Ultimul lup (3D), de Jean-Jacques Annaud, în cinematografe din 25 martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimul-lup-3d-de-jean-jacques-annaud-in-cinematografe-din-25-martie/

Ultimul lup (3D), în regia lui Jean-Jacques Annaud (Numele trandafirului – 1986, Ursul – 1988, Amantul – 1992, Șapte ani în Tibet – 1997) va putea fi văzut în cinematografe din 25 martie. Adaptare după best- sellerul Totemul Lupului/Wolf Totem, scris de Jiang Rong, filmul a fost filmat în întregime în China.

Un articol de Petre Ivan|18 martie 2016

480 de tehnicieni, 200 de cai, aproape o mie de oi, 25 de lupi și vreo 50 de dresori și îngrijitori care s-au ocupat de animale sunt câteva dintre detaliile de producție ale filmului Ultimul lup.

Sinopsis

In anul 1969, Chen Zhen, un tânăr student originar din Beijing, este trimis în Mongolia Interioară să predea membrilor unui trib de păstori nomazi. Dar, în realitate, însuși Chen are multe de învățat – despre viața din acest ținut nemărginit, ostil și tulburător, despre noțiunile de comunitate, libertate și responsabilitate, precum și despre ființa cea mai temută și venerată a stepelor – lupul.

Fermecat de legătura complexă și aproape mistică dintre aceste ființe sacre și păstori, tânărul prinde un pui de lup, cu intenția de a-l domestici. Însă relația care se înfiripează între om și animal – ca și modul de viață tradițional al tribului și chiar viitorul Pământului – este amenințată atunci când un reprezentant regional al autorității centrale hotărăște să elimine prin toate mijloacele lupii din această regiune.

Privind de departe, nu vedem niciodată ca atunci când suntem la fața locului și împărtășim viața de zi cu zi cu populația autohtonă. Am descoperit o țară și un popor diferite de cele pe care mi le închipuiam. (…) Dar ceea ce mi-a plăcut numaidecât a fost și o sinceritate răcoritoare. Spre exemplu, când mi se spune încă de la prima cină: „Noi, cei de aici, nu știm să facem ce faceți dumneavoastră. Nu încă. Așa că vom privi cu atenție cum faceți și, când vom fi înțeles, nu vom mai avea nevoie de dumneavoastră.” Și toată lumea ridică paharul în hohote de râs. Kampé! –Jean-Jacques Annaud.

Foto: Ultimul lup – Independența Film

11
/11
/13

Timp de trei zile, între 14 și 16 noiembrie, la Sala Union („Paul Călinescu”) a Cinematecii Române, vor putea fi vizionate cele mai interesante și expresive scurtmetraje și mediu metraje ale studenților și absolvenților școlilor de film din București (promoțiile 2012, 2013).

11
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Inspirat din nuvela cu acelaşi titlu a lui Mircea Eliade şi promovat ca primul horror românesc, „Domnişoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei, este un film de o platitudine regretabilă, care nu doar că nu produce fiorii scontaţi, dar frizează uneori şi ridicolul.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

07
/11
/13

The Bed is Broken, premiat la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop 2012, a fost ales în selecţia oficială a uneia dintre cele mai importante competiții din lume: Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).