Ultimul Saramago
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimul-saramago/

Ridic o odă, neîncheiată nici ea, romanului „Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze“, pe care marele José murind…

Un articol de Andrei Crăciun|25 februarie 2015

În cele mai frumoase pagini scrise vreodată de o mână de om, acolo unde poezia se întâlneşte cu adevărul, şi puţini, câţiva, înţeleg amănuntul, căci tot mai mulţi cred că, uite!, citesc un roman, acolo, în sfârşitul “Ghepardului” lui Lampedusa, Principele de Salina moare şi murind înţelege că în toată viaţa asta a lui abia dacă a adunat – pe trăite – două săptămâni de fericire, o zi de acolo, o alta de dincolo, mai ales din tinereţe, şi Principele moare şi atunci tu nu ai ce să mai faci şi îţi faci şi tu bilanţul şi înţelegi că ai avut zile cu adevărat fericite, câteva binecuvântate culese din trei anotimpuri, din toamna lui 2013 până în primăvara lui 2014, şi asta a fost, aceste secunde cu sens din vremea iubirii, mai treci la socoteală un răsărit de soare şi o lacrimă şi luminile dintr-o noapte de pe un alt continent şi, da, cam asta a fost, şi de atunci de fiecare dată cântăreşti bine cu sufletul orice miracol care ţi se întâmplă, oare merită să fie în bilanţul final?, şi fiecare film de cinema, fiecare mare frumuseţe, fiecare cuvânt pe care ţi-l spune femeia pe care o iubeşti, fiecare frază pe care ea o dăruieşte dezinteresat lumii, cuvintele ei care se aliniază în dorinţe exact ca aceasta – “Aş vrea să-ţi fumez o ţigară” – şi tăcerea care umple atunci clepsidra, şi atunci iar crezi, crezi cu tărie ca într-un alt Dumnezeu, că nimic nu mai poate fi adăugat, şi chiar la răscruce te întâlneşti cu ultimul Saramago, cu romanul său neterminat, cu artur paz semedo, cu felícia, cărora naratorul nu le-a dat majusculă şi poate că ar fi dobândit-o până la sfârşitul cărţii, dacă viaţa scriitorului ar fi fost şi mai lungă, şi citind această pledoarie pentru etică în lumea producătorilor de armament te trezeşti că auzi iar sirena uzinei din oraşul copilăriei tale sunând, sirena suna de fiecare dată la orele şapte şi la orele cincisprezece, în zori muncitorii de pe Aleea Zorilor începeau să curgă spre uzină, şi la fel făceau toţi muncitorii de pe toate aleile, din toate cartierele oraşului, toţi erau râuri care se vărsau într-un fluviu care semăna cu un mic bulevard şi fluviul acela forma, la urmă, o deltă, şi acolo era uzina de armament, şi uzina de armament le dădea de mâncare tuturor, da, armele acelea le dădeau pâinea pe care Partidul Unic o împărţea apoi către fiecare după nevoi, şi tu auzi sirena şi mai auzi întrebarea ta de copil, dacă lor le pasă, dacă tuturor oamenilor aceştia mari pe care îi iubeşti le pasă că ei fac arme şi că undeva, pe pământ, cineva, poate chiar acum, omoară pe altcineva cu o armă făcută de ei, dar tu erai un copil cuminte şi nu ai întrebat pe nimeni niciodată o întrebare ca aceasta, unde s-a mai pomenit aşa ceva?, apoi s-a petrecut viaţa, uzina de armament n-a mai fost şi ai uitat de toate acestea, şi iată-te citindu-l pe ultimul Saramago şi ai vrea să opreşti timpul, deşi ştii de la blestematul de Scott Fitzgerald, singurul tău prieten, că nu se poate, nu se poate!, şi tot ce poţi să faci e să amâni deznodământul, citeşti fiecare frază ca şi cum ar fi nesfârşită, aşa cum probabil că şi trebuie să faci, dar romanul tot trece, şi ajungi la textul lui Roberto Saviano despre toţi acei oameni cât artur paz semedo, ajungi la toţi oamenii aceia care au luptat cu încăpăţânare, cu pasiune, cu sentimentul datoriei, cu cuvintele lor incomode, cu respectabilitatea şi celelalte arme, dar mai bine nu mai spunem nimic, şi ajungi şi la cele unsprezece nopţi scrise de Filip Florian chiar înainte de copertă, şi închizi această carte cu atâtea voci şi te gândeşti la acel gândac de bucătărie care moare fericit într-o pungă cu zahăr sau cu făină, nu mai ştii, din vremea unui alt poet, şi îţi împachetezi filele ultimului Sarmago şi eşti gata să le iei cu tine mai târziu, când vei auzi ultima sirenă, întocmai ca Principele de Salina.

Romanul “Halebarde, halebarde, archebuze, archebuze” de José Saramago (cu texte de Roberto Saviano şi Filip Florian şi ilustraţii de Gűnter Grass) a apărut la Editura Polirom, în 2015.

Foto cu José Saramago: Euler-Paixão

29
/11
/16

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, regizorul Radu Jude și criticul de film Andrei Gorzo vor intra în culisele filmului "Inimi cicatrizate". Pelicula lui Jude a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul "Don Quijote" la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

27
/11
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale din strada Rivoli 18, de la Paris, aflaţi care e locul preferat de citit al unuia dintre cei mai cunoscuți eseiști și critici de teatru ai lumii, scriitorul George Banu.

25
/11
/16

Lolita, Un veac de singurătate și În căutarea timpului pierdut se regăsesc pe lista celor mai bune cărți ale secolului XX, în timp ce dintre operele secolului XIX au fost alese, printre altele: Război şi pace, Madame Bovary sau Marile Speranţe. Cei care au votat acest inedit top sunt 125 de autori celebri ai zilelor noastre, iar preferințele lor figurează în cartea "The Top Ten: Writers Pick Their Favorite Books", scrisă pentru uzul cititorilor.

23
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu la o întâlnire dedicată lui Bob Dylan, după ce Academia Suedeză i-a acordat premiul Nobel pentru literatură „pentru crearea unei noi expresii poetice în marea tradiție a muzicii americane”.

22
/11
/16

Fanii din România ai scriitorului Gabriel García Márquez vor putea vedea în curând (cu siguranţă nu pe marile ecrane autohtone), documentarul despre autorul “veacului de singurătate”, lansat în cinematografele din cele două Americi şi în Spania în primăvara acestui an.

22
/11
/16

Zilele trecute, în cadrul Târgului de carte Gaudeamu, a fost acordat Premiul PEN România 2016, ex aequo, scriitorilor Cristian Teodorescu, pentru romanul Șoseaua virtuții. Cartea cîinelui (Editura Cartea Românească, 2015) și Bogdan Ghiu, pentru Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Editura Cartea Românească, 2015).

21
/11
/16

"Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei" de Lucian Boia, "Inocenții" a Ioanei Pârvulescu, sau "Jamila Cuisine" de Geanina Staicu-Avram, au fost câteva dintre cele mai vândute titluri ale ediției din acest an ale Târgului Internațional Gaudeamus, desfășurat în perioada 16 — 20 noiembrie

21
/11
/16

Petre Ispirescu, cunoscutul povestitor și folclorist român, nu a frecventat școala, a fost încarcerat şi, până la vârsta de 50 de ani (s-a stins din viață la 57), nu a părăsit niciodată localitatea natală.

18
/11
/16

Cartea „Cronica vieții mele: volumul întâi” (traducere din limba engleză de Dan-Silviu Boerescu) a fost publicată la Editura Humanitas în anul 2015.

15
/11
/16

În cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la editura Curtea Veche Publishing va avea loc o triplă lansare de carte dedicată Casei Regale a României, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

09
/11
/16

Decupaje dintr-o carte de acum, în care scriitori din generații diferite își descriu, cu precizie și umor, întâlnirile cu poliția sau miliția de altădată. „Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban și apărut de curând la editura Polirom, este o colecție de amintiri ușor de citit și greu de uitat.

08
/11
/16

În cadrul Conferințelor Teatrului Național, în mod excepțional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.