Un nou roman de Anthony Burgess, „Moartea la Deptford”, în dezbatere la librăria Humanitas de la Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-nou-roman-de-anthony-burgess-moartea-la-deptford-in-dezbatere-la-libraria-humanitas-de-la-cismigiu/

Joi, 14 ianuarie 2016, la ora 19.00, cititorii sunt invitaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Moartea la Deptford, o poveste despre viaţa tumultoasă a poetului şi dramaturgului elisabetan Christopher Marlowe, o bijuterie literară semnată de Anthony Burgess, faimosul autor al Portocalei mecanice.

Un articol de Petre Ivan|13 ianuarie 2016

Vor vorbi despre carte George Volceanov , traducătorul romanului şi criticii literari Bedros Horasangian şi Cosmin Ciotloş iar actorul István Téglás va citi câteva fragmente. Gazda întâlnirii va fi Denisa Comanescu, director general Humanitas Fiction.

Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021 311 40 01 sau la adresa de email [email protected], în limita celor 80 de locuri disponibile, până la data de 14 ianuarie, ora 18.30.

Scris de Anthony Burgess în ultimul său an de viaţă, 1993, romanul Moartea la Deptford este un pandant la Ochii doamnei mele (dedicat Marelui Will şi publicat de Humanitas Fiction în martie 2015) şi reconstituie, pe fundalul Angliei elisabetane, viaţa tumultuoasă a lui Christopher Marlowe, dramaturg, poet şi traducător adulat de Shakespeare şi de mulţi dintre contemporanii săi, dar şi agent secret al Coroanei.

Provenit din modesta familie a unui ciubotar din Canterbury, Kit Marlin (Christopher Marlowe) ajunge student bursier la Cambridge, este recrutat ca agent secret al Coroanei şi duce o existentă dublă, pendulând între lumea teatrului și a poeziei și nenumăratele misiuni primejdioase pe care se vede silit să le îndeplinească. Devenit membru al faimoasei Şcoli a Nopţii, prezidate de Sir Walter Raleigh (în realitate un grup de rafinaţi intelectuali care încearcă să armonizeze dogma religioasă cu descoperirile ştiintei), suspectat de ateism şi homosexualitate, de practici oculte şi satanism şi, în ultimă instantă, de trădare, Kit se trezeşte prins în menghina fortelor politice antagoniste ale epocii elisabetane, sfârşind în împrejurări dubioase.

În egală măsură roman istoric şi palpitant thriller în tradiţia romanului de spionaj, acest veritabil testament literar al lui Burgess readuce la viaţă figura uimitoare, marcată de un nonconformism exarcebat, a lui Christopher Marlowe, şi argumentează convingător de ce Shakespeare l-a eclipsat în timp, fără a-l depăşi însă niciodată.

Personalitatea complexă a scriitorului britanic ANTHONY BURGESS (25 februarie 1917-22 noiembrie 1993) continuă să incite şi să deconcerteze. Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător şi critic, viaţa şi arta sa ţin amândouă de paradox. Cea mai cunoscută carte a sa, Portocala mecanică (A Clockwork Orange, 1962, 2012; Humanitas Fiction, 2014) a devenit o carte-cult, despre violenţa dusă la paroxism, consecinţele reprimării tuturor instinctelor agresive şi anularea posibilităţii de a alege. Pe lângă cele peste 30 de romane, Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii şi un libret de operă.

În cadrul târgului de carte Gaudeamus 2015 , George Volceanov a fost recompensat cu premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian” pentru remarcabila transpunere în limba română a romanelor „Ochii doamnei mele” şi „Moartea la Deptford” de Anthony Burgess, ambele publicate în colecţia Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction.

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.