Un interpret legendar: Dinu Lipatti
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-interpret-legendar-dinu-lipatti/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa îl caracterizează criticii muzicali pe Dinu Lipatti (1917-1950), unul din pianiştii şi compozitorii primei jumătăţi a secolului XX, care continuă să fascineze şi astăzi.

Un articol de Georgeta Filitti|10 ianuarie 2018

S-a născut în vreme de război, dar odată liniștea revenită micul muzician începe să studieze asiduu acasă cu părinții săi (violonist și pianistă, amândoi amatori). Există o imagine prea bine cunoscută cu băiețelul de 6 ani căruia George Enescu îi așază o cunună de lauri pe creștet. O merita din plin. Tocmai se manifestase la primul lui concert de compozitor. Cele trei spirite benefice care au vegheat la desăvârșirea sa au fost George Enescu, Mihail Jora și Florica Musicescu.

Intră la Conservatorul din București când avea 11 ani și la absolvire, în 1930, interpretarea dată concertului nr. 2 pentru pian de Chopin îi aduce caracterizarea de „virtuoz genial”. A urmat o carieră triumfătoare, din păcate prea scurtă, dar îndeajuns de bogată; la concursul internațional de pian de la Viena, în 1933, ia premiul al III-lea. Apoi, vreme de șase ani, urmează cursuri de perfecționare la École Normale de Musique, Paris, avându-i ca profesori pe Nadia Boulanger (aceasta avea să mărturisească un lucru emoționant: a aflat „frumosul” de la elevul ei!), Paul Dukas, Alfred Cortot și Charles Munch.

Trebuie subliniată polivalența preocupărilor sale. Din 1938 asigură cronica muzicală a publicației bucureștene Libertatea. Începe să facă înregistrări, pleacă în turneu (în Cehoslovacia, Germania, Bulgaria, Suedia, Finlanda, Elveția) și dirijează orchestra Radio. A fost profesor de pian (clasa de perfecționare) la catedra condusă odinioară de Franz Liszt, între 1944 și 1950.

A dat 200 de concerte, comentate absolut elogios în presa de specialitate: „tehnică magistrală”, „bijutier sonor”, „model de perfecțiune interpretativă” (cu referire la sonatele lui Scarlatti). Concertul pentru pian de Grieg, valsurile lui Chopin și sonata în La minor de Mozart, prin desăvârșirea interpretării, l-au făcut pe un muzicolog să declare că Lipatti le-a recreat atingând sublimul. Dincolo de analiza savantă a fiecărei interpretări, rămâne un element permanent, „singura religie”, și anume „respectul total pentru textul scris”. În plus, Lipatti învăța totdeauna partitura pe de rost și putea exersa repetând în gând, fără pian, toate concertele.

Dacă opera interpretativă, amplă și de mare diversitate, a rămas vie în memoria contemporanilor, creația proprie e mai redusă. A stârnit însă aceleași comentarii entuziaste. Așa, de pildă, Concertino în stil clasic li s-a părut exegeților că au în față „un alt Mozart”. Să mai adăugăm Suita în stil clasic, Concertul pentru orgă și pian și Trei dansuri românești pentru pian și orchestră, de inspirație folclorică românească.

Așa cum s-a întâmplat și cu alți români de excepție, numele lui Dinu Lipatti e mai cunoscut și mai respectat în străinătate decât în România. Un muzeu care să-i poarte numele, în casa părintească de pe Bd. Lascăr Catargiu din București, întârzie să se deschidă. Indiferența noastră în prețuirea valorilor naționale a rămas, prea adesea, la fel de mare ca aportul lor la cultura universală.

Există o imagine prea bine cunoscută cu băiețelul de 6 ani căruia George Enescu îi așază o cunună de lauri pe creștet. O merita din plin. Tocmai se manifestase la primul lui concert de compozitor.

Foto: București FM

16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.