Umanitatea contemporană, ancorată între lumea digitală și mediul înconjurător. BIEFF 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/umanitatea-contemporana-ancorata-intre-lumea-digitala-si-mediul-inconjurator-bieff-2018/

Consecventă demersului său inovator la nivel de teme abordate şi limbaj cinematografic, Competiţia Internaţională BIEFF 2018 invită publicul la introspecţie şi dezbatere asupra condiţiei umane actuale într-o lume în continuă schimbare. Punând propria sensibilitate faţă în faţă cu fragilitatea naturii şi accesând omniprezenţa tehnologiei în toate aspectele vieţii, ne redescoperim dubla poziţie de creaţie şi creator.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2018

Programele tematice Human Nature / Mother Nature și Intimacy in the Digital Age ne amintesc că ne regăsim zi de zi într-un mediu înconjurător pe care l-am cucerit și alterat, dar în care ne scriem propriile istorii, și ne întreabă cum ne modelăm, prin căutarea noastră neîncetată de conexiuni umane, interacțiunile și identitatea, în fața – sau cu ajutorul – inteligenței artificiale.

Deși cuvinte precum mamă, uman și natură ar trebui să rimeze cu pace, bunătate sau frumusețe, adevărul este că atunci când alăturăm natura-mamă și natura umană rezultă o relație de iubire amestecată cu ură, iar cuvântul versus se impune a le despărți. Unele voci s-au grăbit să anunțe începutul unei noi ere geologice, o epocă a omului, numită era Antropocenă datorită copleșitorului impact (negativ) al ființelor omenești asupra naturii.

Dar, ca într-un meci de tenis, ori de câte ori Omul trimite o minge peste fileu, Natura ripostează. Strat subțiat de ozon? Furtuni extreme. Despăduriri? Alunecări de teren. Și așa mai departe. Este evident că se dă un fel de luptă, dar problemele de mediu, oricât de arzătoare, sunt doar vârful icebergului. Filmele din programul de competiție Human Nature / Mother Nature se apleacă asupra unor fragmente din complicata relație om-natură și le analizează cu un ochi cinematografic proaspăt și pătrunzător.

În Nature: All Rights Reserved, natura e omniprezentă: sala de așteptare de la dentist e o plajă tropicală (fototapet), balconul e înverzit de iarbă (de plastic), iar sala de conferințe e o pădure tropicală (alt fototapet). Totul e material sub incidența copyright-ului, desigur, dar cine o să cerceteze dacă autorul și proprietarul de drept, adică Natura însăși, și-a dat permisiunea de utilizare? Sebastian Mulder juxtapune ingenios reprezentări ale naturii luxuriante cu imagini anoste ale urbanului de beton și oțel, în așa fel încât devine dificil să discernem între imitație și original. Chiar dacă autorul susține că spectatorul e cel care trebuie să tragă concluziile, ne punem totuși întrebarea absurdă: oare plantele artificiale o să moară atunci când n-o să ne mai prefacem că le udăm? Filmul este proiectat la BIEFF cu susținerea Ambasadei Regatului Țărilor de Jos și vine din cele mai importante festivaluri de film documentar (Jihlava, ZagrebDox) și nu numai.

După ce ne-a purtat anul trecut printr-un fantomatic univers post-clubbing cu Fiesta Forever, Jorge Jácome revine la BIEFF cu un alt fel de heterotopie. Toată populația arhipelagului Azorelor ar fi luat calea refugiului către continent, alungată fiind de o explozie incontrolabilă de hortensii, plante de altfel inofensive. Camera urmărește doi soldați, singurii trimiși în misiune pe insulă, în cadre compuse luxuriant pe fundalul invaziei florale în albastru și violet, și pătrunde în poveștile lor despre nostalgia trecutului și tristețea dezrădăcinării. Se vorbește și despre recoltare, export și tratamente aplicate florilor, semn că la originea proliferării patologice ar fi chiar reprezentanții exilați ai rasei umane. După premiera sa la Festivalul de Film Independent IndieLisboa, Flores a fost ales în selecția a zeci de festivaluri prestigioase, printre care cele de la San Sebastian, Toronto sau New York.

BIEFF 2018

Viața ordonată a satului e întreruptă de un incendiu urmat de un cutremur. Pompierii nu fac față dezastrului, așa că toată lumea ia calea pădurii. Folosind evenimentul ca punct de pornire pentru un fascinant mash-up, Léo Favier tratează în After the Volcano teme cât se poate de serioase precum încălzirea globală sau invaziile de habitat în forma jucăușă a unei povestiri fantastice, ilustrate cu filmări de arhivă vechi de mai multe zeci de ani. După ce au încercat să trăiască precum vânătorii și culegătorii din vechime, oamenii revin acasă și descoperă că satul a fost între timp ocupat de animale, așa cum ei la rândul lor le invadaseră habitatul din pădure. Filmul a fost anterior selectat în competiție la festivalurile de scurtmetraj de la Vila do Conde și Uppsala, iar cu regizorul ne vom întâlni la BIEFF cu sprijinul Institutului Francez.

O plajă surprinsă la răsărit de soare devine locul unor întâlniri suprarealiste. Tineri, care încearcă să mai prelungească rămășițele nopții. Bătrâni, pentru care o nouă zi abia începe. Pentru câteva clipe, și unii și ceilalți se mișcă în același spațiu, fără a percepe existența celuilalt. A treia prezență în peisaj e natura. Nisipul. Marea. Soarele. Spre deosebire de oameni, acestea sunt permanente. Cu imagini de mare spectaculozitate, Boris Poljak creează un sentiment al perisabilității existenței umane, în seducătorul They Just Come and Go. Toate acele trupuri superbe, perfecte și tremurând de dorință se vor preschimba în corpuri decrepite, la fel ca cele pe care le vedem mișcându-se parcă fără scop prin apa mării mereu neschimbate, însoțiți de acordurile din piesa Hallelujah a lui Leonard Cohen. They Just Come and Go este câștigătorul unor premii importante la Festivalul Internațional de Scurtmetraj de la Oberhausen și DokuFest Kosovo.

Pe măsură ce definiţia sinelui se schimbă în contextul experiențelor digitale imersive și al unei creșteri a identificării noastre cu aceste manierisme digitale, tot așa și ideea de conexiune evoluează și se transformă. Persona noastră virtuală este acum parte din identitatea noastră. Ceea ce înainte era „te văd şi mă vezi, suntem conectaţi” a devenit „te trăiesc şi mă trăiești, suntem conectați”.

Programul Intimacy in the Digital Age din Competiția Internațională BIEFF 2018 privește modul în care actele de a fi, de a vedea și de a fi văzut s-au schimbat în contextul importanței crescânde a sinelui nostru digital și chestionează dacă dihotomia real / virtual mai are vreun sens sau dacă cele două s-au îmbinat într-una și aceeași stare de a fi.

În Our Skin spaţiile virtuale sunt păstrate în sfera privată şi, astfel, devin un spaţiu excepţional în care se pot forma legături dincolo de prejudecăţi. Conversaţii la telefon, şoptite târziu în noapte, dizolvă barierele preconcepţiilor şi creează intimitate acolo unde altfel ar fi fost doar ignoranţă sau, mai rău, dispreţ. Folosind înregistrarea autentică a unei conversaţii dintre o femeie-trans şi un fost ofiţer de marină, filmul trece dincolo de gen şi de corpuri militarizate pentru a ajunge la esenţa intimă a emoţiei. Viziunile onirice în alb și negru se focalizează şi devin imaginea a doi dansatori graţioşi. „Pe măsură ce dialogul fluctuează între stinghereală, tensiune și emoție, devenim martorii a două persoane care au nevoie de legătura acesta emoţională, în ciuda diferențelor de suprafață dintre ei.” (prestigiosul Festival de Film Documentar IDFA Amsterdam, care a prezentat filmul lui João Queiroga la ediția sa din 2017)

Ducând această idee mai departe, Binary Love imaginează spaţiul virtual ca locul principal unde trăim. În lumina dură a neoanelor unui oraş virtual, cuprins în limitele unei plăci de bază, Eugene și Jessica se întâlnesc în sfârşit, după ce au fost declarați potriviți pe o aplicaţie care îţi găseşte perechea în funcţie de ceea ce visezi. În filmul lui Ewan Golder, realitatea imediată și cea virtuală se ciocnesc: timpul își pierde liniaritatea, existența noastră (digitală sau de altă natură) devine o întrebare open-source, iar posibilitatea stabilirii legăturii umane este atent examinată. Luând o turnură existențială, sinuciderea digitală apare ca singura soluție: a risca totul, a te deconecta de la rețea și a căuta un moment de conexiune reală. Prezentat la BIEFF cu sprijinul Le Fresnoy – Studio national des Arts Contemporains.

BIEFF 2018

În Information Skies, unul dintre scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film în 2017, imaginile există înaintea Cuvântului care le creează. Un cuplu tânăr purtând ochelari VR se retrage într-o pădure. Un voice-over criptic combină fragmente de gânduri şi realități diferite. Elemente vizuale ce amintesc de primii ani ai PC-ului, secvenţe reale onirice, animații abstracte și avatare în stil anime provoacă noțiunea arhaică a realității ca fiind înrădăcinată în materialitate. În epoca tehnologiei experimentale, ponderea datelor afectează înțelegerea lumii din jurul nostru. Cu percepția noastră împinsă la limită, unde adevărul și credința sunt interschimbabile, conceptul de realitate este depășit. Information Skies este realizat de Metahaven, un duo artistic format din Vinca Kruk și Daniel van der Velden, care și-a început activitatea ca studio de design și cercetare.

Foro: BIEFF 2018 – facebook

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.