Un portret al lui Volodimir Zelenski
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-portret-al-lui-volodimir-zelenski/

La Curtea Veche Publishing se află în pregătire prima biografie tradusă în limba română a liderului ucrainean – „Volodimir Zelenski. În mintea unui erou” de Régis Genté şi Stéphane Siohan.

Un articol de Liliana Matei|13 iulie 2022

O carte scrisă de doi jurnaliști care au urmărit „fenomenul Zelenski” din interior, corespondenți în Ucraina de peste 10 ani, care redă fidel și pe înțelesul tuturor parcursul unui personaj atipic pe scena politică ucraineană și în egală măsură cea mondială. Cartea este contractată deja în peste 15 limbi. Volumul poate fi precomandat în exclusivitate pe www.curteaveche.ro , între 11 iulie-22 august.

Mai degrabă un portret fidel decât o simplă biografie, volumul „Volodimir Zelenski. În mintea unui erou” nu urmează o ordine strict cronologică, ci mai degrabă își propune să-l introducă pe cititor în lumea unui lider desăvârșit. Cartea totodată parcurge toate momentele importante din viața acestuia: de la nașterea sa într-o familie de evrei vorbitori de rusă, în sud-estul Ucrainei și până la momentul în care Rusia a atacat Ucraina și Volodimir Zelenski a adresat pentru prima dată poporul ucrainean din poziția de comandant al forțelor armate.

Scrisă într-un stil narativ, ușor de urmărit, cartea se centrează pe destinul improbabil al unui actor care a jucat rolul unui președinte de a deveni unul în realitate – un destin la fel de singular pe cât este de simptomatic pentru vremurile pe care le trăim. Mulți cunosc povestea președintelui ucrainean și cum a devenit foarte cunoscut în 2015, în urma rolului din serialul „Slujitorul poporului”: un simplu profesor de istorie se lansează într-o tiradă despre corupția din politică, ajunge viral pe internet și se trezește ales noul președinte al țării; apoi Zelenski preia multe dintre tacticile folosite de personajul său – Vasil Petrovici Holoborodko – chiar într-o campanie electorală și transformă ficțiunea în realitate, ajungând să fie adevăratul președinte al Ucrainei, în urma alegerilor din mai 2019.

Ieșind în afara cadrului biografic, acest portret al lui Zelenski se leagă și de istoria recentă a Ucrainei, încercând să explice motivele din spatele războiului izbucnit în februarie 2022. Cei doi autori arată cum liderul ucrainean este departe de a fi prototipul eroului de război, ci mai degrabă întrupează spiritul rezilient și viteaz al majorității ucrainenilor. Ceea ce justifică alegerea sa de a rămâne în Kyiv ca să conducă lupta împotriva agresiunilor Rusiei. Mai mult decât o figură politică, Volodimir Zelenski este un reprezentant de prim rang al mixului cultural din Ucraina contemporană la nivel de moștenire etnică, lingvistică și religioasă. Așa cum le-a spus proaspăt alesul președinte în vârstă de 44 de ani conaționalilor săi, „Astăzi, fiecare dintre noi a fost ales președinte.”

Este prima biografie a liderului ucrainean tradusă în limba română, fiind cea mai la zi relatare despre viața „președintelui-ecran”, cum l-a numit Radio France Internationale. Cartea urmează să apară în peste 15 limbi, româna fiind una dintre primele.

RÉGIS GENTÉ este jurnalist și corespondent specializat în Uniunea Sovietică pentru RFI, France 24 și Le Figaro. Locuiește de peste 20 de ani în Georgia.

STÉPHANE SIOHAN este din 2013 corespondent la Kyiv pentru Liberation, Le Temps și RFI. A urmărit și scris despre ascensiunea lui Volodimir Zelenski și este unul dintre cei mai activi jurnaliști care relatează actualul război dintre Rusia și Ucraina. A locuit și în România, între 2003-2005, unde a fondat revista franco-română Regard.

27
/12
/13

Actorii Peter O’Toole, Giuliano Gemma şi Paul Walker, regizorul Patrice Chereau, cântăreţul Lou Reed şi compozitorul Armando Trovajoli, scriitorii Seamus Heaney şi Doris Lessing, dar şi personalităţile politice Margaret Thatcher şi Nelson Mandela se numără printre marii disparuti ai anului 2013.

24
/12
/13

Volumele "Între acte", de Radu Beligan, "Exerciţii de echilibru", de Tudor Chirilă, şi "Uibesc", cartea de poezii a poetului anonim Iv cel Naiv, se numără printre cele mai vandute carti în 2013.

24
/12
/13

“De ce este România altfel”, de Lucian Boia, “Dragul meu turnător”, de Gabriel Liiceanu, “Parabolele lui Iisus”, de Andrei Pleşu, şi “Fii demn”, de Dan Puric, se numără printre cele mai furate carti din librăriile din România, în acest an.

17
/12
/13

Editura Curtea Veche îşi aşteaptă cititorii la Salonul de Carte Bookfest de Craciun (13 - 23 decembrie), organizat la Muzeul Ţăranului Român din Capitală, cu titluri noi, reduceri între 15 şi 65% şi lansări speciale de carte, în prezenţa autorilor.

16
/12
/13

“La noi, când vine iarna“, romanul cunoscutului actor Mircea Diaconu, va fi lansat marți, 17 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Bastilia din București. Romanul a apărut de curând în colecția „Fiction Ltd.”a Editurii Polirom și în ediție digitală.

16
/12
/13

„Din vorbă-n vorbă” - 23 de ani de întrebări şi răspunsuri, cea mai recentă carte a lui Andrei Pleşu, apărută la editura Humanitas, va fi lansată, marţi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală.

11
/12
/13

Vineri, 13 decembrie 2013, Editura Casa Radio vă invită la Café Cărtureşti Verona la o nouă întâlnire cu Cartea vorbită a lui Nichita Stanescu (30 martie 1933–13 decembrie 1983), ajunsă azi, datorită celor care îi iubesc necondiţionat poezia şi nu se pot sătura să-l reasculte citind-o, la a cincea ediţie.

08
/12
/13

„Povestea lui Jun Do“, semnată de scriitorul american Adam Johnson şi premiată cu Pulitzer 2013, a apărut săptămâna aceasta în colecţia „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, cu o traducere din limba engleză şi note de Mihaela Negrilă.