Un Tarantino uşor melancolic ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-tarantino-usor-melancolic-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou film al său, „Once Upon in… Hollywood” (2019), Quentin Tarantino e interesat mai puţin să creeze suspans sau să ofere acţiune, şi mai mult să redea cu melancolie ceea ce se presupune a fi sfârşitul unei epoci în cinema-ul american – finalul anilor `60.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 august 2019

Once Upon in… Hollywood” („A fost odată la… Hollywood”) e un film de mare respiraţie care îşi pierde totuşi uşor suflarea înspre final. E ca un aeroplan uriaş în căutarea unei piste bune de aterizare, însă pista găsită nu e la fel de impresionantă pe cât fusese zborul în cerc de până atunci. Doar că trebuia să aterizeze cumva.

Cel mai la îndemână ar fi clişeul că Tarantino omagiază Hollywood-ul şi cinemaul cu care a crescut şi care i-au alimentat obsesia pentru filme, în special westernul american şi westernul italian, prin povestea unui actor de televiziune în criză inventat, Rick Dalton (Leonardo DiCaprio), a dublurii sale care îi e mai mult şofer şi bodyguard, Cliff Booth (Brad Pitt), şi a actriţei Sharon Tate (Margot Robbie), în lunile de dinainte ca aceasta din urmă să fie ucisă de „familia” Manson.

În stilul său postmodern, Tarantino amestecă relaxat fapte autentice cu întâmplări inventate, personaje reale cu personaje fictive, completate de un final contrafactual.

Rezultă un film-colaj imprevizibil din care răzbate plăcerea cineastului american, vizibilă în meticulozitatea cu care construieşte fiecare cadru, de a face portretul foarte personal al unei epoci care i-a alimentat imaginaţia.

Şi pe care o reconstituie cu o neaşteptată melancolie sugerată de subtextul existenţialist care se ascunde sub aspectul comic al personajelor, de sentimentul de sfârşit de lume (cinematografică) şi de contextul istoric tragic (războiul din Vietnam, înmulţirea crimelor).

Sunt atât de multe referinţe şi trimiteri cinematografice în film, încât doar un foarte bun cunoscător al Hollywood-ului acelei perioade le-ar putea depista şi ar putea face diferenţa între ce a existat cu adevărat şi ce e pură invenţie.

Însă asta contează mai puţin. Important este să accepţi convenţia jucăuşă a lui Tarantino. Una în care Leonardo DiCaprio reuşeşte să facă credibilă tristeţea unui actor în cădere şi, altfel, mai tot timpul caricaturizat; în care Brad Pitt, unul dintre starurile cinematografiei actuale, joacă rolul unui simplu cascador pe care nu îl vrea nimeni (dar capabil totuşi, la o adică, să îi dea o lecţie lui Bruce Lee însuşi); şi în care Margot Robbie dă profunzime unei actriţe, Sharon Tate, care e mai mult decât partenera unui regizor celebru (Roman Polanski) şi căreia îi place să meargă în sala de cinema la filmele în care joacă, doar pentru a se bucura de reacţiile publicului obişnuit.

Deşi la început te-ai putea aştepta să se întâmple în orice moment ceva spectaculos, pe măsură ce firele narative care au în centru cele trei personaje avansează, îţi dai seama că miza lui Tarantino este să te ţină cât mai mult în acea lume sclipitoare, excesivă, comică, dar cu un substrat tragic.

Ideea nu e deloc nouă, dar e ambalată frumos, chiar dacă finalul – evident, sângeros – este uşor dezamăgitor, în ciuda umorului său negru.

Tarantino nu oferă atât o glorificare a Hollywood-ului, cât îşi creează propriul Hollywood în care ne invită cu generozitate.

E greu de spus deocamdată cum se va aşeza „Once Upon in… Hollywood” în filmografia cineastului american, care ameninţă mereu că se opreşte din regie.

Cu certitudine însă e un film ce merită experienţa vizionării la cinema. Asta chiar dacă nu se ridică la înălţimea aşteptătorilor pe care gălăgia publicitară directă sau indirectă din jurul său le-a creat.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.