Un nou volum de Nina Cassian, la Editura Frontiera
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-nou-volum-de-nina-cassian-la-editura-frontiera/

Editura Frontiera anunţă un nou titlu semnat de Nina Cassian, publicat într-o ediţie adaptată grafic pentru copiii de astăzi: „Roşcată-ca-Arama şi cei şapte şoricari”. Ilustraţiile cărţii sunt semnate de Andrei Tache.

Un articol de Liliana Matei|5 noiembrie 2021

Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari face parte din seria de autor Nina Cassian, care a început la Editura Frontiera cu Povestea a doi pui de tigru, numiți Ninigra și Aligru (ilustrații Karda Zenko) și care va continua anul viitor cu o nouă ediție ilustrată a Prințului Miorlau.

Roșcată-ca-Arama este mama a șapte pui de șoricar: Sugiuc, Croc, Trigon, Morcovel, Nisipica, Săbiuța și Nasulina. Așa cum se întâmplă la căței, puii sunt dați spre adopție – toți, cu excepția Nasulinei, care rămâne cu mama. Cu toții se reunesc o dată pe an (pe 31 februarie!) și își povestesc aventurile. La reuniunea anuală lipsește însă Trigon, a cărui dispariție este o adevărată enigmă, dar și punctul în care cartea decolează în… spațiu!

„Literatura pentru copii a Ninei Cassian este de neocolit, pentru că are tot ce trebuie pentru a seduce copiii de astăzi: inventivitate, jocuri de cuvinte, umor și suspans. Am onorat această autoare cu ediții noi, ilustrate de artiști contemporani, pentru a o repune pe harta bibliografiei școlare”, spune Ileana Achim, Director Editorial al Editurii Frontiera.

Cartea „Roșcată-ca-Arama și cei șapte șoricari” este disponibilă pe site-ul editurii la prețul de 39 lei.

Nina Cassian (1924-2014) a fost o artistă extrem de talentată, cu o operă variată și, în același timp, controversată. A compus muzică, a scris poezie, literatură pentru copii și eseuri, a tradus din limbile germană, engleză, franceză și rusă. A fost poetă suprarealistă și inventatoarea unei limbi poetice noi, limba „spargă”, dar și poetă angajată ideologic în anii ’50 ai regimului comunist. După ce a renunțat să mai scrie la cerințele Partidului, a revenit la un lirism autentic și a abordat, totodată, literatura pentru copii. Din 1985, Nina Cassian s-a stabilit la New York, poemele sale fiind publicate de prestigioase reviste americane de poezie.

Andrei Tache (n. 1988) este arhitect și grafician, călător printr-o multitudine de mijloace expresive, de la poezie la ceramică. Trăiește, lucrează și explorează în București. Acest volum al Ninei Cassian este primul exercițiu amplu pe tărâmul ilustrației de carte, împletind desenul cu detaliile de paginare. Stilul fluid pe care îl dezvoltă pe frontiera dintre figurativ și simbol folosește linii moi și culori voioase, ascunde detalii cu subtext și secvențe de umor – recomandat celor mici și celor mari.

Editura Frontiera publică autori importanți pentru copii din literatura universală și este, totodată, creatoare de carte românească ilustrată. Mai multe detalii și noutăți editoriale găsiți pe www.editurafrontiera.ro și conturile de Facebook și Instagram ale editurii.

 

 

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.