Un volum de poezie ține loc de bilet la filmul Paterson. De Valentine’s Day
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-volum-de-poezie-tine-loc-de-bilet-la-filmul-paterson-de-valentines-day/

De Ziua Îndrăgostiţilor, Paterson, cel mai frumos film poetic, lansează o provocare inedită pentru îndrăgostiţi. Cuplurile care vin la cinema cu o carte de versuri plătesc un singur bilet la avanpremiera filmului, care va avea loc pe 14 februarie, la Cinemateca Union din Bucureşti (ora 19:00). Paterson, cel mai recent film al lui Jim Jarmusch, intră în cinematografele din România pe 16 februarie.

Un articol de Petre Ivan|9 februarie 2018

Paterson redă atmosfera aparte din „orașul poeților”, Paterson, New Jersey. Este locul de unde provin scriitori precum William Carlos Williams, reprezentant al modernismului și imagismului în literatură, respectiv Allen Ginsberg, figură centrală a mișcării Beat Generation.

Caracterizată de critici ca fiind „…unul dintre cele mai luminoase filme ale lui Jim Jarmusch”, pelicula prezintă rutina unui șofer de autobuz (Adam Driver) îndrăgostit de soția sa Laura (Golshifteh Farahani), de poeziile lui William Carlos Williams și de orașul al cărui farmec îl descoperă în fiecare zi, la fiecare pas. În fiecare zi, șoferul de autobuz vede poezie, gândește poezie și scrie poezie. Spectatorul aude versurile și, în același timp, le vede scrise pe ecran. Le trăiește.

Poeziile „în stilul” lui William Carlos Williams au fost scrise special pentru acest film de de Ron Padgett, unul dintre poeții preferați ai lui Jim Jarmusch. Cu o excepție: unul dintre poeme îi aparține însuși regizorului!

Filmul „Paterson” a fost nominalizat la Palme d’or la Festivalul de la Cannes 2016, unde a și obținut un inedit premiu Palm d’Og, inventat special pentru buldogul Neille, care a devenit astfel primul câine premiat la Cannes. Pelicula a mai obținut alte șase premii importante la festivaluri internaționale, precum Boston Online Film Critics Association, FEST International Film Festival, Iowa Film Critics Awards, dintre care trei pentru actorul Adam Driver (Los Angeles Film Critics Association Awards, Sant Jordi Awards, Toronto Film Critics Association Awards).

Jim Jarmusch este unul dintre cei mai importanți regizori de film independent american, care a obținut peste 30 de premii în peste 30 de ani de carieră. Printre acestea se află cinci premii la Cannes (pentru Stranger Than Paradise, Mystery Train, Coffee and Cigarettes sau Broken Flowers), două la Locarno, unul la Sundance Film Festival etc.

Adam Driver (35 de ani) s-a făcut remarcat prin roluri din filme precum Inside Llewlyn Davis, Hungry Hearts, Star Wars: Episode VII – The Force Awakenes și acum Paterson, roluri pentru care a obținut deja 7 premii importante.

Actrița care o interpretează pe Laura, personajul principal feminin, Golshifteh Farahani (35 de ani), este de origine iraniană, a fost căsătorită cu regizorul francez Louis Garrel, a studiat pianul, locuiește la Paris și a obținut primul premiu la vârsta de 14 ani pentru rolul din „The Pear Tree”.

Sinopsis: Adam Driver joacă rolul lui Paterson, un șofer de autobuz, bărbat din clasa muncitoare, care trăiește în orășelul omonim din New Jersey și își încearcă norocul în scrisul de poezie, încurajat de soția sa, jucată de Golshifteh Farahani.

Filmul „Paterson” este distribuit în România de Voodoo Films.

Foto: Paterson, Valentine’s Day – facebook

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.