Ultimul film al lui Delphine Seyrig în ultima proiecție One World Romania din acest an
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimul-film-al-lui-delphine-seyrig-in-ultima-proiectie-one-world-romania-din-acest-an/

În încheierea atât a retrospectivei dedicate cineastei Ulrike Ottinger, cât şi a celei dedicate activităţii mai puţin cunoscute de militantă feministă a lui Delphine Seyrig, One World Romania va proiecta luni, 28 iunie, de la orele 19.30, la Cinema Elvire Popesco, colaborarea finală dintre cele două, care a fost şi ultimul film al actriţei franceze: „Ioana D’Arc a Mongoliei”.

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2021

Cinematograful feminin al anilor ’70 și ’80 a fost marcat de prezența lui Delphine Seyrig, care a colaborat cu cineaști majori din sfera filmului de artă precum Alain Resnais, François Truffaut sau Luis Bunuel, dar și-a dedicat energia și creativitatea și cauzei feministe, atât ca actriță, cât și ca cineastă, într-o perioadă în care mișcarea avea nevoie de personalități celebre în prim-plan.

Delphine Seyrig a căutat să lucreze cu realizatoare cu a căror sensibilitate rezona și alături de care putea să redefinească imaginea restrictivă a femeii pe care cinematografia dirijată preponderent de bărbați ajutase s-o construiască. Trei astfel de relații creative i-au definit cariera: cea cu Chantal Akerman, pentru care a jucat în trei filme, incluzându-l pe cel mai faimos al întregii sale cariere, „Jeanne Dielman, 23 quai du Commerce, 1080 Bruxelles” (1975); cea cu Marguerite Duras, de-a lungul a patru filme, printre care se numără și „India Song” (1974), capodopera realizatoarei, și în sfârșit aceea cu Ulrike Ottinger.

Cele două au colaborat de patru ori, inclusiv la realizarea ultimului proiect al lui Seyrig, intitulat „Ioana d’Arc a Mongoliei” (1989).

Șapte femei călătoare din Occident, foarte diferite una față de cealaltă, se întâlnesc la bordul Expresului Trans-Siberian. Amiciția conjuncturală care se leagă între ele pe parcursul călătoriei va fi pusă la încercare atunci când vor fi răpite de un trib de călărețe mongole condus de carismatica Prințesă Ulun. Dacă ați văzut documentarul-gigant „Taiga: O Călătorie În Nordul Mongoliei”, nu ai cum să nu recunoști, în această poveste fantastică, ritualurile comunitare și modurile de viață mongole nomade. În această ficțiune pusă în scenă în realitatea mongolă, Ulrike Ottinger chestionează, într-o manieră foarte fluidă și liberă, întâlnirea dintre oameni, lumi, culturi, sexe, precum și dintre ficțiune și documentar. Este ultimul rol cinematografic al lui Delphine Seyrig (a murit de cancer în 1990): Lady Windemere, o femeie etnograf extrem de elegantă și liberă, un personaj minunat pe care actrița franceză a putut să îl impregneze cu tot feminismul său.

Filmul va fi proiectat în versiunea originală, cu subtitrări în limba română. Un scurt fragment al unei conversații online cu Ulrike Ottinger va fi proiectat ulterior proiecției.

Bilete la film: https://eventbook.ro/film/bilete-focus-delphine-seyrig-post-owr-johanna-d-arc-of-mongolia

Puteți vedea întreaga filmografie a lui Ulrike Ottinger și filmele militante ale lui Delphine Seyrig, alături de majoritatea selecției festivalului, până duminică 27 iunie, în cadrul ediției online One World Romania 14.

Există 3 variante de bilete disponibile:

ABONAMENT ONLINE 21-27 IUNIE – 80 RON

Abonamentul Online este disponibil pe site-ul EVENTBOOK
Permite vizionarea unui număr nelimitat de filme online, în perioada 21-27 iunie.

ABONAMENT 5 FILME ONLINE – 45 RON
Se poate cumpara online pe EVENTBOOK

BILET INDIVIDUAL ONLINE – 11 RON

Fiecare film poate fi vizionat o singură dată într-un interval de 48h de la accesare.
Filmele sunt disponibile pentru vizionare doar de pe teritoriul României.

 

26
/02
/21

CRONICĂ DE FILM Problema dureroasă a tăierilor ilegale de păduri din România, pusă în legătură cu situaţii asemănătoare din alte ţări, devine în sfârşit subiectul unui documentar de cinema care îşi aşteaptă în acest an întâlnirea cu publicul larg, „Lemn” (2020), realizat de Monica Lăzurean-Gorgan împreună cu alte două cineaste, Ebba Sinzinger din Austria şi Michaela Kirst din Germania.

23
/02
/21

CRONICĂ DE FILM Cu noul său film, „Servants” („Servitorii”, 2020), distribuit şi la noi în câteva din cinematografele deschise, regizorul slovac Ivan Ostrochovský pare a spune că cinema-ul este în primul rând o chestiune de stil. Însă e suficient asta?

22
/02
/21

UNATC „I.L. Caragiale” București, alături de Ambasada SUA la București, Centrul pentru Politicile Egalității de Șanse, Professional Fellows și American Council for International Education din România vă invită miercuri, 24 februarie, în intervalul orar 13:00-15:00, la dezbaterea online „De Dragobete, despre Loverboy”.

22
/02
/21

Producția Warner Bros. Pictures’ WONDER WOMAN 1984 va avea premiera pe 1 aprilie pe HBO GO. Filmul WONDER WOMAN 1984 va avea premiera în exclusivitate pe HBO GO. Regizat de Patty Jenkins și cu Gal Gadot în rolul principal, acțiunea din Wonder Woman 1984 se petrece în anii ’80, când Wonder Woman se pregătește pentru următoarea ei aventură și vrea să-și împlinească un vis, dar înainte trebuie să aibă de-a face cu Max Lord și Cheetah.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.

11
/02
/21

„Les traducteurs” (2019), în regia lui Régis Roinsard, a intrat în cinematografele de la noi din 5 februarie, distribuit de Independența Film. Un lungmetraj captivant, care țese o adevărată enigmă în jurul unui bestseller, fentându-și spectatorul la fiecare pas.

10
/02
/21

Luni, 8 februarie, de la ora 18:00, pe pagina de Facebook a Festivalului Internațional Film O'Clock a putut fi urmărită conferința de presă care a anunțat selecția oficială de scurtmetraje din competiția festivalului. Cele 15 titluri au fost prezentate de Mirona Radu, fondator și director de festival, delegat pentru România, Ioanna Kryona, delegat pentru Grecia, Andrew Mohsen, delegat pentru Egipt și au fost urmate de o discuție cu criticul de film Cristi Mărculescu.

09
/02
/21

Întâlnirea lui Cioran cu Camus, care a avut loc chiar înainte ca filozoful plecat din România să debuteze în Franţa, l-a marcat profund pe autorul lui „Précis de décomposition”. Îndemnul intelectualului francez de a intra în „circulaţia ideilor” l-a umilit pe Cioran: „Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.