Un spirit renascentist în secolul XX: Matila Ghyka
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-spirit-renascentist-in-secolul-xx-matila-ghyka/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Nu poţi fi profet în ţara ta”, aceste înţelepte vorbe poplare se potrivesc celui care, plecat la 10 ani din Iaşi, şi-a făcut o carieră remarcabilă mai ales în străinătate. Educat la Paris, modelat de iezuiţi (care l-au învăţat matematică), urmează Şcoala navală din Brest. Îşi adaugă un doctorat în Drept la Bruxelles, intră în serviciul diplomatic român şi… călătoreşte.

Un articol de Georgeta Filitti|20 aprilie 2017

Am spune într-o formă puţin obişnuită căci îşi face o nouă identitate şi la New York lucrează o vreme ca muncitor într-o uzină de automobile. Performează spectaculos şi e promovat dar atare carieră nu-l interesează încât se refugiază la Hollywood unde face figuraţie. Îşi continuă periplul în Extremul Orient, acumulând experienţe unice. Revenit pe bătrânul continent, îndeplineşte o misiune plină de provocări: aduce din şantierele navale londoneze câteva fregate comandate de Marina română, dar nu pe calea clasică: Marea Mânecii, Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Neagră ci pe reţeaua de canale (de multă vreme nefolosite) care legau Rinul de Dunăre. Al Doilea Război Mondial îl găseşte în Occident, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii. E răstimpul când activitatea creatoare are prioritate. Aşa se conturează personalitatea sa de estetician, filosof vitalist şi memorialist.

În 1941, scrie Cronologie documentată a istoriei românilor, în dorinţa de a informa opinia publică internaţională despre ţara sa, mutilată teritorial cu un an înainte. Estetica proporţiilor (1927), Numărul de aur (1931), romanul Ploaia de stele (1933), Vraja cuvintelor (1941) evidenţiază o personalitate polivalentă, respectată, un maestru demn de urmat. Pictorul S. Dali, scriitorul Paul Valéry, inegalabilul narator de călătorii, sir P. Leigh Fermor s-au împărtăşit din ştiinţa lui, i-au devenit prieteni. Lucrarea care, fără îndoială a stârnit cel mai mare interes la marele public a fost Popasuri ale tinereţii mele şi Fericit ca Ulysse, 2 volume (1955-1956), tipărite în engleză şi franceză. E mărturia cuceritoare a unor călătorii de iniţiere, de desăvârşire personală ce pot sluji oricui ca exemplu.  Mai mult, referinţele permanente la ţara lui de origine pun încă odată, aşa cum făcuse şi Regina Maria în deceniul al 3-lea al secolului XX, România pe hartă. Matila Ghyka se înscrie în pleida strălucită a intelectualilor români de mare efervescenţă creatoare care au dovedit că mica ţară de la capătul Europei răsăritene e o pepinieră ce furnizează lumii continuu nume memorabile.

Dar istoria lumii nu are totdeauna acelaşi ritm cu istoria noastră. După război opera „boierului” de la Sarafineşti, idealist, nemarxist a fost publicată fragmentar, nesemnificativ, pierzându-se în grămezile de literatură propagandistică ale „întunecatelor decenii”.

După 1989, Curtea veche, Editura de Vest, Polirom, Nemira au început să publice, în traducere, unele opere ale românului uitat. Doar că în acelaşi timp au apărut şi criticile: n-a mâncat salam cu soia alături de noi, a fost mai mult un hedonist care şi-a plimbat plictisul prin lume (trebuie precizat că Matila Ghyka şi-a petrecut ultimii ani de viaţă într-un azil de bătrâni din Anglia). Ignorat de dicţionare, enciclopedii şi alte instrumente de lucru, nemaivorbind de manuale din spaţiul cultural românesc, scriitorul socotit la Paris şi astăzi ca un adevărat mentor al lumii intelectuale pariziene din anii ’30, cu o Asociaţie englezească ce îi gestonează tipărirea operei, la noi rămâne cantonat într-o casetă Wikipedia, de unde îl scoate, uimit, câte un conaţional dornic de a fi considerat descoperitor de valori naţionale.

Cazul Matila Ghyka rămâne emblematic pentru capacitatea noastră de a ne face rău, a-i învinovăţi pe alţii şi de a ne bucura de o permanentă şi de nezdruncinat mediocritate în plan internaţional.



28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

29
/09
/16

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoașterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.

08
/09
/16

„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (...)” - Margareta Pâslaru.