Un interpret legendar: Dinu Lipatti
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-interpret-legendar-dinu-lipatti/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa îl caracterizează criticii muzicali pe Dinu Lipatti (1917-1950), unul din pianiştii şi compozitorii primei jumătăţi a secolului XX, care continuă să fascineze şi astăzi.

Un articol de Georgeta Filitti|10 Ianuarie 2018

S-a născut în vreme de război, dar odată liniștea revenită micul muzician începe să studieze asiduu acasă cu părinții săi (violonist și pianistă, amândoi amatori). Există o imagine prea bine cunoscută cu băiețelul de 6 ani căruia George Enescu îi așază o cunună de lauri pe creștet. O merita din plin. Tocmai se manifestase la primul lui concert de compozitor. Cele trei spirite benefice care au vegheat la desăvârșirea sa au fost George Enescu, Mihail Jora și Florica Musicescu.

Intră la Conservatorul din București când avea 11 ani și la absolvire, în 1930, interpretarea dată concertului nr. 2 pentru pian de Chopin îi aduce caracterizarea de „virtuoz genial”. A urmat o carieră triumfătoare, din păcate prea scurtă, dar îndeajuns de bogată; la concursul internațional de pian de la Viena, în 1933, ia premiul al III-lea. Apoi, vreme de șase ani, urmează cursuri de perfecționare la École Normale de Musique, Paris, avându-i ca profesori pe Nadia Boulanger (aceasta avea să mărturisească un lucru emoționant: a aflat „frumosul” de la elevul ei!), Paul Dukas, Alfred Cortot și Charles Munch.

Trebuie subliniată polivalența preocupărilor sale. Din 1938 asigură cronica muzicală a publicației bucureștene Libertatea. Începe să facă înregistrări, pleacă în turneu (în Cehoslovacia, Germania, Bulgaria, Suedia, Finlanda, Elveția) și dirijează orchestra Radio. A fost profesor de pian (clasa de perfecționare) la catedra condusă odinioară de Franz Liszt, între 1944 și 1950.

A dat 200 de concerte, comentate absolut elogios în presa de specialitate: „tehnică magistrală”, „bijutier sonor”, „model de perfecțiune interpretativă” (cu referire la sonatele lui Scarlatti). Concertul pentru pian de Grieg, valsurile lui Chopin și sonata în La minor de Mozart, prin desăvârșirea interpretării, l-au făcut pe un muzicolog să declare că Lipatti le-a recreat atingând sublimul. Dincolo de analiza savantă a fiecărei interpretări, rămâne un element permanent, „singura religie”, și anume „respectul total pentru textul scris”. În plus, Lipatti învăța totdeauna partitura pe de rost și putea exersa repetând în gând, fără pian, toate concertele.

Dacă opera interpretativă, amplă și de mare diversitate, a rămas vie în memoria contemporanilor, creația proprie e mai redusă. A stârnit însă aceleași comentarii entuziaste. Așa, de pildă, Concertino în stil clasic li s-a părut exegeților că au în față „un alt Mozart”. Să mai adăugăm Suita în stil clasic, Concertul pentru orgă și pian și Trei dansuri românești pentru pian și orchestră, de inspirație folclorică românească.

Așa cum s-a întâmplat și cu alți români de excepție, numele lui Dinu Lipatti e mai cunoscut și mai respectat în străinătate decât în România. Un muzeu care să-i poarte numele, în casa părintească de pe Bd. Lascăr Catargiu din București, întârzie să se deschidă. Indiferența noastră în prețuirea valorilor naționale a rămas, prea adesea, la fel de mare ca aportul lor la cultura universală.

Există o imagine prea bine cunoscută cu băiețelul de 6 ani căruia George Enescu îi așază o cunună de lauri pe creștet. O merita din plin. Tocmai se manifestase la primul lui concert de compozitor.

Foto: București FM

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

Page 10 of 28« First...89101112...20...Last »