Un laureat al Premiului Pulitzer închide Festivalul Internațional de Poezie București
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-laureat-al-premiului-pulitzer-inchide-festivalul-international-de-poezie-bucuresti/

Poetul american Yusef Komunyakaa, laureat al Premiului Pulitzer pentru Poezie şi al altor numeroase distincţii importante dedicate poeziei, va fi prezent astăzi, începând cu ora 17.00, la MNLR.

Un articol de Liliana Matei|21 mai 2017

Astăzi, 21 mai, de la ora 17.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române, din str. Nicolae Crețulescu nr. 8, are loc închiderea ediției din acest an a Festivalului Internațional de Poezie București.

Invitatul special al evenimentului este poetul american Yusef Komunyakaa, professor al Universității din New York și membru al Fellowship of Southern Writers. Komunyakaa este laureatul Premiului Kingsley Tufts 1994 și al Premiului Pulitzer 1994 pentru Neon Vernacular. A primit, de asemenea, Premiul Ruth Lilly pentru poezie, precum și Premiul Louisiana Writer 2007. Subiectele sale includ experiența vieții oamenilor de culoare din mediul rural din Sud, înainte de epoca drepturilor civile, și experiența sa ca soldat în timpul războiului din Vietnam, din care s-a întors în 14 decembrie 1966. Colecția sa Copacetic îmbină ritmurile jazzului cu imagini poetice puternice, care de atunci au devenit marca sa. Volumul Îmi cer scuze pentru ochii din cap, publicat în 1986, a câștigat San Francisco Poetry Prize. În 1988 popularitatea i-a crescut odată cu volumul Dien Cai Dau (Nebun în cap – în vietnameză), care se concentrează asupra experienței sale din Vietnam și cu care a câștigat Premiul pentru poezie Dark Room. Komunyakaa a început să predea poezie în școli publice din New Orleans și scriere creativă la Universitatea din același oraș. În 2004, Komunyakaa a început o colaborare cu dramaturgul și producătorul de teatru Chad Gracia pentru o adaptare dramatică a Epopeii lui Gilgamesh, publicată în octombrie 2006. Komunyakaa a exercitat o influență semnificativă asupra multor direcții ale poeziei americane contemporane.

La evenimentul de închidere a ediției din acest an a Festivalului vor lua cuvântul: Ioan Cristescu – Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, și scriitorii Dinu Flămând, Caius Dobrescu și Ioan Groșan.

Alături de invitatul special, poetul american Yusef Komunyakaa, vor susține lecturi publice și poeții: Adrian Alui Gheorghe, Denisa Comănescu, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Horia Gârbea, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu, Lucian Vasilescu și George Vulturescu. Momentul muzical: Cvartetul Chromatic – Iuliana Ghiduc (vioara 1), Salome Torge (vioara 2), Ovidiu Achim (violă), Emese Achim (violoncel); moderator: Ioan Groșan.

Tot astăzi, de la ora 19.30, la Tramvaiul 26 (strada Cercului 6), în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București, va avea loc un nou episod al „Clubului de Lectură Institutul Blecher”, moderat de Claudiu Komartin, la care vor lua parte poeții: Andrei Dósa, Botond Fischer, Benji Horváth și Mihók Tamás.

03
/12
/15

Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor premiat de Academia Franceză şi deţinător al Premiului Goncourt pentru nuvelă, vine la Bucureşti, la invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi Institutului Francez.

02
/12
/15

Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti începe azi, 2 decembrie, la ora 19.00, la Clubul Ţăranului.

30
/11
/15

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

27
/11
/15

Antoaneta Ralian, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă engleză, a murit la vârsta de 91 de ani, în noaptea de joi spre vineri, au precizat reprezentanţii Uniunii Scriitorilor din România. Grav bolnavă, Antoaneta Ralian fusese internată în spital în ultima perioadă.

21
/11
/15

Colegul nostru Andrei Crăciun lansează astăzi, de la ora 18.30, la Târgul de Carte „Gaudeamus” , la standul Herg Benet, volumul de versuri „Poezii pentru acea necunosсută”. Cartea costă cincisprezece lei.

19
/11
/15

Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Lucian Boia şi Mircea Cărtărescu sunt doar câţiva dintre autorii care îşi vor lansa cele mai noi volume la Editura Humanitas cu prilejul Târgului Internaţional Gaudeamus, care are loc în perioada 18-22 noiembrie la Romexpo.

18
/11
/15

Astăzi, de la ora 12.00, s-a deschis oficial cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2015, cel mai important eveniment de tip expoziţional şi momentul de vârf al anului editorial şi cultural din România. Gaudeamus 2015 se desfăşoară în perioada 18 - 22 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti.

18
/11
/15

Într-o zi de 18 noiembrie (1922) se stingea din viaţă unul dintre ctitorii romanului modern. O înregistrare de arhivă ni-l prezintă pe Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai importanți intelectuali români ai secolului trecut, vorbind despre autorul lui Á la recherche du temps perdu.

17
/11
/15

Am primit cu entuziasm vestea că Svetlana Aleksandrovna Aleksievici a fost laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015. Era un entuziasm inocent, deci plin de speranță.

16
/11
/15

În urmă cu mai bine de un secol, într-o zi de 16 noiembrie (1903) se năştea Dumitru Staniloae, autoritate proeminentă a teologiei europene și cel mai mare teolog român. Membru titular al Academiei Române, Părintele Staniloae a lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării "Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii" (în douăsprezece volume).