„Un om integru”. Viaţă grea ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-om-integru-viata-grea/

CRONICĂ DE FILM Ales anul trecut cel mai bun film al secţiunii Un Certain Regard de la Cannes, „Un om integru”, scris şi regizat de iranianul Mohammad Rasoulof, denunţă corupţia şi nedreptăţile din Iran, motiv pentru care a şi fost interzis în această ţară. Acum rulează şi în cinematografele din România.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 august 2018

Reza trăieşte cu soţia, Hadis, directoarea unei şcoli de fete, şi cu băiatul lor într-o casă dintr-o zonă rurală, aproape de Teheran, în Iran. Bărbatul, mai degrabă taciturn şi mereu îngândurat, apăsat de griji, are un iaz de peşti, pe care îi vinde pentru a-şi asigura o parte din existenţă.

Încă de la început, aflăm că Reza, care ocupă prim-planul în prima parte a filmului, vrea să fie un om cât mai onest – refuză, de pildă, să dea mită angajatului unei bănci pentru a scăpa de penalizări la un credit încă neachitat. Preferă, în schimb, să vândă una din cele două maşini ale familiei pentru a scăpa de datorie.

Bunătatea îi este pusă însă la încercare atunci când peştii îi mor din cauză că lacul nu mai este alimentat cu apă proaspătă, şi asta pentru că oamenii unui presupus mafiot (oficial, afacerist) din zonă opresc curgerea râului cu un baraj. Este, de fapt, o formă de presiune – proprietatea lui Reza şi a soţiei sale pare să stea în calea dezvoltării afacerilor temutului „stăpân”.

„Un om integru” redă transformarea lui Reza dintr-un bărbat cinstit, adept al corectitudinii, într-unul nevoit de circumstanţe să treacă la rândul său la mijloace condamnabile.

De la un punct, acest traseu psihologic, nu lipsit de forţă, devin previzibil, iar Mohammad Rasoulof, care este şi scenarist al filmului, nu pare să aibă răbdare cu nuanţele, cu subtilităţile. Filmul devine o denunţare directă, brută, a corupţiei într-atât de puternic înrădăcinate în societatea iraniană, încât nimeni nu pare să poată scăpa de ea.

Toate obstacolele care îi apar în cale lui Reza duc la un singur deznodământ posibil: capitularea este iminentă, însă consecinţele pot fi violente.  Transformarea protagonistului nu este întotdeauna credibilă (asta şi pentru că îi sunt puse pe umeri nenumărate greutăţi), iar unele secvenţe scârţâie la dialoguri, cum este o ceartă între el şi soţia sa, care îi reproşează în cele din urmă problemele pe care le aduce familiei (tocmai fusese eliberat din închisoare), deşi până atunci părea să fie cea mai dedicată apărătoarea a soţului său.

Ea ocupă, de altfel, centrul atenţiei în a doua parte a filmului, mai ales cât soţul este în detenţie, şi este un personaj mai complex.

Filmul are un ritm alert, lăsând senzaţia ca a fost făcut dintr-un simţ al urgenţei, ca un strigăt de disperare (de altfel, la fel ca Jafar Panahi, şi Mohammad Rasoulof este şicanat de autorităţi, astfel că realizarea filmelor, în condiţii de cvasi-clandestinitate, devine în sine un gest deopotrivă de curaj şi de sfidare).

„Un om integru” este un film politic, construit pe scheletul unei poveşti despre decizii cu încărcătură etică. Rasoulof  mizează mult pe elipse, lăsându-i spectatorului sarcina de a completa, din puţin informaţii, tabloul general: o lume decăzută moral, opresivă, chiar distrugătoare.

„Un om integru” a intrat la 31 august în cinematografe, fiind distribuit de Voodoo Films.

12
/08
/18

Cea de-a 24-a ediţie a Sarajevo Film Festival se desfăşoară în perioada 10-17 august 2018. Institutul Cultural Român de la Viena este pentru al patrulea an la rând partener al Sarajevo Film Festival, sprijinind prezenţele româneşti la festival.

10
/08
/18

Rulează în cinematografe filmul artistic „Copacul vrajbei noastre”, regizat de H.G. Sigurosson. O peliculă islandeză, ciudată, crudă și comică.

09
/08
/18

Lungmetrajul documentar „Dancer”, regizat de Steven Cantor, va deschide, pe 6 septembrie, de la ora 19.00, la Cinema „Elvire Popesco”, cea de-a de-a patra ediție a Bucharest International Dance Film Festival, în cadrul căruia spectacolul „IRIS” al finlandezei Johanna Nuutinen va fi prezentat în premieră în România.

09
/08
/18

MEDA SAU PARTEA NU PREA FERICITĂ A LUCRURILOR, film dublu premiat la Sarajevo, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost proiectat la ANONIMUL marți, 7 august, în deschiderea Serii Filmului Românesc, în prezența regizorului, a producătorului și a unei părți din echipă.

08
/08
/18

Thrillerul SF „MEG: Confruntare în Adâncuri” aduce o nouă provocare pentru Jason Statham în filmul regizat de Jon Turteltaub, care are premiera în cinematografele din ţară pe 10 august. Turteltaub este autorul unor filme precum: While You Were Sleeping, Phenomenon, Instinct , National Treasure / Comoara națională, The Sorcerer's Apprentice / Ucenicul vrăjitor sau Last Vegas / Burlaci întârziați.

08
/08
/18

Se împlinesc, astăzi, 35 de ani de când Emanoil Petruţ, unul dintre cei mai apreciaţi actori români, s-a stins din viață. În fotografia de mai jos, realizată în anul 1972, pe platorile de filmare ale peliculei „Ciprian Porumbescu”, Emanoil Petruţ interpretează rolul preotului Iraclie Porumbescu, tatăl lui Ciprian Porumbescu (jucat în film de Vlad Rădescu).

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

07
/08
/18

Filmele despre conflictele suburbane dintre vecinii terorizați și vecinii teritoriali au devenit populare încă din zilele lui Buster Keaton, dar este o adevărată surpriză faptul că regizorul islandez Hafsteinn Gunnar Sigurõsson împachetează atât de multă emoție în noul său film, „Copacul vrajbei noastre”, care va ajunge  în cinematografele din România din 10 august.

06
/08
/18

PREVIEW Am intrat în a doua jumătate a anului, iar cinematografia română se pregătește pentru filmele toamnei. Aproape 20 de titluri ar urma să ajungă pe marile ecrane, printre care unele semnate de Paul Negoescu, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Radu Muntean sau Stere Gulea. „Touch Me Not” rămâne pentru 2019.

04
/08
/18

„Castle Rock” îi duce pe telespectatori în lumea terifiantă creată de autorul Stephen King și combină latura mitologică și poveștile intime ale personajelor din operele cele mai îndrăgite ale lui King într-o saga epică, plină de întuneric, a cărei acțiune are loc la câțiva kilometri de pădurea din Maine.

03
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Cunoscut pentru scurtmetrajul „O zi bună de plajă”, premiat cu Ursul de Aur la Berlin în 2008, şi pentru lungmetrajul de debut „Lupu” (2013), regizorul Bogdan Mustaţă revine cu un film cvasi-experimental de o oră, realizat în 3D, „My Life Rehearsed In One Leg”.

03
/08
/18

Ajuns anul acesta la cea de-a 9-a ediție, Divan Film Festival anunță o selecție plină de surprize și premiere de neratat de-a lungul celor nouă zile de festival, în perioada 24 august – 1 septembrie, în Craiova și Port Cultural Cetate. Printre acestea se numără proiecția în avanpremieră națională a celui mai nou film regizat de Florin Șerban, “Dragoste 1: Câine” și proiecția specială a filmului “Moromeții”.

03
/08
/18

Cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL propune publicului filme prezentate în premieră în România, un program special dedicat regizorului Emir Baigazin, ce va fi recompensat anul acesta cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale, dezbateri, precum și o serie de concerte și DJ set-uri.

02
/08
/18

Cea de-a patra ediție a Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 6 - 9 septembrie 2018, găzduit de șase spații din Capitală. Tema ediției din acest an a singurului festival de gen din România o reprezintă „[re]tracing”- urmele pe care timpul le-a lăsat în viețile oamenilor și ale comunităților din care fac parte.

02
/08
/18

"Cred că orice actor are nevoie de modele. Da, am avut modele printre marii actori de la Craiova: Vasile Cosma, Ion Pavlescu, Paula Culiţă, Petre Gheorghiu-Dolj, Tudor Gheorghe, Valer Dellakeza. Au fost şi cei din Bucureşti: George Constantin, Amza Pellea, Ştefan Iordache, Gina Patrichi, Mariana Mihuţ. Ei bine, nu se poate fără ei." - Marcel Iureş.

Page 50 of 259« First...102030...4849505152...607080...Last »