Ultimul pahar al lui George Coşbuc
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimul-pahar-al-lui-george-cosbuc/

Există întâmplări în viaţă care par a fi extrase din romane, iar cele din romane, de multe ori, par rupte din viaţă. Ioan Russu Şirianu povesteşte în memoriile sale cum, eliminat din şcoala de la Arad, îmbrăcat cu iţari şi surtuc, încălţat cu opinci, pleacă pe jos spre Bucureşti, nădăjduind că-şi va găsi de lucru la unchiul Slavici.  Pe drum, îl cunoaşte pe George Coşbuc.

Un articol de Monica Andrei|8 mai 2016

La Blaj, îl caută pe Vasile Lucaci, însă acesta era plecat la Vatican. Îl cunoaște însă pe George Coşbuc, care era student. În clopote de vecernie, conversând și ospătându-se cu prune, la un pahar de vin, află că sunt de aceeaşi vârstă.  Se simţeau de parcă se cunoaşteau de când lumea… Coşbuc face rost de o braşoveancă, să-l ducă pe Şirianu la Sibiu.
Au trecut trei ani, poetul lui „El Zorab”și Ioan Russu Şirianu s-au reîntâlnit în redacţia “Tribuna”, în 1897. Revederea a fost stropită cu vin de culoarea chihlimbarului în casa popii Manta, căruia îi plăcea la nebunie să primească musafiri. După programul de la redacție, amicii lui Bachus glumeau, lecturau câte ceva, Popa Manta le binecuvânta vinul ca la Cana Galileiei. Beau până se îmbătau. Acolo i-a cunoscut pe Duică și pe Septimiu Albini. Ion Bogdan Duică nu punea alcool în gură şi le atrăgea atenţia amicilor de pahar să nu se îmbete. “Frate Duică, noi, chiar de ne-am îmbăta cu vin, până mâine ne trezim… Dar tu, dacă te îmbeţi de atâta citit, nu te mai trezeşti toată viaţa!” îi spunea George Coşbuc.
Poetul ardelean, prin versurile căruia vorbeşte un neam întreg, a trăit între 20 septembrie 1866 și 9 mai 1918. Scria torenţial. „Fac piaţa verde”, spunea când scria pentru rubrica economică în ziar. Era maestru în scris povestioare, compunea basme, fireşte, publica şi poezii. Petreceri vesele cu mult vin şi cântecul pe buze erau alternate cu sobrele desfătări intelectuale. „Am făcut un chef cu idei”, îi plăcea adesea să spună.
Viu ca veveriţa şi harnic ca albina, când muncea, îi plăceau la nebunie farsele. Iuliu Popescu, contabilul redacției, îndrăgostit de scriitori şi cifre, timid visător şi romantic, organiza petreceri la el acasă. Blondul cu ochelarii purtaţi pe rădăcina nasului devenea victima farselor lui Coşbuc. Prea des. Suspina mereu privind spre fereastră la fetele ce treceau şi niciuna nu se uita la el. Ofta că e neînsurat.
Ca să-l salveze, colegii de redacţie pun la cale un concurs cu scrisori compuse şi trimise lui Iuliu, ca din partea blondei după care ofta. Popescu o iubea, suferind în taină. Toți din redacție zâmbeau și bârfeau pe la colțuri. Blonda ce locuia în apropierea redacției a răspuns galant, dar cu rezervă. Formula scrisorilor  era din când repetată, invitându-l pe Popescu la bal, căci era un bun dansator. Viața le-a jucat o farsă. Una dintre complicele racolate de către colegii de redacţie şi pusă să-i scrie a avut curiozitatea să-l cunoască pe Popescu. S-a născut o iubire sinceră, s-au luat. De necrezut! Ca dar de nuntă, Coşbuc şi Russu Şirianu i-au înmânat cu pompă teatrală toate scrisorile trimise de el presupusei destinatare. Hazul mare a fost stropit cu mult vin alb.

O boală grea și o însurătoare pe măsură

Pontiful “Junimii”, Titu Maiorescu, îl invită pe Coșbuc să muncească la Bucureşti. La acea vreme Ardelul era sub ocupaţie austro-ungară, iar legile respectate erau cele semnate de Franz Iosef. Nu făcuse armata și nici n-avea de gând să o facă, așa că putea fi declarat dezertor din armata lui Franz Iosef. Publicase mult, era recunoscut ca poet, pe la adunările literare poezia lui era citită. Nu-și dorea să ajungă în pușcărie. Așa că,  prin 1889, poetul trece Carpaţii şi se stabileşte în orașul de pe Dâmbovița, scăpînd de armată.
Ardeleanul activ şi luminos devine conţopist la Casa Şcoalelor, slujbă ce-i induce o plictiseală cronică. Gregarismul de salon al celor de la “Junimea” nu se potrivea deloc cu seriozitatea şi profunzimea lui de ardelean. Totuşi, se întâmplase un lucru bun în acea perioadă. Se împrietenise cu Slavici, mai trecea pe la redacţie, schimba o vorbă cu I.L Caragiale, îl admira pe Eminescu, ieşeau la un vin rubiniu. În rest, rătăcea singur pe străzile Bucureștiului şi se întorcea în decorul rece şi umed al camerei sale modeste închiriate. “Negri au fost anii aceia. Tot mai rău mă încovoia tristeţea şi dorul de a fugi acasă, în Ardeal. Ştii cine mi-a schimbat soarta? Librarul Constantin Sfetea şi o boală grea”.
Dar  Sfetea nu era în Bucureşti numai un simplu librar. Fondase revista „Vatra” solicitând conducerea lui Slavici, Caragiale şi Coşbunc prin 1894. În redacţie, tot greul îl ducea Coşbuc. Muncea enorm. Sfetea-i aprecia talentul, îl respecta. La câteva luni de muncă asiduă, Coşbuc nu mai apare în redacţie vreo două zile. Îngrijorat, librarul pune oameni să-l caute peste tot. Ştia că e un om serios, conştiincios, că nu dispare fără urmă.
Într-un fund de mahala, pe la Nerva Traian, într-o casă veche şi o cameră cu foaie de ziar lipită pe rame, în loc de geam, cu podeaua spartă, în frig, cu un chip de ceară, ochi sticloşi, zguduit de frisoane, Coşbuc delira.
Sfetea a adus o birjă cu un medic, l-a luat apoi pe sus şi l-a instalat în casa lui. Domnişoara Elena, sora librarului, l-a îngrijit până când poetul s-a însănătoşit. Apoi au păşit braţ la braţ spre altar. Din căsnicia lor sfinţită şi trainică s-a născut unicul fiu, Alexandru, cu păr buclat şi chip de înger.
Timpul trece, Alexandru creşte, era de-o frumuseţe tulburătoare, poetul îl iubea la nebunie. Băiatul nu moştenise talentul de scriitor al tatălui său, dar învață limbi străine și să cânte la vioară. Într-o seară de vară, întrebat de către fiul său cum de poate să scrie atât de uşor, Coşbuc a ridicat paharul cu vin, a stat o clipă, apoi zâmbind a spus: “întâi aud un cântec în mine. Îl ascult. Şi pe urmă, cum fac compozitorii, aştern cuvântul şi rima pe muzica asta…”.

Ultimul pahar cu vin

Într-o seară de august, 1915, familiile Ilarie Chendi, Zaharia Bârsan, Ioan Slavici, doctorul Pop, Albini și Coşbuc se adunaseră în casa unor cunoscuţi în lumea bucureşteană ca “Fraţii Mircea” – patronii vestitului restaurant „Carul cu bere” – la un pahar cu vin şi gustări excelente. Lumea voioasă era electrizată de intrarea României în război. Pe când petrecerea era în toi, Coşbuc îşi aduce aminte că Alexandru îşi uitase acasă vioara. Gazda, doamna Miţi, a făcut urgent rost de una a unui lăutar, vecin al familiei. Alexandru ciupea vioara, tatăl său improviza note, schiţa o melodie. Au continuat cu strigări de nuntă. Umpleau paharele cu vin, cântau, beau până la fund. Și de la capăt.
La plecare Alexandru îi povesteşte lui Vintilă Russu Şirianu cum un bun prieten al său are un Mercedes-Benz torpedo, mare invenţie a secolului atunci, şi-l invită într-o excursie pe Valea Oltului; cum mama celui invitat se îmbolnăvise între timp, fiul lui Cojbuc a plecat în excursie doar cu prietenul posesor al maşinii.
În noaptea de 29 august 1915, ochii seraficului chip s-au închis pentru totdeauna, în urma accidentului de maşină. Avea doar 20 de ani.
De la finele acelui august, de durere, Coşbuc devenise un mort între vii. Atunci, în casa lui tanti Miţi, a fost ultima petrecere alături de fiul său și tot atunci Coșbuc a băut ultimul pahar cu vin. După moartea fiului său, zilele semănau. Poetul slăbise mult, avea ochii arși de lacrimi, delira, îşi vedea fiul prin casă. Renunţase la scris. Arăta ca o fantomă care păşea încovoiată de umbra pălăriei negre spre Cimitirul “Bellu”, la locul de veci al fiului său, zilnic, la aceeași oră. Aşa a trăit, în casa de pe Calea Plevnei, din București, până în ultima ultima zi din primăvara vieții lui – 9 mai 1918. Apoi și-a găsit odihna în cripta de la “Bellu”, lângă fiul său. Poate s-au întâlnit în ceruri. Cine știe?

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

29
/05
/19

Editura Vellant aduce la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIV-a, cărți însemnate: cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi și nominalizat la PEN Awards și Women's Prize for Fiction, „Povești de dragoste și neputință”, proză scurtă semnată de Dan Pleșa, o istorie a operei și una a capitalismului.

28
/05
/19

Sâmbătă, 1 iunie 2019, ora 11:00, la standul Corint Junior, are loc lansarea titlului „Călătorie în timp în compania unui hamster” de Ross Welford, chiar în prezența scriitorului. Evenimentul are loc în cadrul ediției a XIV-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo, pavilion B2, în perioada 29 mai – 2 iunie.

23
/05
/19

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză și note de Luminița Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.

17
/05
/19

SEROTONINĂ, al șaptelea roman al scriitorului Michel Houellebecq, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Daniel Nicolescu, este disponibil din 15 mai în librăriile din București și din țară. Cartea va fi lansată la Bookfest 2019 sâmbătă, 1 iunie, de la ora 16.30, la standul Editurii Humanitas.

02
/05
/19

Joi, 9 mai, Librăria Humanitas de la Cișmigiu găzduiește un eveniment dedicat Doinei Cornea și volumului „Puterea fragilității”, apărut recent la editura Humanitas, în ediție de colecție, cu un cuvânt înainte de Gabriel Liiceanu. Vă invităm să parcurgeți un fragment!

24
/04
/19

Pierce Brosnan, în rolul lui Robinson Crusoe, în ecranizarea din 1997 a romanului omonim al scriitorului Daniel Defoe, publicat în urmă cu 300 de ani (25 aprilie 1719) și considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Daniel Defoe a murit într-o zi 24 aprilie (1931).

Pagina 20 din 110« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »