Un nou premiu important pentru Cărtărescu! Premio Formentor de las Letras 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-nou-premiu-important-pentru-cartarescu-premio-formentor-de-las-letras-2018/

Scriitorul Mircea Cărtărescu va primi Premio Formentor de las Letras 2018 la Palma de Mallorca şi va face un turneu în Spania pentru promovarea romanului “Cegador (Orbitor)”, recent apărut la editura Impedimenta din Madrid.

Un articol de Petre Ivan|26 septembrie 2018

Începând  de astăzi, 26 septembrie,  Cărtărescu se va afla în Palma de Mallorca pentru ceremonia de decernare a Premiului Formentor de las Letras 2018 şi pentru un turneu organizat de Editorial Impedimenta pentru lansarea ediţiei spaniole a volumului “Orbitor Aripa stângă”.

“Considerăm că venirea lui Mircea Cărtărescu în Spania este o excelentă oportunitate de a întâlni unul dintre cei mai originali, captivanţi şi străluciţi autori ai lumii literare europene actuale”, a spus Enrique Redel, directorul Editurii Impedimenta.

Publicată într-un prim tiraj de 10.000 de exemplare, în traducerea lui Marian Ochoa de Eribe, ediţia spaniolă a romanului “Orbitor. Aripa stângă”, de Mircea Cărtărescu, a devenit în numai câteva zile de la apariţie cartea săptămânii în două dintre cele mai importante cotidiene de limbă spaniolă, El País şi La Opinión.

Editorul spaniol anunţă cu bucurie excelenta primire de care a avut parte primul volum al trilogiei “Orbitor” în presa spaniolă. Un titlu mult aşteptat ce apare la un an de la publicarea ediţiei spaniole a “Solenoidului” (15.000 de exemplare vândute până în prezent), şi care are deja o excelentă receptare atât în cotidiene, în presa culturală, precum şi printre cititori.

“O poveste pe cât de uimitoare, pe atât de fascinantă. Cărtărescu este unul dintre acei scriitori din care este esenţial să citim ceva înainte de a muri”, scria Antonio J. Ubero în La Opinión. “Una dintre cele mai stimulatoare experienţe de lectură din ultimele decenii”, după părerea lui Pablo Bujalance, Diario de Sevilla.

Cărţile lui Mircea Cărtărescu au fost traduse, până în prezent, în 24 de limbi şi au primit importante premii internaţionale: Premiul literar Giuseppe Acerbi, Italia (2005); Premiul internaţional pentru literatură de la Vilenica, Slovenia (2011); Premiul internaţional pentru literatură al oraşului Berlin (2012); Premiul internaţional pentru poezie Novi Sad, Serbia (2013); Premiul internaţional Spycher-Leuk, Elveţia (2013); Premiul La tormenta en un vaso, Spania (2014); Premiul Euskadi de Plata, San Sebastián (2014); Premiul oraşului Leipzig pentru înţelegere europeană (2015); Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană (2015); Premiul “Gregor von Rezzori”, Florenţa (2016), Premiul Leteo, Spania (2017); Premiul “Thomas Mann” pentru literatură (2018), Premio Formentor de las Letras (2018).

Foto: Mircea Cărtărescu (via Ioana Nicolaie)

21
/01
/20

„Gradul de încredere în pseudoştiinţă este direct proporţional cu gradul de neîncredere în ştiinţă”. E una dintre afirmațiile din noua carte a lui Alex Doppelgänger, publicată în colecția Știință a Editurii Humanitas, „Pământul este plat!”.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

15
/01
/20

La 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, vă invităm să-l redescoperim prin intermediul fragmentelor de amintiri lăsate de 7 dintre aceia care l-au cunoscut îndeaproape, precum Ioan Slavici sau I. L. Caragiale.

14
/01
/20

Născut pe 14 martie 1879, la Ulm, în Germania, Albert Einstein murea pe 18 aprilie 1955, în New Jersey. Deținător al Premiului Nobel în fizică (1921), savantul a dus o viață care continuă să capteze interesul.

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

Pagina 10 din 108« Prima...89101112...203040...Ultima »