UNATC, la Cannes pentru al zecelea an consecutiv
https://www.ziarulmetropolis.ro/unatc-la-cannes-pentru-al-zecelea-an-consecutiv/

După premiul al III-lea ex-aequo de la Cinéfondation de anul trecut, acordat Luciei Chicoş pentru filmul „Contraindicaţii’’, UNATC revine la Festivalul de la Cannes cu scurtmetrajul „Prin oraş circulă scurte poveşti de dragoste”, în regia Carinei-Gabriela Daşoveanu.

Un articol de Liliana Matei|18 iunie 2021

Fondat în 1998 și dedicat căutării de noi talente în cinematografie, Cinéfondation selectează anual din școlile de film din întreaga lume între cincisprezece și douăzeci de producții. Anul acesta au fost invitați șaptesprezece tineri cineaști. Carina-Gabriela Dașoveanu a fost selectată dintr-un număr de 1835 de candidați din întreaga lume.

Carina-Gabriela Dașoveanu este actualmente studentă în anul I, la Masteratul de Regie, în cadrul Facultății de Film, iar „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste” reprezintă lucrarea ei de diplomă de licență, fiind al șaselea film al regizoarei.

Filmul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste” prezintă povestea unui cuplu, Lili, o taximetristă în vârstă de 36 de ani, și Dani, un pescar amator, care încearcă să își salveze căsnicia. Cursele sale pe taxi o fac pe Lili martora a mai multor povești de dragoste, complet diferite față de a ei.

Despre acest film, Carina mărturisește: „Mesajul pe care am vrut să îl transmit este, așa cum spun încă de la începutul filmului, că uneori doar dragostea neîmpărtășită poate să fie cu adevărat romantică.  Dacă este să ne referim la dragoste, cred că titlul filmului în franceză, ,,Histoires d’amour à la volée” reușește să exprime cel mai bine ideea pe care doresc să o evidențiez. Iubirea o prinzi din zbor, fără să te gândești de foarte multe ori înainte, apare când nu te aștepți și te face să te prăbușești brusc dacă nu menții linia de plutire.”

Filmul îi are în distribuție pe Ilinca Hărnuț, Andi Vasluianu, Ion Arcudeanu, Cătălina Mihai, Andrei Ivan și Alina Florescu. Regizoarea va fi prezentă la Cannes împreună cu actrița principală și o parte din echipă: Ștefan Aghițoaie (director de imagine), Paul Sima (monteur și co-sound designer) și Tijana Marjanović (sound designer).

UNATC va fi reprezentat anul acesta la Festivalul de la Cannes și prin prezența prodecanului Facultății de Film, în calitate de producător al filmului „When Night Meets Dawn”. Scurtmetrajul este regizat de Andreea Cristina Borţun și a fost selectat în Quinzaine des Réalisateurs, o secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes. Andreea Cristina Borțun este la rândul ei absolventă al Facultății de Film, specializarea Comunicare Audiovizuală – Scenaristică, Publicitate Media, Filmologie, acest film fiind al cincilea semnat în calitate de regizor.

 

06
/05
/21

Dintre zecile de filme româneşti disponibile Netflix, vă recomandăm trei documentare – poate mai puţin cunoscute, dar extrem de ofertante. Există mai multe filme de non-ficţiune româneşti pe platformă, însă cele trei propuneri sunt de neocolit.

22
/04
/21

CARTEA DE CINEMA A apărut recent, la Editura Universităţii din Bucureşti, o substanţială şi pasionantă carte: „Umorul între divertisment şi ideologie. O istorie culturală a filmelor de comedie din România comunistă (1948-1965)”. Volumul - lectură obligatorie - este teza de doctorat a tânărului istoric Eugen Ignat.

22
/04
/21

Pe lângă retrospectiva amplă Ulrike Ottinger, ediția a 14-a a festivalului One World România va cuprinde două focusuri pe colective cinematografice care s-au luptat cu armele specifice mediului pentru a sprijini cauza feministă, ambele învârtindu-se în jurul personalității lui Delphine Seyrig: Focus Delphine Seyrig și Focus Centrul Simone de Beauvoir.

21
/04
/21

CRONICĂ DE FILM Ar fi nedrept să nu i se recunoască regizoarei Chloé Zhao meritul pentru generozitatea faţă de marginali din spatele celui de-al treilea film al ei, „Nomadland” (2020), câştigător al Leului de Aur la Festivalul de la Veneţia şi favorit la Premiile Oscar.

20
/04
/21

Filme selecționate sau premiate în marile festivaluri ale anului trecut - Cannes, Veneția și San Sebastián - dar și noutăți absolute semnate de regizori precum Pedro Almodóvar sau François Ozon vor completa seria de surprize rezervate publicului TIFF, la cea de-a 20-a ediție.

19
/04
/21

87 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2020, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești.

16
/04
/21

Competiția ediției de anul acesta a festivalului One World România, care se va desfășura fizic la București între 21 și 30 mai, și online între 31 mai și 6 iunie, cuprinde cele mai incitante 9 filme din selecția de anul acesta, ce vor fi evaluate de două jurii: unul format din profesioniști din industria internațională de film, și celălalt din liceeni din toată țara. Premiul Juriului Internațional este în valoare de 1000 euro și va fi oferit regizorului câștigător cu sprijinul Institutului Cultural Român.