Film colectiv semnat de actorii Dorian Boguţă, Andi Vasluianu şi Emanuel Pârvu, la Festivalul Anonimul
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-film-omnibus-semnat-de-dorian-boguta-andi-vasluianu-si-emanuel-parvu-la-anonimul/

Un film colectiv semnat de Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu va fi prezentat la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional Anonimul, care se desfăşoară între 9 şi 18 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Un articol de Andrada Văsii|2 august 2013

Un film colectiv semnat de Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu va fi prezentat la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional Anonimul, care se desfăşoară între 9 şi 18 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu au scris scenariile şi şi-au regizat poveştile a căror acţiune este legată de locul în care se desfăşoară festivalul, Delta Dunării.

Citiţi şi Andi Vasluianu: „Joc mai întâi pentru mine. Nu e vorba de egoism“

Cele trei scurtmetraje vor fi prezentate publicului în premieră la Festivalul Anonimul, pe 16 august, ca parte dintr-un film colectiv – „Omnibus Anonimul 10″, o continuare a programului „Actori în spatele camerei”, iniţiat de organizatorii evenimentului în 2008.

„A orchestra un film cap-coadă nu este atât de uşor cum ni se pare nouă actorilor. În timpul filmărilor, mă simţeam inutil când actorii nu reuşeau să facă exact ce le ziceam, aş fi vrut să intru pe teren. Dar vreau să mai trăiesc această experienţă, asta e clar, m-a bucurat şi le mulţumesc pentru răbdare celor doi actori, în special, şi echipei.”

Andi Vasluianu

În cadrul programului, de-a lungul anilor, la Anonimul au fost prezentate filme regizate de Gwyneth Paltrow, Jennifer Aniston, Ben Affleck, Sean Penn, Helen Hunt, Isabella Rossellini, Sarah Polley, Kenneth Branagh, Bob Hoskins, Jude Law, Ewan McGregor, Adrian Grenier, Anthony Hopkins, Casey Affleck şi Tommy Lee Jones.

În 2013, vor fi, de asemenea, prezentate titluri regizate de Dustin Hoffman şi Isabella Rossellini.

Viaţa actorilor

Filmul regizat de Dorian Boguță urmăreşte povestea unui scenarist şi a unui actor care vorbesc despre proiectele lor profesionale, dar ajung să-şi împărtaşească sentimente intime şi să-şi facă reproşuri, notează Mediafax. Cu ajutorul berii şi al vinului îşi regândesc şi derulează înapoi discuţia, în scurtmetrajul „Un duet”.

„Chiar de la început, când mi s-a propus să intru în acest proiect, am zis «da» cu multă bucurie. Să se facă mai multe filme cu actori în roluri de regizori cu tema «Delta» e o idee foarte inspirată. O temă – mai multe filme, mai multe viziuni. O provocare excelentă pentru toţi. Am asistat la acest proiect şi am văzut acel licăr în ochii tuturor care erau implicaţi. Semn bun.”

Dorian Boguţă

Ediţia aniversară a Festivalului Anonimul se va desfăşura în perioada 9 – 18 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

 

Foto credit: Petrică Tănase, Petrică Tănase Photography

05
/03
/15

Zilele Femeii Cineast, un eveniment realizat anul acesta în colaborare cu Ambasada Belgiei și Uniunea Cineaștilor din România, va avea loc în perioada 6-8 martie, la Cinema Studio, în București,.

04
/03
/15

Întotdeauna am crezut că numai bărbaţii pot scrie scenarii pentru filmele de ficţiune cu secvenţe erotice, dar m-am convins că femeile au mai multă imaginaţie. Curiozitatea mea impulsivă m-a împins spre sala de cinematograf, ca să înţeleg de ce isteria succesului unei banale cărţi cu subiect erotic, scrisă de o femeie, a acaparat mintea omului de rând, şi între timp a devenit film de mare succes.

04
/03
/15

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment și riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi așteptat unii.

03
/03
/15

Producţia Warner Bros. Pictures „Focus” redă pe marile ecrane povestea lui Nicky (Will Smith), un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".

28
/02
/15

Regizorul Ken Loach se întoarce pe marile ecrane cu un nou film istoric despre războiul civil din Irlanda. Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy este povestea lui Jimmy Gralton, un activist irlandez care a trăit în comitatul Leitrim, Irlanda începutului de secol. Filmul, care a participat anul trecut în Competiţia Oficială Cannes 2014, va avea premiera în România în 6 martie.