„Un veac de singurătate”, aniversat printr-o serie de picturi murale
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-veac-de-singuratate-aniversat-printr-o-serie-de-picturi-murale/

Universul din „Un veac de singurătate”, capodopera lui Gabriel Garcia Marquez publicată în urmă cu 50 de ani, s-a transformat în sursă de inspiraţie pentru doi artişti urbani, care au pictat pe zidurile Bibliotecii naţionale din Columbia lupte de cocoşi, capete de morţi şi un cuplu înlănţuit.

Un articol de Petre Ivan|17 iulie 2017

Cele trei picturi gigantice cu dimensiunea de 13 metri pe 10, realizate de columbianul Oscar Gonzalez, alias Guache, și de americanul Andrew Pisacane, cunoscut sub numele de Gaia, aduc un omagiu celebrului roman al câștigătorului premiului Nobel pentru literatură, care a fost publicat la 30 mai 1967.

Pentru realizarea picturilor, cei doi artiști au folosit peste 130 de litri de vopsea acrilică și 100 de cutii de aerosol. Guache și Gaia au lucrat timp de două săptămâni la realizarea picturilor. Costul lucrărilor a fost de circa 10.000 de dolari, banii provenind de la Ambasada SUA, Ministerul Culturii din Columbia și primăria din Bogota.

Cei doi artiști au adaptat cu fidelitate universul realismului magic al lui Gabo, cum este supranumit cu afecțiune autorul romanului „Un veac de singurătate”, transpunând saga familiei Buendia în secolul al XXI-lea.

Gabriel Garcia Marquez

„Fiecare pictură are legătură cu aspecte reprezentate în roman: războinicul, matroana, tabu-ul dragostei, violența legată de istoria Columbiei. –  Guache, de 36 de ani, despre proiectul intitulat „Dialoguri convergente”.

Astfel, în fresca intitulată „Război”, doi cocoși se luptă în prezența unui militar impasibil care are chipul acoperit de o mască în formă de pasăre și ochii fixați asupra unui telefon mobil. „Este fuga de realitate prin tehnologie”, a subliniat Guache, care a semnat opere murale în Europa, SUA și America Latină.

În fresca ”Femeia”, o doamnă în vârstă privește în depărtare în timp ce ține între mâini un buchet cu flori galbene. Lângă ea, o mamă își poartă fiul în brațe, iar o altă femeie are în mâini un tablou cu un avion. Chipurile celor trei femei sunt iluminate de un cer de un albastru intens.

La Nacion menționează că primul contact al ambilor artiști urbani cu opera lui Gabo a fost în timpul liceului. ‘

Este un roman care atinge toate temele condiției umane și în plus are un lucru incredibil: este ca și cum magia și cultura din Caraibe sunt exprimate în această carte. Și aceasta este ceea ce am vrut să transmitem. –  Guache.

* * *

Gabriel Garcia Marquez, care a primit premiul Nobel pentru literatură în 1982, a murit în 2014 la vârsta de 87 de ani în Mexic, unde locuia de mai mulți ani. O parte din cenușa sa a fost repatriată în mai anul trecut în Columbia, la Cartagena de Indias, pe coasta caraibiană.

Foto: Un veac de singurătate, picturi murale – facebook

15
/12
/21

Joi, 16 decembrie, la ora 19.00, Editura Polirom lansează online, live, pe paginile de Facebook Polirom, Librăria Humanitas de la Cișmigiu și Librăriile Humanitas, romanul „Geaca lui Kafka” de Teodor L. Nedeianu, câştigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom din acest an. Lansarea va prilejui un dialog al autorului cu Ovidiu Șimonca.

30
/11
/21

Ce cadou de Crăciun poate fi mai potrivit decât o carte bine aleasă? Nu trebuie să mai cauți cartea posibilă pentru persoana probabilă! De Sărbători, Curtea Veche Publishing face cumpărăturile pentru cei dragi cât se poate de simple: între 29 noiembrie și 15 decembrie 2021, pe curteaveche.ro sunt cărți cu până la la 50% reducere pentru mame, bunici, tătici, pitici, jumătatea mai bună, prieteni sau colegi.