Un autobuz plin cu rasişti (întâmplare adevărată)
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-autobuz-plin-cu-rasisti-intamplare-adevarata/

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni – venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

Un articol de Liviu Drugă|13 septembrie 2018

Cretinii mai sus descrişi sunt orbi. Femeia e invizibilă. Complet invizibilă. Nu o bagă nimeni în seamă. Deşi nu plânge, mama îi bagă pruncului sânul în gură. Sân de mamă, idioţilor! Nimeni – femeie, bărbat, fată sau băiat, tânăr sau bătrân, nu mişcă. Nu se ridică nimeni să îi ofere locul.

Femeia stă în mijlocul autocarului, între scaune, alăptându-şi copilul la sân, ca şi când e normal să i se întâmple asta.

Mă ridic, cu sciatica mea cu tot, şi îi ofer locul. ”Poftiţi, Doamnă, aici!” În primul moment nici nu înţelege ce îi zic. O urmează 2 fetiţe foarte dinamice: mai târziu, ele vor umbla la butoanele de aer condiţionat, obraznice, 5-7 ani. Copii!

Călătorii din zona mea îşi văd de ale lor. Îmi vine să le zbor capul cu un cutter tocit. Tac, totuşi. O femeie din spatele meu se oferă să îmi ţină rucsacul. Mulţumesc. Iată, sunt şi oameni aici.

Ţiganca, din senin, îmi zice să îmi trăiască copiii. Moment stâmjenitor, nu ştiu ce să îi răspund. Dau din cap fără sens, sciatica îşi vede de ale ei. Mă gândesc la copilul meu. Să nu ajungă niciodată ca nesimţiţii ăştia.

Mama ţigancă întreabă cât mai e până la…? Seminaristul (creştinul dobitoc) răspunde mieros. Blonduţul de lângă seminarist se bagă în discuţie, amabil: ştie zona.

Îmi vine să le zic câteva înjurături. Sau să le zbor capul. Nu fac nimic. Nu vor înţelege nimic. Mă uit la puiul de om care doarme în braţele mamei.

Copilul are o faţă senină, cu mâinile drăgălaşe strânse la piept. Cu mânuţele astea, mai târziu, va lovi nişte feţe în cafturi de şatră sau va cerşi prin intersecţia Marelui Oraş. Acum însă doarme liniştit într-un autobuz plin cu rasişti.

(via Liviu Drugă)

Foto: Time of the Gypsies

06
/11
/14

Mă numesc Andrei Crăciun, am treizeci și unu de ani, împliniți miraculos pe 23 iulie 2014, în ciuda, poate chiar în disprețul, tuturor celor întâmplate în decursul vieții mele. Cel puțin o dată inima mea a fost ținută în funcțiune în mod artificial.

25
/10
/14

Generalul, senatorul, mânuitorul de icoane, tatăl şi mama vitregă a „Generaţiei de Aur”, Anghel Iordănescu face cărţile convocărilor pentru meciul cu Irlanda de Nord. Citită în cheia care trebuie, informaţia este că în proporţie de 99,9 % (adică un 6,66 întors) acesta este noul manager, director tehnic sau antrenor sub acoperire al echipei naţionale,urmând să fie ajutat de un „copil” al său.

16
/10
/14

Căzut în capcana eficienţei cu orice preţ, fotbalul nostru a început să moară, puţin câte puţin. La orice colţ de stradă strâmbă se găseşte câte un specialist care te întreabă răstit: „Ce doreşti, spectacol sau eficienţă?”. Aş vrea să răspund nuanţat, cu procente, dar deja răbdarea umanităţii a expirat şi mai avem doar variantele DA sau NU.

10
/10
/14

Naţionaliştii de pripas şi-au pus fularul tricolor în jurul gâtului şi au ieşit la defilare. Că nu ştiu ei foarte bine ce e dragostea...de ţară, de fotbal, de oameni, nici nu mai contează, o gură mare e capabilă să anihileze un întreg batalion de idei, sentimente şi concepte bine structurate.

01
/10
/14

De la primul descălecat al lui Marcel Pavel pe iarba suferindă a Arenei Naţionale era clar pentru orice om cu spirit de observaţie că fotbalul nostru are o problemă cu imnurile, nu cu acordurile muzicale, ci cu versurile. Dornic să facă ceva notabil după ce l-a înlocuit pe Mircea Sandu, noul şef al Federaţiei de Fotbal, Răzvan Burleanu, a cotcodăcit câteva luni şi a ouat un ... imn.

29
/09
/14

Practica și mentalitatea din țara mea, unde am ales sa trăiesc și să funcționez, se arată din ce în ce mai ostilă față de felul independent și suveran de a-mi exersa profesia și de a-mi duce existența în mod privat, fără să reprezint vreo greutate pentru fondurile publice. Bănuiesc că așa simt și ceilalți suverani și independenți - indiferent de profesia aleasă...

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?

13
/08
/14

Când eram mai tânăr începusem să scriu o nuvelă în care toți oamenii care se sinucideau ajungeau în rai, unde însuși Bunul Dumnezeu îi întâmpina călduros și îi felicita, ca pe singurii care înțeleseseră cu adevărat calea. Luciditatea îi îndemna pe toți la decența gestului final.

04
/06
/14

Mă gândesc că trăirea deplină a momentului trebuie să se consume izolându-mă complet de lumea din jur. Orice implicare sau amestec din exterior poate deranja și infesta curățenia și seninătatea intimității. Trebuie să închid lumea de afară în jurul meu. Este foarte grea această performanță, cere credință, curaj, caracter, putere… Este o virtute…

14
/05
/14

În Univers, orice organism crește necontenit pînă apare anticorpul său. Totul apare dintr-o nevoie și cu un rost, nimic nu este întâmplător. E frumos să te poți considera muzician, artist, mai ales de jazz, de blues, de rock sau de world music… Da, prin așa ceva devii interesant pentru toți ceilalți. Ești diferit și te simți mai special. Așa și este, suntem diferiți, prin frazare, prin aspirații, talent, disponibilitate și asumarea pumnului primit tocmai de la cei pentru care ne dăruim și jucăm acest rol.