Un autobuz plin cu rasişti (întâmplare adevărată)
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-autobuz-plin-cu-rasisti-intamplare-adevarata/

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni – venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

Un articol de Liviu Drugă|13 septembrie 2018

Cretinii mai sus descrişi sunt orbi. Femeia e invizibilă. Complet invizibilă. Nu o bagă nimeni în seamă. Deşi nu plânge, mama îi bagă pruncului sânul în gură. Sân de mamă, idioţilor! Nimeni – femeie, bărbat, fată sau băiat, tânăr sau bătrân, nu mişcă. Nu se ridică nimeni să îi ofere locul.

Femeia stă în mijlocul autocarului, între scaune, alăptându-şi copilul la sân, ca şi când e normal să i se întâmple asta.

Mă ridic, cu sciatica mea cu tot, şi îi ofer locul. ”Poftiţi, Doamnă, aici!” În primul moment nici nu înţelege ce îi zic. O urmează 2 fetiţe foarte dinamice: mai târziu, ele vor umbla la butoanele de aer condiţionat, obraznice, 5-7 ani. Copii!

Călătorii din zona mea îşi văd de ale lor. Îmi vine să le zbor capul cu un cutter tocit. Tac, totuşi. O femeie din spatele meu se oferă să îmi ţină rucsacul. Mulţumesc. Iată, sunt şi oameni aici.

Ţiganca, din senin, îmi zice să îmi trăiască copiii. Moment stâmjenitor, nu ştiu ce să îi răspund. Dau din cap fără sens, sciatica îşi vede de ale ei. Mă gândesc la copilul meu. Să nu ajungă niciodată ca nesimţiţii ăştia.

Mama ţigancă întreabă cât mai e până la…? Seminaristul (creştinul dobitoc) răspunde mieros. Blonduţul de lângă seminarist se bagă în discuţie, amabil: ştie zona.

Îmi vine să le zic câteva înjurături. Sau să le zbor capul. Nu fac nimic. Nu vor înţelege nimic. Mă uit la puiul de om care doarme în braţele mamei.

Copilul are o faţă senină, cu mâinile drăgălaşe strânse la piept. Cu mânuţele astea, mai târziu, va lovi nişte feţe în cafturi de şatră sau va cerşi prin intersecţia Marelui Oraş. Acum însă doarme liniştit într-un autobuz plin cu rasişti.

(via Liviu Drugă)

Foto: Time of the Gypsies

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

24
/05
/17

“Când se trezi, soarele era aruncat departe, pe cer. Se foi puțin în pat și încercă să aţipească din nou. Aerul rece, din camera înaltă, nezugrăvită de mulți ani, îl pătrundea până la piele și îl înfiora. Ar mai fi dormit, dar îl treziseră țipetele păunilor flămânzi și cântecele triumfale ale cocoșilor. (...)”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

Pagina 4 din 11« Prima...23456...10...Ultima »