Un cadou de Mărțișor pentru spectatorii Teatrului Național ”I.L.Caragiale”
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-cadou-de-martisor-pentru-spectatorii-teatrului-national-i-l-caragiale/

Începând cu data de 1 Martie 2021, spaţiul expoziţional din Foaierul Media al TNB (aripa dinspre Intercontinental) se va anima din nou, găzduind o amplă expoziţie cu lucrările artistului ION OLARU, scenograful-pictor, autorul a zeci de scenografii de televiziune, de teatru, dar şi de scenografie pentru filme de animaţie, totodată pictor, făuritor de icoane sau de surprinzătoare ”micro-monumente ale armoniei universale”(cf. Corneliu Antim, critic de artă), elaborate dintr-un material inedit… tărtăcuţa!

Un articol de Petre Ivan|24 februarie 2021

Licențiat, în 1971, al Institutului de Artă ”Nicolae Grigorescu”(secția scenografie), unde va deveni, ulterior, el însuși conferențiar, Ion Olaru este unul dintre cei mai creativi și prolifici scenografi de televiziune, instituție unde și-a desfășurat activitatea timp de aproape 4 decenii (între 1971 și 2008), fiind recompensat în 2005 cu Premiul APTR pentru întreaga activitate.  Este membru al UAP, filiala București, secția Scenografie.

O selecție reprezentativă din lucrările lui Ion Olaru, intitulată CLIPE DE VIAȚĂ,  selecție alcătuită de curatorul expoziției,  Ioana Alexandru, fiica artistului,  poate fi vizionată de publicul interesat, zilnic între orele 11.00-18.00 în Foaierul Media al TNB.

Expoziția poate fi  vizitată și de spectatorii care participă la reprezentațiile serale ale TNB, pe care îi invităm să vină la teatru cu  câteva minute mai devreme, pentru a se bucura de CLIPELE DE VIAȚĂ dăruite cu har de artistul ION OLARU…

Accesul în expoziție și vizitarea acesteia impun purtarea  măștii și respectarea regulilor  de distanțare determinate de situația epidemiologică actuală.

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

23
/09
/22

Pe 25 septembrie și pe 1 și 2 octombrie, de la ora 19:00, NO RA – Femininul norilor revine la Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu nr. 8). Spectacolul, o instalație performativă inspirată din romanul cu puternice accente biografice ”Hipodrom” de Nora Iuga, prezintă în fața spectatorilor viața încercată, dar plină de lumină a uneia dintre cele mai iubite și apreciate autoare contemporane române: Nora Iuga.

23
/09
/22

The Future Lab este un proiect lansat de rețeaua Centrelor Cehe cu ocazia președinției Cehiei a UE în a doua jumătate a anului 2022. La București, programul va consta în 4 evenimente care abordează sustenabilitatea din diferite perspective - știință și greenwashing, design și inovare, comunități, infrastructură urbană și alimentație.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.