Un mit: Maria Callas şi salturile faimoase ale scenei
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-mit-maria-callas-si-salturile-faimoase-ale-scenei/

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

Un articol de Monica Andrei|11 Aprilie 2016

Era prin decembrie 1953, la finalul unui spectacol, când florile zburau spre scenă, aplauzele şi ovaţiile nu mai conteneau, zâmbetul ei devenise dureros. Gesturile ei, în loc să mulţumească, binecuvântau. Lumea era la picioarele ei. În acea seară, Maria Callas era Medeea.

Atunci parcă se născuse în faţa publicului capricios şi tulburat de frumuseţea ei, pe scena Teatrului de Operă din Milano un mit: Maria Callas. Femeia plină de capricii, obsesii, furii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, asemuită cu un demon sau tigroaică, comparată cu o porumbiţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea, să devină un mit.

Până la isprăvirea aplauzelor, până a ajuns la cabină să-şi schimbe costumul şi să se demachieze, până s-a stins lumina în teatru, s-au tot auzit murmure, şoapte, vorbe.  Numele ei era pe buzele tuturor în teatru, prin Italia, prin lume. “Cât un bivol era anul trecut” spunea unul, “Un hipopotam!” şoptea altul. “Nici n-o puteai privi” adăuga altul.

A reuşit, la Milano, să-şi creeze o curte a ei, care-i dădea onoruri regale, să fie cea mai discutată şi cea mai adulată, să aprindă teribile gelozii şi pasiuni. La rândul ei, să fie geloasă pe soprane, başi sau tenori. Rămânea indiferentă dacă cineva striga pe stradă “Maria!” Întorcea capul, privea mulţumitor şi lung când auzea “Divina!”.

Dornică de aplauze, succese, ovaţii, rochii, bijuterii, ştia să trimită publicului bezele suave, cu acelaşi ritm cu care în culise troznea şi izbea din picior, dezlănţuia furtuni, declara război bărbaţilor, rivalelor, criticilor.

Foamea, cea mai sigură cură de slăbire

Prima dată când s-a vorbit despre ea ca despre un miracol a fost în 1951, când a cântat la Teatrul de Operă “Scala”. Neobişnuitul ei ambitus a adus publicul în extaz. Se născuse o divă, însă celebritatea ei a crescut o dată cu fantastica ei cură de slăbire.

Cele 90 de kg de carne negricioasă pe care coritoresele de teatru au încercat să le ascundă în corsete, drapeje sau cute adânci au dispărut brusc. Purta coc în vârful capului şi ochelari cu lentile groase, avea buzele umflate, şolduri enorme, braţe masive, picioare ca de pod. Vorbele care circulau despre ea –  tanc, tonă, balenă, butoi – s-au transformat în sirenă, manechin, „supleţea însăşi“.

Publicului îi lipsea un “monstru sacru” pe care să-şi transfere proiecţiile imaginare, iar diva a livrat la timp o altă imagine. Ziarele-i publicau fotografiile în rochii mulate pe lângă poze vechi. Pe urma ei, toţi se întrebau despre ce cură de slăbire a ţinut, ce a mâncat, ce a băut.

Casele de produse dietetice îi puneau la dispoziţie sume fabuloase să-şi divulge secretul, să vândă reţeta ei de slăbire. Degeaba! Puţini ştiau că “reţeta” ei se rezuma zilnic, o salată insipidă cu rasol, multă foame. Şi atât.

Foamea fusese obsesia ei de când a venit pe lume, la New York, în acel furtunos 4 decembrie 1923, MMaria Callasaria Anna Cecilia Sofia Kageropoulos, şi a călăuzit-o toată adolescenţa şi tinereţea ei. Mama sa îşi dorea băiat. Ignorată din leagăn şi cu un nume pus mai mult din silă, fata parcă a simţit, iar refugiul în mâncare s-a instalat de atunci.

Pe la 10 ani a început să cânte luând model canarul din casă. Davis făcea triluri, iar Maria observa cum îi palpită guşa. Aşa îşi controla şi ea vocea. Lucrul acesta a amuzat-o şi a mai cerut încă un canar.

Patetica domnişoară bătrână Sandrina a fost prima ei profesoară de muzică, dar domnul Kalgeropoulos, cam zgârcit din fire, nu era dispus să-şi cheltuiască banii pe lecţiile de canto, numindu-le “prostii” aşa că, mama ei se reîntoarce cu fata în Grecia unde profesorii de canto erau mai ieftini.

Un soţ bătrân şi un vierme al modernităţii

Pseudonimul Maria Callas s-a născut pe vasul care o ducea spre Grecia, unde era des invitată să cânte la serbare, pe punte, ca voiajul să nu fie atât de plictisitor pentru călători, căci Grecia era tare departe. Ajunse în Grecia, cele trei mătuşi soprane fără renume mondial au făcut un consiliu de familie şi au ajuns spontan la concluzia că fata le-a moştenit talentul, iar vocea ei trebuia cultivată.

Maria învaţă franceza şi greaca, urmează Conservatorul. În pauze, se refugia în bucuria ei de mânca mulţi cartofi, cârnaţi, îngheţată şi prăjituri cu miere. Evolua vocea, dar şi grăsimea pe corp. La 17 ani, în 1941, printr-un fals în acte, deoarece era prea mică, devine soprană a Operei Regale din Atena. Cântă “Tosca”. Vrea mai mult, vrea să fie recunoscută.

Pleacă la New York la tatăl său, bate la Metropolitan Opera unde propune să cânte în “Tosca” sau “Aida”. Este refuzată. Ciudat de optimistă, cu ambiţie de fier, studiază operele amintite, iar în 1947 cucereşte ţara unde va avea cele mai mari succese.

La una din premiere, în Italia, îl cunoaşte pe vârstnicul domn Giovanbatista Menghini, care-i devine soţ şi agendă personală câţiva ani. Industriaşul bogat Menghini, pe care ea-l alinta Titta, avea 54 de ani şi două mari iubiri: opera şi mama sa. Măritată, când nu avea concerte, cântăreaţa mânca enorm.

Tolănită într-un şezlong, povestea la telefon cât de tandru îi presăra bătrânul ei soţ trandafiri în jurul patului, că doar atâta mai putea… Poza în faţa lumii ca o grăsană fericită. În realitate, avea picioarele umflate şi ameţeli crâncene, o furunculoză rebelă apărea şi dispărea des.

Brusc, îi vine ideea să slăbească. Starea generală proastă o avea din cauza unei tenii ajunsă în intestinul subţire, înghiţită cu şampanie, cu intenţia clară de a o ajuta să slăbească, dar parazitul îi provoacă reacţii adverse, diva se îngraşă, îi cade părul, îi tremură vocea la notele înalte. Regimul ei de slăbire durează un an.

Se răsfaţă în băi cu arome şi mult clăbuc, i se face masaj zilnic, îşi ia un consilier ca să o înveţe cum să-şi poarte voaleta peste ochelari, cum să nu mai bârfească sau să comenteze cât de bun este rasolul de viţel, când şi de ce, şi pe unde o mănâncă pielea, cum să înveţe să refuze amabil lumea când se află într-un salon şi e implorată să cânte.

Scăpată de tenie, e roasă de alt vierme, al mondenităţii. Trăieşte intens în viaţa înaltei societăţi unde îi place să fie adulată. Pe femeia plină de eleganţă ce a dat în patima bijuteriilor o transformă regizorul Luciano

Al[turi de primul ei soţ, Giovanbatista Menghini si de viitorul iubit, miliardarul grec Aristotel Onasis

Al[turi de primul ei soţ, Giovanbatista Menghini si de viitorul iubit, miliardarul grec Aristotel Onasis

Visconti în somnambula romantică din filmul său. Pe lângă consilierul ei de eleganţă în bune maniere, îi aduce unul pentru aranjatul casei şi a-i forma gustul în a se îmbrăca. Îndrăgostita de pe scenă şi afurisita din culise, ieşea singură la aplauze. Îşi zgâria fără milă şi lovea în fluierul piciorului partenerul de rol, trimiţând publicului săruturi, binecuvântări.

Înainte de intrarea în scenă urla, plângea cu sughiţuri, bătea cu pumnii pe unde apuca. În rest, avea o rară disciplină în muncă și intuiţie. Aşa cum spunea maestrul Gavazzeni, ca s-o iubeşti şi s-o admiri pe Callas “trebuie să te întâlneşti cu ea numai pe scenă, când coboară de acolo e cu totul altă femeie”.

Capricii de primadonă, înţepături în culise şi provocări publice

Callas râvnea la titlul de “prima donna assoluta” pe care îl deținea rivala ei, Renata Tebaldi. Înţepăturile lor din culise devin provocări publice. Callas: “Să mă compare pe mine cu Tebaldi ar fi ca şi cum ai compara şampania cu Coca-Cola”; Tebaldi: “dacă Maria Callas are o voce ca şampania, când ea se trezeşte se transformă în oţet”. Sau: “Tebaldi are un cusur: îi lipseşte coloana vertebrală. O fi, dar eu am ceva ce ea nu are: inimă”.

Ziarele încep o campanie împotriva sopranei, pentru că îşi anula contractele chiar în seara spectacolului, după numărul mare de bilete vândute. Şi mai grav era că la spectacolele ei ajungeau şi preşedinţi de state. Oameni de seamă, îmbrăcaţi în fracuri şi doamne pline de paiete şi pene plecau de acasă la teatru şi se întorceau în urma unui anunţ banal după primul act. Cel de-al doilea nu mai avea loc. Cântăreaţa făcea brusc febră, avea stomacul deranjat sau i se declaşa bronşita.

O croazieră cu Aristotel Onasis şi un joc sentimentalo-financiar după…

Pleacă în croazieră, unde îl cunoaşte pe Aristotel Onasis. Era sirena vasului, vorbea greceşte cu Onasis, englezeşte cu Churchil, dansa în ring, râdea în cascade. Înflorea. Dormea, citea, visa, se bronza, sau lenevea cu o carte poliţistă în mână.

Menghini nu ştia să înoate, să danseze, nici nu juca cărţi, vorbea doar despre sănătate, vreme şi mâncare, iar la vremea desertului sforăia tendenţios la masa plină cu somităţile europene, de pe vas. Era prima oară când Maria afirmă de faţă cu toată lumea: “este calul meu de curse câştigător”.

Onassis o vrea pe Maria, iar ea-i cedează. Chiar de pe vas, grecul îi spune soţului divei: “Ştiu că fac un rău artei, pentru că alături de mine soţia ta nu va mai cânta. Puţin îmi pasă. Ce-am  făcut eu nu se poate desface”. Soţul nu are replică.

În noiembrie 1959, Menghini e un bătrân proaspăt divorţat. Ziarele publică liste de amanţi imaginari pentru ambii parteneri, poveşti sentimentale siropoase despre triunghiul greco-veronez. Aristotel Onassis era duşmanul de moarte al bel-canto-ului, iar Callas n-ar fi renunţat niciodată la scenă.

Jocul sentimentalo-fianciar a continuat. S-au afişat la braţ prin vestitele saloane europene ale vremii, i-a dăruit primadonei o insulă. La fiecare concert

Alături de Marilyn Monroe

Alături de Marilyn Monroe

îi telefona, îi transmitea adevărate buchete de flori, ca nişte tufe. Nu s-au căsătorit. Complimentele-i ţineau loc drog, dragoste, erotism.

30 de minute de aplauze la final, depresii, căţei, servitori şi o sinucidere lentă

Maria Callas repetă rar, îi tremură vocea, dă vina pe cura ei de slăbire, îşi pierde încrederea în ea. Franco Zefierelli o apără: “Maria n-a fost niciodată mai în voce ca acum şi mai frumoasă, o pasăre Ibis, o minunată lebădă neagră”.

Are premieră la Covent Garden cu spectacolul “Tosca”. De la Milano pornesc spre Londra avioane. Fanii londonezii cu taburete, şaluri, termosuri stau noaptea la coadă, să prindă măcar un loc la galerie.

La final, englezii urlau sălbatic şi băteau frenetic palmele. Record unic: 30 de minute de aplauze. Muzicologii o descriau: “are sensibilitatea lui Sarah Bernardt”, “farmecul Gretei Garbo”, “o seducătoare rafinată”.

Viaţa de lux, prietenii bogaţi, localurile elegante, bijuteriile scumpe, hainele strălucitoare, toate acestea ascundeau fluxul şi refluxul comportamentului ei agresiv ce se înrăutăţea de la o zi la alta. La o reprezentaţie de gală, se pierde şi cade după lăsarea cortinei. Pompierii o transferă în cabină. “Nu ştiu ce mi s-a întâmplat. Toată seara am auzit cântând în locul meu o altă femeie”.

O vreme se retrage pe insula stearpă cumpărată de Aristotel Onassis pe care a cultivat-o cu grădini de chiparoşi, măslini, şi cele mai frumoase flori din lume. Ca să rodească ceva acolo a udat-o doi ani. Cucerită de jocul la bursă, vorbeşte despre acţiuni, obligaţiuni, investiţii, se laudă că e pricepută în afaceri.

După moartea lui Onassis nu mai iese din casă. Între 1965 şi 1977 trăieşte la Paris, în apartamentul din Avenue Georges-Mandel, printre depresii, cu mulţi căţei şi servitori. În 1976, reîncepe repetiţiile în secret la Teatrul “Champs-Eysées”.

O poză publicată într-un ziar alături de titlul: „Nu mai e în stare“…  Câştigă procesul împotriva ziaristului, renunţă la scenă, se retrage în singurătatea apartamentului ei. În 16 septembrie 1977, în urma unui stop cardio-respirator, piere.

Se bănuieşte că ar fi înghiţit prea multe somnifere, dar Placido Domingo a avut ultimul cuvânt: „Cred că n-avea nevoie să se sinucidă, era destul să fie lăsată să moară de durere că nu e lăsată să cânte“.

Cenuşa ei a fost răspândită în Marea Egee, doi ani mai târziu. Maria Callas a murit, dar muzica ei trăieşte. (Sursa: Camila Cederna – Mitul Calas)

Foto: Maria Callas, Aristotel Onasis – facebook, wikipedia

19
/11
/19

„Travling: Tradiții Creative” este o încercare de video-documentare a modalităților prin care patrimoniul cultural și natural contribuie la dezvoltarea comunităților, din punct de vedere economic, turistic, social, cultural și identitar.

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucia Boia (editura Humanitas).

21
/08
/19

Cioran este perceput îndeobște a fi fost un filosof nihilist. Totul (mai puțin muzica clasică) îi repugna gânditorului din Rășinari (consacrat la Paris). Cu toate acestea, Emil Cioran a publicat în 1986, la Gallimard, o lucrare intitulată „Exerciții de admirație”.

15
/08
/19

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

14
/08
/19

Pe 10 august s-au împlinit 135 de ani de la nașterea, la Brăila, a scriitorului Panait Istrati. Am selectat pentru dumneavoastră câteva repere biografice (așa cum apar în Panait Istrati, „Opere”, Editura Academiei Române, București, 2003).

30
/07
/19

În timp ce în România, în primii ani după Revoluție, cinema-ul de ficțiune se răfuia gălăgios cu trecutul recent, iar documentarul era în derută, cvasi-inexistent, după prăbușirea Studioului Sahia, un tânăr fotograf din Germania, plecat în copilărie din Banatul românesc, Dobrivoie Kerpenisan, realiza două documentare splendide despre oamenii din satul natal.

30
/07
/19

S-a stins din viață, în această dimineață, la vârsta de 76 de ani, cunoscuta actriţă Florina Cercel. În cei peste 50 de ani de carieră, a interpretat peste 100 de roluri în teatru şi film, roluri prin care a fascinat de fiecare dată publicul spectator. Actrița, care suferea de mai mulți ani de cancer pulmonar, a murit în locuința sa din București.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

Page 1 of 3012345...102030...Last »