Ultimul Zburator îşi uneşte forţele cu Harap Alb
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimul-zburator-isi-uneste-fortele-cu-harap-alb/

Revista „Harap Alb continuă“ şi filmul „Ultimul Zburător“ îşi vor uni forţele într-un eveniment special, dedicat celor care încă mai cred în poveşti şi în zburători!

Un articol de Andrada Văsii|12 decembrie 2013

Revista „Harap Alb continuă“ şi filmul „Ultimul Zburător“ îşi vor uni forţele într-un eveniment special, dedicat celor care încă mai cred în poveşti şi în zburători!

Evenimentul va avea loc marţi, 17 decembrie, în Silver Church, de la ora 19.00. Organizatorii au pregătit multe suprize, pe lângă zburători şi iele, cum ar fi concertele celor de la Tiarra Band, Ad-Hoc si Trupa 23. Intrarea este liberă!

Lansarea numărului 8 al revistei „Harap Alb continuă…” va avea loc în acelaşi timp cu un alt eveniment important pe piața românească: lansarea afişului primului film independent fantasy românesc, „Ultimul Zburator”, produs de Asociaţia Culturală Promissum.

Harap Alb şi Ultimul Zburator aduc în atenţia publicului mituri şi poveşti, date uitării, dar reînviate prin tipar şi prin film, şi chiar adaptate vremurilor noastre.

Ambele iniţiative promovează vechi valori culturale româneşti şi îşi doresc să readucă în atenţia publicului eroii autohtoni reinventaţi în modernitate.

Citiţi şi: Ultimul Zburator lansează trailerul oficial

Veţi avea ocazia să îi întâlniţi pe Ştefan (Harap Alb) şi pe Mara (Fata Impăratului Roşu), să luaţi autografe de la actorii din film, să vorbiţi cu membrii echipei din redacţie şi cu realizatorii „Ultimului Zburător”.

Ultimul Zburator

Afişul evenimentului care promovează filmul „Ultimul Zburator“ 

Numărul 8 al revistei „Harap Alb continuă…” conţine detalii picante petrecute în timpul filmărilor la „Ultimul Zburator”. Harap Alb Continuă! este singura revistă profesionistă de benzi desenate din România. Primul număr a fost lansat în octombrie 2012 şi apare o dată la 2 luni într-un tiraj de 10.000 de exemplare distribuite în toata ţara. Harap Alb nu este cu nimic mai prejos decât supereroii americani.

„Ultimul Zburător“ este un film independent, realizat în totalitate din finanţare privată, produs de Asociaţia Culturală „Promissum” şi distribuit în cinematografele din România de InterComFilm Distribution.

Toţi cei implicaţi în realizarea acestui film au fost fascinaţi de povestea lui: un mit clasic al culturii române, mitul Zburatorului, spus sub forma unui basm modern.

Filmul este o frumoasă poveste de iubire care transcende timpul şi spaţiul, prezentând o lume fascinantă, de mult uitată de o societate atât de cufundată în întunericul materialismului.

Foto: Marius Bodochi, în Ultimul Zburator

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

Pagina 273 din 276« Prima...102030...271272273274275...Ultima »