„Un om la locul lui” a intrat în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-om-la-locul-lui-a-intrat-in-cinematografe/

„Un om la locul lui”, filmul de debut în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, rulează din 23 noiembrie în mai multe cinematografe din ţară. Din distribuţie fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeş, Mădălina Constantin şi Adrian Titieni.

Un articol de Liliana Matei|24 noiembrie 2018

Filmul poate fi văzut în București (Cinema City AFI Cotroceni, Grand Cinema and More Băneasa, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Cinema Pro), Arad (Cinema Arta), Brașov (Cinemateca Patria), Brăila (Cinefeel), Cluj Napoca (Cinema Victoria), Gura Humorului (Centrul Cultural Gura Humorului), Iași (Cinema Iași), Pitești (Cinema Trivale), Slobozia (Filme Slobozia), Timișoara (Casa Artelor).

Prima proiecție de gală, în prezența echipei, a avut loc la Brașov (vineri, 23 noiembrie, ora 19.00, Cinemateca Patria), iar următoarele sunt programate la Brăila (sâmbătă, 24 noiembrie, ora 19.00, Cinefeel) și Timișoara (miercuri, 28 noiembrie, ora 19.30, Casa Artelor).

„Un om la locul lui” a avut premiera mondială în cadrul secțiunii New Directors a Festivalului de Film de la San Sebastian și a fost selectat în competiția dedicată regizorilor aflați la debut a festivalului de film de la Namur.

„Un om la locului lui” spune povestea lui Petru, inginer de foraj într-o companie multinațională, care e pe cale să devină soț și tată atunci când Sonia, amanta lui, e implicată într-un accident grav de mașină. Pe măsură ce opțiunile sale se restrâng tot mai mult, Petru caută calea onorabilă de ieșire dintr-un triunghi amoros care se zgâlțâie din toate laturile. Filmul este o adaptare a romanului „Firesc”, de Petre Cimpoeșu, cu Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădălina Constantin și Adrian Titieni.

„Un om la locul lui” este produs de 4 Proof Film, în co-producție cu Oblique Media Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dafora, Mindshare Media, Romaqua Group, Star Foods, OMD, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune. Distribuit de Domestic Film.

Scenariul și regia sunt semnate de Hadrian Marcu. Imaginea îi aparține lui Adrian Silișteanu.
Montaj – Alexandru Radu, sunet – Sebastian Zsemlye, scenografie – Bogdan Ionescu, costume – Alexandra Alma Ungureanu, casting – Florentina Bratfanof, producător executiv – Titi Rădoaie, coproducător – Adela Vrînceanu Celebidachi, producători – Anamaria Antoci, Adrian Silișteanu.

Detalii pe pagina oficială de Facebook.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.