Un debut remarcabil. Întâlnire cu scriitoarea Cristina Vremeș și romanul „Trilogia sexului rătăcitor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-debut-remarcabil-intalnire-cu-scriitoarea-cristina-vremes-si-romanul-trilogia-sexului-ratacitor/

Librăria Humanitas de la Cişmigiu va găzdui miercuri, 29 mai, la ora 19.00, o întâlnire cu scriitoarea Cristina Vremeş şi „Trilogia sexului rătăcitor”, romanul său de debut publicat recent la Editura Humanitas, în colecţia „821.135.1- Scriitori români contemporani”.

Un articol de Liliana Matei|27 mai 2019

„Trilogia sexului rătăcitor” propune o poveste transgenerațională a momentelor de criză a căror intensitate și emoție se transferă incredibil de bine în pagină. Vor participa la întâlnirea din librărie Cristina Vremeș, Luminița Corneanu, critic literar, Angelo Mitchievici, critic literar, și Andreea Răsuceanu, coordonatoarea colecției „821.135.1- Scriitori români contemporani”, iar actrița Nicoleta Lefter va citi un fragment din roman.

„Într-o primă etapă a scrierii cărții m-am lăsat ghidată de imaginea unui cor polifonic de voci feminine care povestesc momente-cheie din viața lor. În cazul fiecăreia, un anumit prag emoțional sau social este depășit în chip violent, cu multă suferință. Eram într-un metrou din Paris, când am scos telefonul din buzunar, l-am deschis, și așa au apărut primele fraze. Scenele și personajele provin din fapte imaginate, trăite, fantasmate și auzite. Când am adăugat punctul final, am înțeles că este o carte despre femei, despre femeie, despre om și copilărie, despre durerosul proces al maturizării.“ – Cristina Vremeș

Un roman despre trei generații de femei, surprinse în momente de criză ale vieții lor, Trilogia sexului rătăcitor e totodată povestea unei maturizări dure, descrise prin intermediul unei autoscopii necruțătoare, care propune, dincolo de narațiunea propriu-zisă, o poetică a corporalității și a visceralului, a organicului și a vieții instinctuale. Dincolo de portretele individuale ale femeilor și de istoriile lor personale se conturează însă imaginea unei Românii în timpul războiului, în comunism și apoi în perioada tranziției, o oglindă a unor epoci care își pun decisiv amprenta asupra celor care le trăiesc.

Cristina Vremeș (n. 1986) e licențiată în filozofie și istoria artei la University College London și absolventa unui masterat în filozofie la University of Cambridge, Newnham College. A fost mediator cultural la Fondation Louis Vuitton/ Context Travel, Paris, asigurând vizite comentate ale colecțiilor permanente și ale expozițiilor temporare la Musée du Louvre, Musée d’Orsay, Château de Versailles, și custode la galeria Jeu de Paume din Paris. A participat la mai multe ateliere de creative writing, precum The Other Writers Group, Shakespeare & Co., Paris și The Wednesday Group, coordonat de Shannon Cain, Paris. Trilogia sexului rătăcitor este prima ei carte.

Accesul la eveniment este liber și se face pe baza unei rezervări prin Eventbook, aici: https://eventbook.ro/other/bilete-cristina-vremes-trilogia-sexului-ratacitor

O lansare a celor trei volume noi, publicate în colecția „821.135.1- Scriitori români contemporani”, Trilogia sexului rătăcitor de Cristina Vremeș, Zilele după Oreste de Vitalie Ciobanu și Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici de Dumitru Crudu, a fost programată duminică, 2 iunie, la ora 13.00, la târgul de carte Bookfest.

La eveniment vor vorbi Vitalie Ciobanu, Dumitru Crudu, Cristina Vremeș, Doru Căstăian și Andreea Răsuceanu.

01
/04
/13

În perioada 3-7 aprilie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKINO, ediţia a 22-a, cu o ofertă de 50 de titluri, majoritatea având ecranizări nominalizate şi premiate la importante festivaluri internaţionale de film.

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu