„Un om integru”. Viaţă grea ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-om-integru-viata-grea/

CRONICĂ DE FILM Ales anul trecut cel mai bun film al secţiunii Un Certain Regard de la Cannes, „Un om integru”, scris şi regizat de iranianul Mohammad Rasoulof, denunţă corupţia şi nedreptăţile din Iran, motiv pentru care a şi fost interzis în această ţară. Acum rulează şi în cinematografele din România.

Un articol de Ionuţ Mareş|31 august 2018

Reza trăieşte cu soţia, Hadis, directoarea unei şcoli de fete, şi cu băiatul lor într-o casă dintr-o zonă rurală, aproape de Teheran, în Iran. Bărbatul, mai degrabă taciturn şi mereu îngândurat, apăsat de griji, are un iaz de peşti, pe care îi vinde pentru a-şi asigura o parte din existenţă.

Încă de la început, aflăm că Reza, care ocupă prim-planul în prima parte a filmului, vrea să fie un om cât mai onest – refuză, de pildă, să dea mită angajatului unei bănci pentru a scăpa de penalizări la un credit încă neachitat. Preferă, în schimb, să vândă una din cele două maşini ale familiei pentru a scăpa de datorie.

Bunătatea îi este pusă însă la încercare atunci când peştii îi mor din cauză că lacul nu mai este alimentat cu apă proaspătă, şi asta pentru că oamenii unui presupus mafiot (oficial, afacerist) din zonă opresc curgerea râului cu un baraj. Este, de fapt, o formă de presiune – proprietatea lui Reza şi a soţiei sale pare să stea în calea dezvoltării afacerilor temutului „stăpân”.

„Un om integru” redă transformarea lui Reza dintr-un bărbat cinstit, adept al corectitudinii, într-unul nevoit de circumstanţe să treacă la rândul său la mijloace condamnabile.

De la un punct, acest traseu psihologic, nu lipsit de forţă, devin previzibil, iar Mohammad Rasoulof, care este şi scenarist al filmului, nu pare să aibă răbdare cu nuanţele, cu subtilităţile. Filmul devine o denunţare directă, brută, a corupţiei într-atât de puternic înrădăcinate în societatea iraniană, încât nimeni nu pare să poată scăpa de ea.

Toate obstacolele care îi apar în cale lui Reza duc la un singur deznodământ posibil: capitularea este iminentă, însă consecinţele pot fi violente.  Transformarea protagonistului nu este întotdeauna credibilă (asta şi pentru că îi sunt puse pe umeri nenumărate greutăţi), iar unele secvenţe scârţâie la dialoguri, cum este o ceartă între el şi soţia sa, care îi reproşează în cele din urmă problemele pe care le aduce familiei (tocmai fusese eliberat din închisoare), deşi până atunci părea să fie cea mai dedicată apărătoarea a soţului său.

Ea ocupă, de altfel, centrul atenţiei în a doua parte a filmului, mai ales cât soţul este în detenţie, şi este un personaj mai complex.

Filmul are un ritm alert, lăsând senzaţia ca a fost făcut dintr-un simţ al urgenţei, ca un strigăt de disperare (de altfel, la fel ca Jafar Panahi, şi Mohammad Rasoulof este şicanat de autorităţi, astfel că realizarea filmelor, în condiţii de cvasi-clandestinitate, devine în sine un gest deopotrivă de curaj şi de sfidare).

„Un om integru” este un film politic, construit pe scheletul unei poveşti despre decizii cu încărcătură etică. Rasoulof  mizează mult pe elipse, lăsându-i spectatorului sarcina de a completa, din puţin informaţii, tabloul general: o lume decăzută moral, opresivă, chiar distrugătoare.

„Un om integru” a intrat la 31 august în cinematografe, fiind distribuit de Voodoo Films.

17
/01
/18

CRONICĂ DE FILM Fără a fi inovator, „Pororoca”, al treilea lungmetraj al regizorului Constantin Popescu, este totuşi un film solid, intens, în care Bogdan Dumitrache face probabil cel mai puternic rol al său de până acum.

17
/01
/18

Pororoca, filmul care i-a adus trofeul pentru Cel mai bun actor lui Bogdan Dumitrache la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian, va fi prezentat în competiția Voices a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam, care va avea loc în perioada 24 ianuarie - 4 februarie.

16
/01
/18

Cele mai titrate filme europene ale anului 2017, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, vor putea fi urmărite în cadrul Oscar Weekend. Evenimentul, care are loc în weekend-ul 19-21 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, se află anul acesta la a patra ediție.

15
/01
/18

Lungmetrajul „Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă” al Adinei Pintilie a fost selectat în competiţia Festivalului de Film de la Berlin, care va avea loc în perioada 15 - 25 februarie. Cu Tomas Lemarquis şi Laura Benson în distribuţie şi produs de Manekino Film, „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not” marchează debutul în lungmetraj al regizoarei Adrina Pintilie, care semnează şi scenariul.

12
/01
/18

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment ce recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone a ajuns la cea de-a XII-a ediție și va avea loc în martie 2018, la București. Anul acesta, peste 20 de filme documentare și de ficțiune lansate în cinema în 2017 sunt eligibile pentru a fi jurizate şi nominalizate la Premiile Gopo 2018.

11
/01
/18

Emisiunea cu ajutorul căreia telespectatorii răsfoiesc, de peste 52 de ani, singurul dicţionar enciclopedic pe micul ecran surprinde cu noutăţi la începutul anului 2018. Documentare realizate de profesioniştii de la reputatele companii ARTE, ORF, AMPERSAND etc. vor putea fi urmărite în premieră pe postul TVR 1, la Teleenciclopedia, începând cu sâmbătă, 13 ianuarie, ora 18.50.

09
/01
/18

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou titlu al regizorului american Alexander Payne, „Downsizing” are o extravagantă și lăudabil de curajoasă premisă SF, tratată antispectacular. Rezultă un film cu destule momente vizuale reușite, dar cu o miză mică, pe măsura protagoniștilor mini-oameni.

09
/01
/18

Peter O'Toole, Jacqueline Bisset, Peter Strauss, John Travolta, Vince Vaughn sau Sharon Stone sunt doar câţiva dintre marii actori pe care cinefilii îi pot vedea în ianuarie, la TVR 2, în filme difuzate de luni până joi, de la ora 20.10.

08
/01
/18

Filmul „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“ şi miniseria „Big Little Lies“ sunt marii câştigători ai galei Globurile de Aur 2018, care a avut loc duminică seară în Los Angeles. „The Post“, filmul lui Steven Spielberg, cu Meryl Streep şi Tom Hanks în distribuție - producție nominalizată la șase categorii -  a fost perdantul galei, necâștigând nicun trofeu.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

Page 70 of 260« First...102030...6869707172...8090100...Last »