„Un om la locul lui” – un film despre decizii imposibil de asumat, din 23 noiembrie în cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-om-la-locul-lui-un-film-despre-decizii-imposibil-de-asumat-din-23-noiembrie-in-cinema/

Petru Tudoran (Bogdan Dumitrache), inginer de foraj într-o companie multinaţională, a primit o ofertă de muncă la Bucureşti. Viitoarea soţie este însărcinată. Fosta iubită a suferit un accident înfiorător. Acum trebuie să facă o alegere. „Un om la locul lui”, un film despre decizii imposibil de asumat, scris şi regizat de Hadrian Marcu, în cinematografe din 23 noiembrie. O adaptare liberă după romanul „Firesc” al lui Petru Cimpoeşu, cu Bogdan Dumitrache, Ada Galeş, Mădălina Constantin şi Adrian Titieni.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2018

Petru (Bogdan Dumitrache) este un om la locul lui. Un om decent, fără erori flagrante în palmares, un om ale cărui alegeri îl aduc în situația dificilă pe care o traversează pe parcursul filmului.

Laura (Ada Galeș), viitoarea soție, tânără, emotivă, medic într-un oraș de provincie din România, visează la un mariaj ca-n reviste alături de Petru, în timp ce așteaptă un copil.
Sonia (Mădălina Constantin), colega lui de muncă, dar și fostă iubită, inginer geolog, o femeie matură, căsătorită, suferă un accident în urma căruia își pierde un picior.
Petru caută un echilibru imposibil între două femei cu care împarte feluri diferite de iubire.

„În mod instinctiv, oamenii caută afecțiune, dar afecțiunea vine la pachet cu o altă persoană, ceea ce poate face situația complicată. Câteodată e de preferat singurătatea, dar aceasta nu este o opțiune pe termen lung. Această contradicție creează pentru unii dintre noi o permanentă stare de conflict. Filmul încearcă să redea lupta interioară a unui bărbat și eșecul acestuia de a se înțelege pe sine. Eșecul de a evolua pe plan personal și degradarea cauzată de repetarea inconștientă a greșelilor.”, spune regizorul Hadrian Marcu.

„Un om la locul lui” a avut premiera mondială în cadrul secțiunii New Directors a Festivalului de Film de la San Sebastian, iar de vineri, 23 noiembrie, va rula în cinematografele din România.

Hadrian Marcu (n. 1976, Brăila) a absolvit Facultatea de Drept în 1999, iar  în 2003 a început studiile la Facultatea de Regie a Universității Media.

Credit Foto: Ionut Macri

A lucrat ca regizor secund pentru lungmetrajul „Hârtia va fi albastră, în regia lui Radu Muntean, iar din filmografia sa mai fac parte opt scurtmetraje, printre care se regăsesc „Domnul David”, „Unchiul Victor” şi „Joi”, acesta din urmă fiind selecţionat în competiţiile oficiale ale festivalurilor de film de la Namur, Thessaloniki și  Hamburg.

De-a lungul carierei sale, Hadrian Marcu a fost asistent de regie pentru aproximativ 80 de reclame, realizate în colaborare cu unele dintre cele mai prestigioase case de producție din România și din străinătate.

„Un om la locul lui” este produs de 4 Proof Film, în co-producție cu Oblique Media Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dafora, Mindshare Media, Romaqua Group, Star Foods, OMD, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune. Distribuit de Domestic Film.

Scenariul și regia sunt semnate de Hadrian Marcu. Imaginea îi aparține lui Adrian Silișteanu. Montaj – Alexandru Radu, sunet – Sebastian Zsemlye, scenografie – Bogdan Ionescu, costume – Alexandra Alma Ungureanu, casting – Florentina Bratfanof, producător executiv – Titi Rădoaie, coproducător – Adela Vrînceanu Celebidachi, producători – Anamaria Antoci, Adrian Silișteanu.

Foto: Un om la locul lui – facebook

15
/01
/24

Teatrul Maghiar de Stat Cluj își ia cu tristețe rămas bun de la actorul András Csíky, laureat al premiilor Kossuth și Jászai Mari, distins cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, care s-a stins din viață în data de 13 ianuarie 2024, la vârsta de 94 de ani

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.

11
/01
/24

Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans).