Umbre. Fumigene de limbaj
https://www.ziarulmetropolis.ro/umbre-un-pumn-cu-fumigene-de-vocabular/

CRONICĂ DE FILM Scris de Bogdan Mirică şi regizat de Igor Cobileanski, „Umbre”, noul serial produs şi difuzat de HBO România, încearcă să altoiască pe sol românesc un format străin, însă eşuează undeva la mijloc.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 ianuarie 2015

Motto: Cam râzi ca broasca după inundație. Fără caterincă. Și mi l-a dat și pe ăsta de-i patinează musca pe creier

Adevărul e că nu îți e dată oricând ocazia de a-l vedea gol-goluț pe Șerban Pavlu. Pe deasupra, în rolul unui personaj – Relu aka Relache, taximetrist și recuperator pentru interlopi în timpul liber – care, pe înserat, își arde hainele pe un câmp de la marginea Bucureștiului, după ce a participat la măcelărirea cu drujba de către un „coleg” a unui datornic omorât din greșeală (Gabriel Spahiu), un homosexual cu mustață și cămașă colorată care își petrece timpul într-o baie publică înconjurat de bărbați goi.

umbre

Șerban Pavlu, într-o scenă din filmul „Umbre“

Dar probabil că știți asta deja, după zgomotul din jurul lansării primului episod al unui nou serial produs și difuzat de HBO în România, „Umbre”, bazat, din câte spun promotorii săi, pe un format australian.

O matrice pe care realizatorii – în special scenaristul Bogdan Mirică și regizorul Igor Cobileanski – par să fi încercat s-o adapteze unui context presupus românesc, păstrând în același timp schițe vagi ale unor tropi uzați. Un hibrid care mixează doar umbre de thriller, de dramă sentimentală și de comedie neagră.

„Colegul” menționat mai sus, jucat de Sergiu Costache, este cel despre care Relache lansează propoziția aleasă ca motto al cronicii: „Mi l-a dat și pe ăsta de-i patinează musca pe creier”. O formulare stranie care, oricât de convingător ar fi rostită de Șerban Pavlu, nu descrie atât personajul la care se referă, cât este un semnal că scenaristul a fost mulțumit că a găsit o replică deșteaptă.

Și sunt destule. În episodul al doilea (din cele trei difuzate până acum de HBO România), într-un dialog ironic-persiflator, Relache îl întreabă pe polițistul (Sorin Cociș) care îl aprovizionează cu arme: „Tot tanga porți, dom` Tănase?” „Normal, tre` să respire chiftelele”.

Sunt fumigene aruncate pentru a acoperi restanțele în construirea unor personaje credibile. Nu raportate la realitate – puțin contează dacă numitul Căpitanu` (Doru Ana), cu stilul său de a se îmbrăca sau felul colorat de a vorbi, aduce cu adevărat a mafiot de București. Ci în relație cu ceea ce ar trebuie să fie – purtători ai unor mărci/valori ceva mai nuanțate și declanșatori de sentimente.

E greu însă, de pildă, ca Relu să inspire teamă în vreun moment. Nu pentru că nu l-ar recomanda calitățile de bătăuș, ci pentru că i se pun în spate atâtea probleme (început de atac de panică, legături dificile cu soția și copiii, grija față de băiatul „emo” al Căpitanului), încât procesul de umanizare îl deposedează de singurele însușiri ce l-ar fi putut face interesant și original.

Oricum va evolua până la final, seria rămâne o apariție exotică în peisaj. Un exotism rezultat din intersecția dintre ambițiile de a fi un produs după o rețetă „de afară” și inadecvarea presupusei realități românești. Totul condimentat cu schimburi de replici care nu arată nici ca traduceri neinspirate ale unor dialoguri din engleză, dar nici nu debordează de firesc.

Foto din „Umbre – HBO România

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.