“Un pas în urma serafimilor” – cele mai multe nominalizări la Gopo 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-pas-in-urma-serafimilor-cele-mai-multe-nominalizari-la-gopo-2018/

“6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil), “Breaking News” (r. Iulia Rugină), “Fixeur” (r. Adrian Sitaru), “Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” (r. Emanuel Pârvu) şi “Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu) sunt cele cinci lungmetraje care intră anul acesta în cursa pentru trofeul Gopo, creaţia sculptorului Adrian Ilfoveanu, la categoria Cel mai bun film.

Un articol de Petre Ivan|1 martie 2018

23 de lungmetraje românești lansate în cinematografe în 2017 au fost luate în considerare de către juriu pentru desemnarea nominalizărilor celei de-a XII-a ediții a Premiilor Gopo.

Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 27 martie la Teatrul Național din Capitală.

Ana Mon Amour

La această ediție, cele mai multe nominalizări le-au strâns: “Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu) – 15 nominalizări, “6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil) și “Aniversarea” (r. Dan Chișu) – 8 nominalizări,“Ana, mon amour” (r. Călin Peter Netzer),“Breaking News” (r. Iulia Rugină) și“Fixeur” (r.Adrian Sitaru) – 7 nominalizări.

Pentru categoria Cel mai bun regizor, nominalizările sunt: Nae Caranfil pentru “6,9 pe scara Richter”, Călin Peter Netzer pentru “Ana, mon amour”, Iulia Rugină pentru “Breaking News”, Adrian Sitaru pentru “Fixeur” și Daniel Sandu pentru “Un pas în urma serafimilor”.

Diana Cavaliotti (“Ana, mon amour”), Voica Oltean (“Breaking News”), Ela Ionescu (“Dimineața care nu se va sfârși”), Cristina Flutur (“Hawaii”) și Ofelia Popii (“Portrete în pădure”) concurează pentru statueta acordată Celei mai bune actrițe într-un rol principal. La categoria Cea mai bună actriță într-un rol secundar, au fost nominalizate Carmen Tănase (“Ana, mon amour”), Simona Bondoc (“Aniversarea”),Diana Spătărescu (“Fixeur”), Rodica Lazăr (“Hawaii”) și Ana Ciontea (“Marița”).

Statueta Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol principal îi va reveni unuia dintre următorii protagoniști: Mircea Postelnicu (“Ana, mon amour”), Andi Vasluianu (“Breaking News”), Tudor Aaron Istodor (“Fixeur”), Alexandru Potocean (“Marița”), Șerban Pavlu (“Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”) și Vlad Ivanov (“Un pas în urma serafimilor”). În cursa pentru câștigarea statuetei acordate Celui mai bun actor într-un rol secundar intră Emanuel Pârvu și Lucian Ifrim (“Aniversarea”), Adrian Văncică (“Ultima zi”), Ali Amir și Ilie Dumitrescu Jr. (“Un pas în urma serafimilor”).

Dintre documentarele de lungmetraj care au intrat în atenția juriului de nominalizări, vor fi supuse votului producțiile: “Brașov 1987. Doi ani prea devreme” (r. Liviu Tofan),“Eu sunt Hercule” (r. Marius Iacob),“Ouăle lui Tarzan” (r. Alexandru Solomon), Planeta Petrila (r. Andrei Dăscălescu), Procesul (r. Claudiu Mitcu) și Țara moartă (r. Radu Jude).

La categoria Cel mai bun film european, criticii de film din juriul de nominalizări au votat pentru urmatoarele cinci titluri distribuite în cinematografele din România anul trecut: “Cealaltă parte a speranței” /“The Other Side of Hope” (r. Aki Kaurismäki), “Despre trup și suflet” / “On Body and Soul” (r. Ildikó Enyedi),“Dunkirk” / “Dunkirk” (r. Christopher Nolan), “Mister în Slack Bay” / “Ma loute’’ (r. Bruno Dumont) și“(M)ucenicul” / “(M)uchenik” (r. Kirill Serebrennikov).

Lista completă a nominalizărilor este disponibilă aici.

Nominalizările la toate categoriile Premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din profesioniști din domeniu: Nap Toader (regizor), Iuliana Tarnovețchi (producător), Barbu Bălășoiu (operator), Radu Corciova (scenograf), Gabriela Albu (exploatant) și criticii de film Irina Margareta Nistor, Cătălin Olaru, Cristian Mărculescu, Angelo Mitchievici, Ion Indolean.

După anunțarea nominalizărilor, aproximativ 450 de membri activi din industria cinematografică românească vor fi invitați să desemneze câștigătorii trofeelor Gopo 2018.

Foto: Un pas în urma serafimilor”, “Ana, mon amour”, Gopo 2018 – facebook

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.