Un mare nedreptățit: doctorul Nicolae Paulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-mare-nedrept%c4%83%c8%9bit-doctorul-nicolae-paulescu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Copil de negustor, cu preocupări neobişnuite (îi citea în original pe Platon, Homer şi Juvenal), înclinat în mod special pentru muzică (a compus şi a interpretat lucrări clasice la pian şi orgă) şi talentat la desen, Nicolae Paulescu (1869-1931) pleacă la Paris unde urmează Facultatea de Medicină.

Un articol de Georgeta Filitti|5 Februarie 2018

Este elevul favorit al profesorului Lancereaux, socotit cel mai mare anatomopatolog al timpului său. Avea să lucreze 12 ani sub conducerea acestuia. Paralel își desăvârșește pregătirea în chimie biologică și fiziologie generală. Doctor în medicină și doctor în științe al facultăților de profil din Paris, românul decide, în 1900, să revină în țară. În 1902 a primit titlul de ”Officier dʹAcadémie”. Încă de la inaugurarea cursului de fiziologie, doctorul Paulescu a cucerit lumea studenților prin rigoarea expunerii, prin îmbinarea savantă a cunoștințelor de specialitate (”fiziologia e baza medicinei”, spunea el) cu sfaturi de comportament social (”feriți-vă de dragostea de bani, de trufie, de desfrâu”). Și-a susținut constant studenții din punct de vedere material și a inaugurat pe bulevardul Aviatorilor un dispensar pentru săraci (cu cantină gratuită). Pe acest loc avea să se ridice mai târziu Institutul de Endocrinologie al Academiei Române.

Exigent peste măsură, dar drept, profesorul N.P. a propus, după Marea Unire, organizarea învățământului medical românesc. Programele statornicite de el și-au dat imediat roadele căci școala noastră medicală a ajuns printre cele mai reputate din Europa.

Unul din fondatorii endocrinologiei române, profesorul Nicolae Paulescu a făcut cercetări privind etiologia gușii exoftalmice, structura splinei, acțiunea heroinei asupra respirației, utilizarea lecitinei, tratamentul anevrismelor; apoi a investigat funcționarea glandelor suprarenale, a hipofizei, ca și cauzele și remedierea febrei. Ceea ce îl va singulariza pe dr. N.P. în medicina timpului său rămâne fiziologia pancreasului, unde a descoperit, în premieră mondială nerecunoscută însă, insulina. Cu alte cuvinte, extractul pancreatic injectat diabeticilor anula simptomele bolii. Întreaga demonstrație a publicat-o în Tratatul de fiziologie apărut la București în limba franceză și difuzat în Occident printr-o editură pariziană. În 1922 a primit din partea Ministerului Industriei și Comerțului un brevet de invenție pentru pancreină și procedura fabricației sale.

Ulterior descoperirii medicului român, doi canadieni, Banting și Best, prin publicarea  rezumatului cercetărilor lor privind hiperglicemia câinilor diabetici le-a adus, pe nedrept, titularizarea la premiul Nobel (1923). Din acel moment s-a declanșat o controversă la scară internațională privind prioritatea descoperirii efectelor insulinei în tratarea diabetului. Disputa continuă și azi.

Puțină lume mai știe acum că dr. Paulescu a fost și un inspirat dramaturg; i se datorează piesa Irina, împărăteasa Bizanțului. Mare iubitor de carte, doctorul adunase în casa lui cu geamuri bombate la ferestre, adevărate comori bibliofile, de la Anatomia Bartholiniana până la Letopisețul țării Moldovei editat de M. Kogălniceanu.

La moartea lui, N. Iorga avea să scrie: ”Într-o vreme când faima precede munca și valorile adevărate sunt respinse de obrăznicia care se îndeasă, viața și moartea acestui om de merit sunt un îndemn și o învățătură pentru tineretul care trebuie să reziste gloriei repede făcute”.



02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucia Boia (editura Humanitas).

21
/08
/19

Cioran este perceput îndeobște a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puțin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Rășinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciții de admirație”.

15
/08
/19

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

14
/08
/19

Pe 10 august s-au împlinit 135 de ani de la nașterea, la Brăila, a scriitorului Panait Istrati. Am selectat pentru dumneavoastră câteva repere biografice (așa cum apar în Panait Istrati, „Opere”, Editura Academiei Române, București, 2003).

30
/07
/19

În timp ce în România, în primii ani după Revoluție, cinema-ul de ficțiune se răfuia gălăgios cu trecutul recent, iar documentarul era în derută, cvasi-inexistent, după prăbușirea Studioului Sahia, un tânăr fotograf din Germania, plecat în copilărie din Banatul românesc, Dobrivoie Kerpenisan, realiza două documentare splendide despre oamenii din satul natal.

30
/07
/19

S-a stins din viață, în această dimineață, la vârsta de 76 de ani, cunoscuta actriţă Florina Cercel. În cei peste 50 de ani de carieră, a interpretat peste 100 de roluri în teatru şi film, roluri prin care a fascinat de fiecare dată publicul spectator. Actrița, care suferea de mai mulți ani de cancer pulmonar, a murit în locuința sa din București.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

11
/07
/19

„Cum nu veţi citi aceste rânduri decât când nu voi mai fi eu, pot să-mi permit o sinceritate pe care, oricum aş vrea-o, n-aş putea s-o ajung, ştiind că veţi citi jurnalul acesta fiind eu în viaţă. (…) Până azi, nu am făcut, nici gândit lucruri pe care nu le-aş putea mărturisi, n-am jignit nici legi sociale, nici naturale.”

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

Page 1 of 3012345...102030...Last »