’40 pe care i-am cunoscut prin el, și întotdeauna am fost bucuroasă că nu m-am măritat cu el și nu i-am stricat viața.” Credea cu tărie că „suferința îndurată pentru a aduce un copil pe lume este un fleac, în comparație cu suferințele pentru a crea un personaj. Copiii mei sunt filmele mele” – scria Lillian Gish în jurnalul ei. Actrița nu s-a căsătorit niciodată, n-a avut copii.

O zi pe platoul de filmare cu Griffith

Vrei să fii o stea, până când numele tău devine cuvânt din vocabularul unei familii?” o întreabă într-o zi David Griffith. A rămas modestă până la capătul vieții ei. Celebritatea presupunea multă muncă, iar Lillian Gish era în studio câte 12-14 ore. Nu lipsea de la repetiții, se machia și demachia singură, își ducea și aducea costumul de la magazie, format din rochia de epocă cu cercuri grele, pe platoul de filmare, căci atunci, nu exista cabinieră.

David Griffith începea orice zi pe platoul de filmare cu o aceeași replică: „Ai cumva un creion?”. Urma o dictare. Actrița își amintește că a luat notițe la filmări „pe file de ziar, șervețele, carnețele, orice hârtie aveam în geantă. Totul țâșnea spontan din creierul lui Griffith. Era pionul activității încurajând, provocând, dirijând. Forța lui era atât de mare, încât urmărea o repetiție, citea niște însemnări, discuta cu colaboratorii lui, în același timp, relua o scenă de zeci de ori pentru efectul dorit. Avea rezultate extraordinare în lucrul cu animalele și copiii. Vocea sa poseda o calitate hipnotică. A adormit odată niște pisoi. Cânta o arie, boxa cu umbra lui, dansa cu o fată din trupă și termina totul cu hohote de râs. În trupa noastră era o atmosferă fericită“.

waydowneast_still_01

„Way Down East”, în regia lui David Griffith, cu Lillian Gish

Una din extravaganțele regizorului era de a face cadouri și n-a fost niciodată proprietarul unei case. Viața lui era toată pe platoul de filmare și prin hoteluri. „Era zgârcit, însă când luam masa cu el, achita nota, deși se plângea tot timpul că nu are bani. Fuma enorm, doar țigările altora. A băut doar whiskey cu sifon și bere. Își îngrijea corpul, făcea box dimineața căci avea fobia microbilor și era preocupat să nu răcească. Era lipsit de înfumurarea de a se considera regizor. Purta pălării cu borul lat ca să nu se observe nasul său vulturesc și bărbia masivă. Când urmărea filmările stătea picior peste picior masându-și creștetul capului. Poseda vaste cunoștințe de istorie, literatură și muzică. Strângea câte un grup pentru că-i plăcea să se distreze, neapărat din acel grup făcea parte Charlie Chaplin. Avea un glas poruncitor și era un povestitor grozav. Când povestea ceva, aduna lume în jur, apoi boxa cu umbra lui. Impunea respect. Ne spunea mereu: Noi jucăm pentru întreaga lume! A fost conștient de la începuturi de importanța muzicii în film.”

Ultima scrisoare, un trandafir, o inimă frântă și o înmormântare cu câțiva actori

Prima soție a lui David Griffith a murit în 1936, apoi s-a recăsătorit cu Evelyn Baldwin, care a divorțat de el în 1947. După divorț, regizorul primește cele trei pisici în custodie și se mută la un hotel, începând o existență de sihastru. În 1945, a primit o diplomă Doctor Honoris Causa în literatură pentru contribuția adusă cinematografiei. A decedat singur, în camera de hotel, la 73 de ani. Un frate, fosta nevastă, Charlie Chaplin și câțiva actori au participat la funeralii. După ce mâinile ei duioase au aruncat ultimul trandafir roșu în mormânt, ajunsă acasă, cu o inimă sfâșiată de durere, Lillian Gish i-a scris ultima scrisoare.

Dragă David,

Oare ai plecat cu inima grea? Știu cât de adâncă era credința ta în bunătatea familiei umane. Dacă Gandhi ne-a lăsat drept moștenire pilda vieții sale și învățăturile lui, tu ai găsit calea care le poartă până la cele mai îndepărtate unghere ale globului. Cronica scrisă de tine acestui mijloc de expresie o pot vedea toți în filmele pe care le-ai realizat între 1908-1912. Ai spus că ai fost crescut de negri, îi iubeai și îi înțelegeai, așa cum numai tu erai în stare – și în clipa aceea s-a născut ideea filmului tău preferat „Intoleranța”. Filmul acela a fost răspunsul dat de noi criticilor aduse operei tale, „Nașterea unei națiuni”. Fie că realizai mici poeme ca: „Idilă în Valea Fericită”, „Susie, inimă sinceră”, „Muguri zdrobiți”, „Marea iubire”, „Cel mai însemnat lucru din viață”, „Inimile lumii”, „Drumul spre est”, „Orfelinele furtunii” sau „Nu-i viața minunată?”, toate sunt monumente lăsate în urma ta, pentru a le arăta drumul altora, care își vor iubi îndeajuns visele de pe celuloid. Fie ca rugile de mulțumire înălțate de ei către un mentor iubitor, răbdător, să ajungă până la tine. Nici un secol care a dăruit lumii un Dante, un Edison, un Griffith nu poate fi pe de-a întregul rău. Spre tine zboară dragostea noastră, în semn de rămas bun, scumpe David. Ești mult iubit, dragul nostru David. N-o să mai privim niciodată o ființă ca tine. Semnat Lillian Gish.

Actrița Lillian Gish a murit la 100 de ani. Toată viața a fost călăuzită de unul dintre citatele favorite ale regizorului David Griffith: „Ceea ce obții este întristarea vieții. Ceea ce dăruiești este viața însăși”. (Sursa: Lillian Gish – „Filmele, domnul Griffith și eu”, Editura Meridiane)

Când surorile Gish au ajuns în studioul de film, cariera lui Griffith abia începuse. Mary Pickford și Blanche Sweet erau pe atunci vedetele studioului Biograph Company. Griffith intuiește că Lillian este fotogenică. Vede în ea femeia-copil, întruchiparea fragilității. Datorită ei inventează prim-planul.



02
/06
/21

PREVIEW S-au redeschis cinematografele, s-au reluat premierele de filme româneşti şi străine şi reîncep festivalurile. Luna iunie e bogată în evenimente cinematografice, aproape ca în vremurile bune, de dinainte de pandemie, aşa că Ziarul Metropolis face câteva recomandări, pentru a vă ghida mai uşor.

02
/06
/21

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, deschide sesiunea de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a șaptea ediții, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt 25 iunie (normal) și 16 iulie (târziu).

02
/06
/21

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 - 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric "Războiul Regelui" deschide programul aniversar.

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.