Ultimul vis neîmplinit al lui Adrian Pintea
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimul-vis-neimplinit-al-lui-adrian-pintea/

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viaţă, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru şi film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-şi un vis.

Un articol de Monica Andrei|7 iunie 2017

Era profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru, când l-am cunoscut, în ultimii ani de viață. Mi-a rămas în amintire, ca profesorul plin de vitalitate intelectuală, cu un zâmbet cuceritor. Era politicos, avea ceva straniu în privire, un magnetism personal. Nu țin minte să fi supărat pe cineva în facultate. N-am uitat ultimul spectacol al clasei lui de studenți, Bădăranii”, de Carlo Goldoni, de la Gala Absolvenților, pe care l-am promovat la Radio Cultural, unde colaboram. Mi-a rămas vocea inconfundabilă pe-o casetă. Următoarea generație de studenți n-a mai dus-o până la capăt pentru că a plecat din lumea asta. În interviuri, vorbea mult, frumos, făcea conexiuni interesante. Nu uit modul cum recita poezii. Când juca, cea mai scurtă trecere în scena de teatru atrăgea atenția, îl urmăreai, te duceai după el cu privirea. Când îi vedeai filmele, trezea o admirație spontană, iar sufletul ți se umplea de o pândă frumoasă.

„Mă simt bine în film”

Adrian Virgil Pintea s-a născut în 9 octombrie 1954, la Beiuș, a decedat în 8 iunie 2007, la București. A absolvit Facultatea de Teatru de la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, la clasa profesorului Petre Vasilescu, în 1979. În 2002 a obținut titlul de doctor în domeniul teatru, cu lucrarea Hamlet sau actorul lucid”, iar în 2004, actorul a absolvit secția regie de film, la clasa Elisabetei Bostan, la U.N.A.T.C.

În Dicționarul de Cinema”, publicat la Univers Enciclopedic, în 1997, autori Valeriu Râpeanu și Cristina Corciovescu, după nume și data nașterii, Adrian Pintea este descris ca actor cu temperament romantic, el este interpretul unor eroi introvertiți și plini de mister, revoltați și vizionari” [în filmele] „Aurel Vlaicu” (Mircea Drăgan), 1977, „Între oglinzi paralele” (Mircea Veroiu), 1978, „Falansterul” (Savel Stiopul), 1979, „Iancu Jianu haiducul” și „Iancu Jianu Zapciul” (Dinu Cocea), 1980, „Adela” (Mircea Veroiu) și „Fapt divers” (Andrei Bleier), 1984, „Bătălia din umbră” (Andrei Bleier), 1985, „Pădureanca” (Nicolae Mărgineanu), 1986, „Vulcanul stins” (George Cornea), 1987, „Mircea” (Sergiu Nicolaescu) și „Cei care plătesc cu viața” (Șerban Marinescu), 1989, „Domnișoara Cristina” (Viorel Sergovici) – film TV, 1992, „Nostradamus” (Roger Christian), 1993, „Sub semnul iubirii” (Käthe Kratz), 1995, „Căpitanul Coman” (Bertrand Tavernier), 1996.

Lista filmelor din dicționar este incompletă, însă cariera lui Adrian Pintea în film s-a desfășurat sub o stea norocoasă. Despre unul dintre modelele sale, actorul declara: Am avut șansa să cunosc un mare actor de teatru, care este în același timp un splendid actor de film: Mircea Albulescu. Ceea ce este, ce-mi este clar, ar fi că e fantastic să joci teatru și film, deși nu cred că trebuie să o faci neapărat, oricum și oriunde, oricând și în orice condiții. Trebuie curtată cu grijă dimensiunea de sărbătoare, mereu unică, a acestei ciudate meserii. Ca să revin, mă simt bine în film”.

Primele filme, rolurile de suflet, pasiunea pentru cai

Bărbatul fermecător, cu un aer de aristocrat, căruia îi stătea bine fumând, cu ochi întunecați cu gene lungi, a avut o bogată activitate în film și film de televiziune, în producții românești și străine, a făcut dublaje. Interpretând un rol într-un film a descoperit pasiunea lui pentru cai, apoi a frecventat Clubul de Echitație. Mircea Albulescu i-a fost model, coleg la facultate și prietenul care i-a dăruit o pereche de pinteni, când Adrian Pintea și-a cumpărat calul său. Dintre toate rolurile interpretate în film, doar unele i-au rămas în suflet, despre care a povestit într-un interviu:

„Iancu Jianu”: „… a fost o joacă superbă. A fost o experiență de gen necesară și pentru mine a însemnat și un pașaport de popularitate.”

„Lumini și umbre”: „O șansă deosebită mi-a oferit-o Zeno, băiatul țintuit în căruciorul infirm, unul dintre cele mai complexe personaje.”

„Fapt divers”: „Andrei Bleier avea să mă distribuie într-un rol de mică întindere, un delincvent. Eu mă pregăteam pentru o carieră de negativi. Zeii ironiei sper să fie generoși.”

„Pădureanca”: „Tot timpul filmărilor m-am simțit în largul meu, într-o atmosferă de lucru serioasă. Ni s-au acceptat, lui Șerban Ionescu și mie, chiar și repetiții îndelungate, ca la teatru. S-ar putea ca partenerei noastre, debutanta Manuela Hărăbor, să-i fi fost greu cu noi care o hărțuiam din dorința de mai bine.”

„Vulcanul stins”: „Probleme grave, vizând conflicte cu eroi puternici. O plăcută surpriză acest personaj din actualitate, creionat de Dumitru Carabăț, ca și colaborarea cu regizorul George Cornea.”

„Mircea cel Mare”: „Dragostea mea teribilă pentru cai mi-a adus echipa filmului, unde am lucrat prima oară cu Sergiu Nicolaescu, un profesionist de mare seriozitate, cu un fantastic scrupul pentru detaliu.”

„Cei care plătesc cu viața”: „… Într-o atmosferă benefică am lucrat cu Șerban Marinescu la filmul după piesa lui Camil Petrescu. Gelu Ruscanu, da, un personaj!” („Cinema” din 1989)

„Falansterul” la Cannes, în vremea comuniștilor

Era în plin comunism când a debutat în film Adrian Pintea. Nimeni nu bănuia, în timpul filmărilor, că producția va fi vizionată de către marii cineaști ai lumii într-o zi, la Cannes, sau că va fi unul dintre filmele invitate în marile festivaluri internaționale de film de atunci. În studenție avusese un rol mic în filmul „Mânia” de Mircea Veroiu, (1977) apoi, după terminarea Facultăţii de teatru, a interpretat două roluri principale și grele: Theodor Diamant și Iancu Jianu. Tot în acea perioadă, rolul Zeno din serialul de televiziune „Lumini şi umbre” i-a crescut popularitatea.

În 1834, Theodor Diamant, boier cu studii la Paris, se întoarce în țară, pune în aplicare, pe moşia sa de la Scăieni – Prahova, modelul de organizare socială propus de utopistul francez Charles Fourier, dar sub presiunea autorităţilor aceasta cedează. Este pe scurt, povestea din filmul „Falansterul” în regia lui Savel Stiopul, în care debuta Adrian Pintea, pentru care regizorul avea o mare admirație și nu regretase deloc că-l distribuise în rolul principal, Theodor Diamant, unde juca alături de: Liviu Ciulei, Julieta Szönyi, Mihai Mălaimare.

Pe Savel Stiopul l-am cunoscut la lansarea ultimei lui cărți, la Cinemateca Română, pe care mi-e dăruit-o cu autograf: „Despre natura cinematografului și alte eseuri”. Atunci, regizorul a spus povestea realizării filmului Falansterul”, despre cenzura și drumul spre Cannes, nefericirile suportate în urma succesului, în epoca comunistă, despre cum abia după 1990 a regizat lungmetraje. Apoi a avut loc proiecția filmului.

La premiera de la Scala, în 1979 un profesor de literatură engleză din Saint Nazaire, Franța, vede afișul, intrigat de titlu intră în sala de cinematograf. Varianta care rula în cinematografe fusese cenzurată. Îl roagă pe fostul său coleg de liceu Cicerone Ionescu să-l pună în legătură cu regizorul. Profesorul de literatură engleză avea o asociație de cultură în localitatea franceză și, pentru că îl interesa problematica asupra filosofului Theodor Diamant, invită filmul la Saint Nazaire.

Cu o versiune subtitrată în franceză, necenzurată, băgată într-o valiză, regizorul Savel Stiopul și compozitorul Harry Maiorovici pornesc la drum spre Franța. Se întâmpla în 1982. Ajung la Nisa. Îl las pe compozitor pe peron cu bagajele și filmul. Mă aventurez spre Cannes, ținta oricărui cineast. Ajung, respir aerul Croisettei, pun mâna pe mânerul Palatului festivalului și plec resemnat spre Saint Nazaire. Nu mă așteptam la succesul de acolo al filmului. Organizatorul îmi recomandă să-l arăt la Paris, la Asociația Realizatorilor. Ajuns la Paris, cu ultimii bani, transport filmul la acea adresă. Primesc peste două zile telefon la hotelul modest, o invitație la cafea și propunerea ca filmul să ruleze la festivalul de la Cannes, la secțiunea Quinzaine des Réalisateurs. Filmul fusese văzut de delegatul general domnul Pierre Henri Deleau care-mi spusese că tocmai refuzase din România filmul propus atunci. Am plecat din Paris spre țară cu o vagă speranță. Întâlnirea cu Deleau avusese loc în iunie, iar în decembrie primesc acasă invitația oficială. Am depus invitația într-un context de criză și filmul Falansterul” a fost trimis oficial la Cannes.”

După participarea la toate cele trei proiecții, a primit aprecieri elogioase și se confesa tot în a sa carte:A fi în 82 la Cannes însemna pentru mine să pătrund într-o lume nouă, iar pentru filmul meu declanșarea unui nou destin. A fi la Cannes însemna a fi în sala Star, privindu-mi filmul din spatele ultimului rând, în picioare, însemna și a sta la o cafea cu alți regizori la fel de fericiți. Eram a treia oară selecționat la Cannes. Eroul meu utopist interpretat de Adrian Pintea, magnific, la finalul filmului, exclama: Păcat! Răul e în noi înșine… Din cauza acestui film n-am mai primit să fac lungmetraje”.

Despre rolurile din filmele „Falansterul” și „Iancu Jianu”, Adrian Pintea declara peste ani: „Cred că Theodor Diamant și Iancu Jianu a fost etape necesare. Diamant avea o replică într-o secvenţă în care era acuzat că nu ştie ce este fericirea. Este vorba de fericirea vieţii normale, dragoste-rost-societate-copii-şcoală-crescut mari-citit ziarul la vârsta senectuţii etc. Și cam atât. Iar ciudatul personaj răspundea, aparent, vag: «Pe vremea lui Nero existau 267 de păreri asupra fericirii…» Replica mi s-a părut fascinantă. N-am argumente cursive la îndemână, păstrez însă senzaţia ei.”

După festivalul de la Cannes, filmul a fost invitat să ruleze la Film Forum, în Germania, „Asociația Istoricilor” din Colcester, Anglia, la Cairo, Alexandria, Portugalia, dar regizorul Savel Stiopul n-a primit viză.

Ultimul vis neîmplinit…

Tăcerile, sensibilitatea și ochii, căci numai ei transmiteau atâta emoție în film, mai multă decât cuvântul rostit, îl făceau adulat de public pe Adrian Pintea. A stârnit pasiuni, a răvășit suflete, a incendiat inimi și a fost agresat de admiratoare. Datorită magnetismului, apariției spectaculoase, farmecul personajelor interpretate, a rămas în dicționarul sufletelor tuturor spectatorilor ca actor de referință, pe viață. Pentru că, așa cum declara actorul: „Felul în care trăiește un actor este foarte important, dacă dă sau nu importanță părții care este de bună seamă din el în ale vieții, în ce măsură e sensibil la răspunsurile mai comode, dar totdeauna mai neinteresante, pentru că motivele atitudinilor lui artistice se extrag, în ultimă instanță, din singura experiență posibilă, care este viața lui de om. Cu greutăți, cu obsesii, cu inadvertențe, sau culoare roz (inventată de cei care se tem să recunoască lenea de a fi), cu împotriviri, cu bucurii… Le-am lăsat în urmă… Din prudență… Pasărea frumoasă să n-o sperii, că zboară… Deci nu striga: Ești frumoasă! Uită-te și bucură-te că e…” (Eva Sârbu, Interviuri uitate”)

Actorul împătimit de teatru și film a publicat două cărți: „Pământul americanului”, Editura Eminescu, carte încununată cu Premiul „Luceafărul” și „Hamlet sau actorul lucid”, Editura Allfa, 2002. De-a lungul carierei sale, a fost onorat cu Premiul Criticii pentru Cel mai bun actor pentru Hamlet”, Premiul de excelență – VIP (2005), Premiul Arte VIP (2006) pentru regia spectacolului „Jesus Christ Superstar” de Andrew Lloyd Webber. I s-a conferit Meritul cultural de Grand Comandor al României (2004).

Adrian Pintea a decedat înainte să împlinească 54 de ani, pe un pat la Spitalul „Fundeni”, vegheat de către soția sa Lavinia, la vârsta când ar fi putut da mult în teatru și film. Printre lacrimi, ultimele aplauze, pe ultimul drum, până la cimitirul „Bellu”, alături de actori, colegi de la facultate, studenți, fani, l-a condus și calul său neînşeuat. A plecat din această lume nerealizându-și ultimul vis, acela de a regiza filme, căci la trei ani de la absolvirea Facultății de Regie de Film a plecat din această lume.

Adrian Pintea trăiește prin filmele în care a jucat, căci actorii nu mor niciodată, așa cum spunea prietenul său Mircea Albulescu: „Când ultima amintire din sufletul unui spectator dispare, atunci dispărem şi noi. Sunt amintiri din minte şi amintiri din suflet. Până atunci trăim, în amintirea spectatorului care poate să conserve şi să cultive momentele de teatru și film”.

Era în plin comunism când a debutat în film Adrian Pintea. Nimeni nu bănuia, în timpul filmărilor, că producția va fi vizionată de către marii cineaști ai lumii într-o zi, la Cannes, sau că va fi unul dintre filmele invitate în marile festivaluri internaționale de film de atunci.

Foto: Cinemagia

06
/06
/20

După această perioadă în care toată activitatea artistică a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova s-a desfășurat în locul de joacă online #teatruncasACASAteatru, a venit și momentul în care actorii și echipa Naționalului își reiau activitatea și pun primii pași pe scenă, respectând toate măsurile de siguranță impuse de actualele condiții de funcționare a instituțiilor de spectacol.

01
/06
/20

RECOMANDĂRI De la documentarele lui Serghei Lozniţa şi comediile de început ale lui Nanni Moretti şi până la dramele lui Krzysztof Zanussi, excentricităţile lui Serghei Paradjanov şi o amplă retrospectivă a cinema-ului indian, arhiva MUBI, pusă la dispoziţia abonaţilor, oferă numeroase tentaţii cinefile.

28
/05
/20

CRONICĂ DE FILM La unele documentare ne uităm pentru că ne interesează mai ales un autor sau un stil. Iar pe altele le privim în primul rând pentru subiect. Din a doua categorie face parte „Becoming” (2020), de Nadia Hallgren – un film despre Michelle Obama produs şi difuzat de Netflix.

22
/05
/20

O serie de interviuri reunite sub umbrela InspiraTIFF, un proiect nou conceput de echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania, va fi difuzată săptămânal pe platforma de streaming TIFF Unlimited, începând din 25 mai. Primul invitat al jurnalistului Mihnea Măruță este regizorul Cristi Puiu, unul dintre cei mai valoroși invitați ai TIFF, prezent la Cluj cu toate filmele sale în ultimii 20 de ani.

19
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Pentru că încă nu putem merge la cinema şi la festivaluri, rămânem tot la platformele cu filme accesibile din fotoliul de acasă. De data asta, vă recomandăm trei scurtmetraje foarte speciale, realizate de britanicul Jonathan Glazer, thailandezul Apichatpong Weerasethakul şi americanul Jonas Mekas şi disponibile pe MUBI.

17
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Cu premiera recentă la HBO şi disponibil pe platforma HBO GO, „Natalie Wood: Ce rămâne în urmă” (2020) este un documentar biografic realizat de Laurent Bouzereau despre una dintre cele mai cunoscute actriţe americane. Filmul are ca punct de pornire moartea suspectă a vedetei la doar 43 de ani.

13
/05
/20

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil să apară și primele filme realizate în izolare. Radu Jude a lansat un scurt autoportret conceput la invitația Arte/ZDF. Iar Dan Chișu a încercat un lungmetraj, un simplu excercițiu autocomplezent despre un regizor care roagă actori să joace într-un film despre viața în carantină.

Page 1 of 26212345...102030...Last »