„Ultimii” (Teatrul Metropolis): nici cei dintâi, nici cei din urmă, doar ca mai toți
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimii-teatrul-metropolis-nici-cei-dintai-nici-cei-din-urma-doar-ca-mai-toti/

Unul dintre spectacolele propuse de Teatrul Metropolis la care Mimi Brănescu semnează regia (în acest caz şi textul), este Ultimii. Din distribuţie fac parte Adrian Titieni (a cărui interpretare e inepuizabil de antrenantă şi plină şi ghiduşii), Emanuel Pârvu, Andreea Mateiu şi Conrad Mericoffer.

Un articol de Cristina Enescu Aky|25 februarie 2019

„Ultimii” sunt cele patru personaje ale unei intrigi de familie deopotrivă telenovelică și banală, sfâșietoare și comică (precum, de altfel, orice poveste de familie), care se defășoară în curtea casei rurale a lui Ică (Adrian Titieni). El este tatăl celor doi frați, Marcu (Emanuel Pârvu) și Lulu (Conrad Mericoffer), iar acesta din urmă locuiește aici cu soția sa, Luminița (Andreea Mateiu) ca să aibă grijă de tatăl său dar și pentru că are o situație nu prea roză. Vizita lui Marcu de ziua de naștere a tatălui declanșează progresiv o cascadă de interacțiuni rareori tihnite sau simple între cele patru personaje, fiecare aducând-și aportul de dramoletă, frustrări și izbucniri emoționale.

Frământările și poverile (inițial ascunse, apoi revărsate din belșug) ale fiecăruia dintre personaje și interacțiunile lor din ce în ce mai tensionate sunt punctate periodic de lumina roșie, pulsândă, și de sunetul trenurilor care trec aproape de casă. Marcu, Lulu și Luminița, cu apăsările lor individuale, de cuplu și de familie, par să se afle în același timp la o răspântie de drumuri și totodată într-o stagnare neputincioasă, cu accente comice sau amare, fiind deopotrivă pasageri în goana unui tren care nu îi prea duce unde își doresc și pasageri care tot așteaptă trenul soluțiilor la probleme – un tren care parcă nu mai vine.

Marcu cel copleșit de ale lui și ale altora e și înțeleptul familiei și cel cu ratările cele mai dureroase, împăciuitorul dar și răzbunătorul, cel echilibrat și totodată cel mai amărât, e un personaj consistent cu sine însuși și credibil, cel mai puțin telenovelic dintre personaje. Lulu, muzicianul de sat cu aspirații de vedetă trudește de un an la compunerea unei piese deja compuse (ceilalți i-ar spune plagiat, el îi spune „reorchestrare”) și e de neoprit când începe să devoaleze secretele dureroase și rușinoase ale celorlalți. Luminița alternează între a pleca și a rămâne, între stridențe de țață și emoții vibrante, și mănâncă pufuleți cu o poftă molipsitoare.

În timp ce în curtea lui se derulează dramoletele, isteriile, melancoliile și duelurile dintre cei doi frați și noră, tatăl (Ică) se distrează copios. E ca un telespectator în fața unui reality show, la care însă și participă când îi convine sau când este târât în acțiune de celelalte personaje. Uneori mai pune niște paie pe focul conflictelor, alteori se lamentează teatral, ocazional explodează urmărind efecte precise, uneori chiar e prins în offsaid, dar în majoritatea timpului e poznaș și de o delicioasă lejeritate. Modul foarte vioi în care Adrian Titieni îl întruchipează pe bătrânul cu dizabilitate fizică (umblă cu un cadru) dar o mare abilitate psihologică de manipulare e savuros și compensează unele momente în care tensiunea narativă și energia de pe scenă tind să treneze.

Fiecare personaj se simte într-un fel ultimul în drumul spre găsirea fericirii și a împlinirii sale, dar în același timp mai are energie să observe că ceilalți sunt parcă și mai în urmă. Cam ca în viață, când ultimii nu sunt neapărat și cei din urmă (cel puțin în propria lor viziune).

Ultimii” e un spectacol pe care probabil unii îl vor savura ca pe o comedie tivită cu fire de amărăciune și drame familiale, alții vor observa mai degrabă abundența limbajului frust, nu de puține ori destul de dur și momentele în care povestea și interpretarea celor trei actori mai tineri parcă nu se încheagă, alții poate vor aprecia combinația tuturor acestor elemente. Spectacolul este o bucată de viață transpusă pe scenă, așa cum e viața: cu umor și dramă, cu ratări și momente de triumf (ambele trecătoare), cu personaje și povești mai mult sau mai puțin credibile și atractive, în care cu siguranță fiecare poate regăsi măcar frânturi din sine. Câte sacrificii sau victime sunt permise și acceptabile pentru atingerea fericirii personale, cum se pot vindeca relațiile cu cei apropiați atunci când lucrurile scapă de sub control, ce contează mai mult – adevărul și dreptatea sau fericirea și liniștea interioară – la aceste întrebări și la multe altele cei patru nu reușesc să găsească răspunsuri clare de-a lungul spectacolului, lăsând această sarcină mai degrabă în seama publicului, fiecare putând răspunde de fapt doar pentru sine.

 

Ultimii

Regia: Mimi Brănescu

Cu: Adrian Titieni, Emanuel Pârvu, Conrad Mericoffer, Andreea Mateiu

Scenografie: Adela Pârvu, Maria Tache, Andreea Beșliu

Muzica: Vasi Bordianu

Light design: Șerban Ionescu

Durată: 1h 45min

Teatrul Metropolis, București

 

19
/06
/14

În zilele noastre în care rețele sociale dezvăluie pas cu pas fiecare amănunt din viața unui om, ne-a mai rămas un singur loc în care putem fi surprinși sau uimiți de oameni – sala de teatru. 

19
/06
/14

„A face (cuiva) capul calendar” este o expresie folosită adesea când ne întâlnim cu cineva care vorbește prea mult. De asemenea, este utilizată atunci când vrem să transmitem mesajul că suntem copleșiți de prea multe informații. Dar de ce „calendar”, și nu „almanah” sau „revistă”?

18
/06
/14

Se joacă pe scena Naționalului din București “Anonimul venețian”, spectacol-studiu coordonat de însuși Ion Caramitru. Doar doi actori – Ilinca Goia și Ioan Andrei Ionescu, o splendidă ilustrație muzicală (de Vasile Manta) și, mai ales, indimenticabilul text al lui Giuseppe Berto (vă este cunoscut, poate, pentru “Il male oscuro”).

18
/06
/14

Într-o după-amiază de iunie am participat la repetițiile spectacolului „Distopie. Shakespeare. Remix“, care deschide proiectul numit Noua Generație de creatori – 9G, care se va desfășura la Sala Mică a Teatrului Național București, în datele de 20, 21 și 22 iunie, la ora 20.00.

18
/06
/14

Filmul My Name is Salt (Elveția / India 2013), povestea a mii de familii din India care trăiesc din sarea pe care o colectează în deșert, este câștigătorul Marelui Premiu al ediției a treia de Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni.

17
/06
/14

Marele regizor polonez Krzysztof Zanussi afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat la TIFF, că nu există decât un pas între succes și eșec, că premiile sunt folositoare, că a făcut compromisuri în timpul comunismului, că tinerii își vând astăzi prea ușor libertatea și că ceea ce contează este să te comporți decent în viață.

17
/06
/14

Festivalul Naţional de Teatru (25 octombrie – 2 noiembrie 2014) organizează în zilele de 18 şi 19 iulie a.c., la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala mică, o audiţie în vederea selecţiei pentru un workshop condus de Răzvan Mazilu - unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi dansatori şi coregrafi.

17
/06
/14

În perioada 16-22 iunie are loc a doua ediție a Festivalului de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, eveniment cultural ce reunește 44 de producții teatrale radiofonice din 21 de țări participante. Audițiile spectacolelor au accesul gratuit și se desfășoară la Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr 56. Despre conceptul festivalului ne vorbeşte Attila Vizauer (regizor), directorul Departamentului de teatru și divertisment al Societății Române de Radiodifuziune.

16
/06
/14

Vineri, 20 iunie (19.00), la Sala Radio, veţi avea plăcerea de a asculta, în interpretarea ORCHESTREI NAŢIONALE RADIO, una dintre simfoniile care au născut cele mai multe dezbateri ideologice: Simfonia a VII-a în do major – Leningrad, creaţie a compozitorului rus Dmitri Şostakovici.

16
/06
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 25 – 29 iunie 2014, cu o selecție generoasă de filme românești, producții noi de succes, documentare captivante și multe alte surprize.