Un nou roman de Doina Ruști, la Polirom: „Mâţa Vinerii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-nou-roman-de-doina-rusti-la-polirom-mata-vinerii/

Editura Polirom a publicat în această săptămână un nou roman semnat de Doina Ruşti, una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane: „Mâţa Vinerii”, colecţia „Fiction Ltd.”, volum disponibil şi în format digital.

Un articol de Liliana Matei|26 februarie 2017

Cărturești Carusel va găzdui în data de 9 martie, joi, începând cu ora 19.00, un eveniment dedicat cărții, un experiment de lectură cu autoarea și invitații săi: Marius Constantinescu, Ovidiu Șimonca și Hauxlographe (Bogdana Dima – saxofon, voce, Dan – electronice; Cristian Fierbințeanu – bass, voce).

De asemenea, autoarea va avea întâlniri cu cititorii în orașe precum Sibiu, Brașov, Cluj, Oradea, Timișoara, Galați, Brăila, Iași, Suceava. Mai multe detalii, în curînd, pe www.polirom.ro.

București, 1798. Bucătăria ocultă a Bucureștiului într-un roman situat în continuarea Manuscrisului fanariot. Cărăbușii prăjiți, crumilla cum animis, plăcintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sunt numai câteva dintre mixturile vrăjite care conduc firele unei narațiuni cu final amplu.

Noua carte a Doinei Ruşti are toate datele unei poveşti captivante: foarte multă fantezie, un fir epic împletit cu mâna sigură a unui povestitor care ştie cum să te ademenească, o atmosferă atât de puternică, încât te urmăreşte multă vreme după ce ai închis cartea şi, nu în ultimul rând, un subtext ce te trimite spre tainele Lumii şi ale Literaturii. Derulându-şi întâmplările – la limita dintre magic şi fantastic – în decorul unui Bucureşti pitoresc din preajma anului 1800 (luat ca pretext, de fapt, pentru o naraţiune ce transcende datele unui cadru istoric documentabil), ţa Vinerii trasează, ca prin vis, limitele unui univers ficţional în care se amestecă, în doze potrivite, ca în alambicul unui alchimist, substanţele înşelătoare ale realului şi acelea, atât de pregnante, ale unei irealităţi (sau suprarealităţi), ce irump în plin cotidian. Negustori, vrăjitori, spiritişti, bucătari de la Curtea Domnească, îndrăgostiţi, domnişoare cu ifose, ambasadori de pe diferite meleaguri, arnăuţi, funcţionari ai Înaltei Porţi, domni maziliţi şi domni proaspăt înscăunaţi, uneltitori de tot felul, revoluţionari, bonapartişti, scamatori şi trimişi ai lui Sator populează spaţiul carnavalesc al acestui roman fantast, cu subterane ce conduc până departe, spre lumi abia bănuite.” (Bianca Burţa-Cernat)

Scriitura Doinei Ruşti are calităţi literare excepţionale.” (Antonio J. Ubero, La Opinión de Murcia)

Romanele Doinei Ruşti au consistenţă, mister şi final neaşteptat.” (Stato Quotidiano)

Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la târguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre acestea, amintim „Zogru” (2006, 2013), „Fantoma din moară” (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, şi „Lizoanca la 11 ani” (2009, în pregătire la Polirom cu titlul „Lizoanca”), recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române.

Bestsellerul „Manuscrisul fanariot” (2015, 2016) a deschis seria ficţiunii istorice, în care se înscrie şi „ţa Vinerii”.

Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist.

 

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.