Georg Büchner. Un geniu care s-a stins la 23 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-scriitor-si-scurta-lui-viata-georg-buchner/

19 februarie nu este doar ziua în care s-a născut Constantin Brâncuşi, ci şi ziua tragică în care s-a stins prematur un creator de teatru cel mai probabil genial: Georg Büchner. Moartea lui a survenit într-un moment însufleţit de avânt revoluţionar şi dorinţă de schimbare.

Un articol de Monica Andronescu|19 februarie 2021

Ziua de 19 februarie a însemnat durere nu numai la Zürich, unde a murit tânărul care visa la altă lume, ci și în multe alte orașe din Europa, mai mult sau mai puțin legate de scurta sa trecere prin viață. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, afirmă specialiștii din Germania, unde opera lui se bucură în continuare de o reală apreciere și se studiază în continuare la școală, poate că Georg Büchner ar fi ajuns la înălțimile cucerite de personalități ca Goethe sau Schiller.

De la medicină la teatru

Cine era tânărul răpus de boală la 23 de ani? În orice caz, nimeni n-ar fi putut anticipa, la momentul dispariției sale, că Georg Büchner va fi un nume important în istoria teatrului. În anul 1837 el era un savant în ascensiune, căruia i se prevăzuse o carieră strălucită. Doctor al Facultății de Filozofie al Universității din Zürich, titlu obținut în 1836 în urma susținerii lucrării „Despre sistemul nervos la mreană”, tânărul era condus pe ultimul drum de câteva sute de persoane, printre care destule notabilități. Avea să treacă o vreme până când „Moartea lui Danton”, „Leonce și Lena” și „Woyzeck” aveau să capete un loc în dramaturgia universală. Un loc de prim-plan, câștigat datorită unor calități de forță, remarcate de creatorii din toate timpurile, convingătoare pentru o mulțime de regizori și la două secole de la apariția lor.

Cercetătorul ucis de tifos era mai mult decât un rebel promițător. După ani de suferință, se stingea la 1837, la câteva luni după ce devenise lector la Universitatea din Zürich și având pe masa de lucru, printre mai multe lucrări științifice, și o piesă de teatru intitulată „Woyzeck”, care îndrăznea să aducă în prim-plan personaje din rândurile clasei muncitoare.

Fiu de medic iubitor de ordine, dar nu de o intransigență așa cum vedem în romanele epocii, copilul născut la Goddelau, în 1813 se dovedise de mic o fire reflexivă, care iubește liniștea bibliotecii. Iar cu lumea lui William Shakespeare făcuse cunoștință devreme, în adolescență alăturându-i-se unei societăți de admiratori ai teatrului scris de dramaturgul englez.

Puțin mai târziu, adolescentul a ajuns la Strasbourg ca să studieze medicina. Acolo a descoperit atât literatura franceză, cât și gândirea politică franceză. Acolo a tradus două piese de teatru ale lui Victor Hugo și tot acolo a încolțit, din câte se pare, gândul la o mișcare revoluționară. Acolo ar fi descoperit, prin prisma bolii, și dragostea, logodindu-se în secret cu Minna, fiica pastorului liberal Jakob Jaeglé, în a cărui casă a locuit, recuperându-se după meningită.

În aceeași perioadă s-a născut o societate secretă, după ce ajunsese, pentru a-și continua studiile, la Gießen. N-a trecut mult și, împreună cu teologul Friedrich Ludwig Weidig, a publicat un pamflet la adresa injustiției sociale. Cel din urmă a sfârșit în închisoare, la Darmstadt, dar Büchner a reușit să se întoarcă la Strasbourg. În orașul francez și-a conceput și opera științifică, și încercările literare. În 1835 a apărut prima sa piesă, „Moartea lui Danton”, despre Revoluția franceză, pe care o vedem și astăzi reprezentată pe scenele lumii. A urmat apoi „Lenz”, o nuvelă despre Jakob Reinhold Lenz, un poet romantic, interzisă la scurt timp de la publicare, iar apoi „Leonce și Lena”, text scris inițial pentru un concurs, dar ajuns prea târziu pentru a mai putea participa, o satiră ce ataca într-un fel inedit nobilimea. Parodie provocatoare, piesa atrage și astăzi, punând la încercare și imaginația, și mijloacele creatorilor de teatru.

Cât despre „Woyzeck”, de departe cea mai cunoscută piesă a dramaturgului german, ea exista în formă incompletă, în mai multe variante de lucru, și a fost publicată postum, când a venit timpul pentru înțelegerea valorii textelor büchneriene, a felului în care creația lui se desparte de tradiția literară și îndrăznește să propună o abordare reformatoare, însă una nuanțată, permisivă, ale cărei subtilități vor fi de folos creatorilor interesați să pună în scenă aceste piese care tratează teme deloc comode.

14
/02
/17

MEMORIA CULTURALĂ „Sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent“, mărturisea Grigore Vasiliu Birlic, într-o scrisoare adresată teatrului şi publicului. „Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi — onorat şi iubit public — consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet: totul s-a făcut pentru voi, prin voi“. Ziarul Metropolis vă prezintă un text emoţionant, publicat de marele actor, acum 60 de ani, în revista Teatrul.

14
/02
/17

A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae. 

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.